Inspecţia Judiciară a început, luni, verificările la DNA, la cererea ministrului Justiției. Tudorel Toader a susținut că la Direcția Națională Anticorupție nu s-a mai făcut un control de 10 ani

de Iulia Iancu , 17 iulie 2017 - stire actualizata la ora 15:39, 17 iulie 2017
Inspecţia Judiciară a început, luni, verificările la DNA, la cererea ministrului Justiției. Tudorel Toader a susținut că la Direcția Națională Anticorupție nu s-a mai făcut un control de 10 ani

Inspectorii din cadrul Inspecţiei Judiciare (IJ) au demarat, luni, verificările la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, ca urmare a solicitării ministrului Justiţiei privind verificarea eficienţei manageriale de la DNA şi Parchetul General, au declarat, pentru Mediafax, reprezentanţii IJ.

Reprezentanţii Inspecţiei Judiciare au declarat că inspectorii au început, luni, verificările la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), perioada controlului fiind 17 iulie-11 august.

Verificările vin după ce ministrul Justiţiei a transmis o solicitare Inspecţiei Judiciare, pe 19 iunie, de efectuare a unor controale la Direcţia Naţională Anticorupţie şi la Parchetul General privind eficienţa managerială. Tudorel Toader a precizat în mod repetat că la DNA nu s-a mai efectuat un control de aproape 10 ani.

„Am spus că voi face o evaluare de fond a DNA și a Minsterului Public. Am sesizat, cu timp în urmă, Inspecția Judiciară, care face evaluarea de fond, pentru că nu au mai fost făcute astfel de evaluări din 2007. Am sesizat Inspecția Judiciară în legătură cu înregistrările din incinta DNA. Așteptăm finalizarea verificărilor. În momentul în care vom avea evaluarea finală, vom stabili și măsurile care trebuie luate (...). „Este regretabil că în spațiul public au apărut asemenea controverse. Și mai regretabil ar fi dacă acele informații sunt adevărate”, a spus ministrul Justiției, Tudorel Toader.

Anterior, în cursul dimineții, ministrul Justiției preciza: „Eu cred că a venit vremea clarificărilor la DNA. Prin raportul acela pe care l-am prezentat destul de amplu referitor la anchetarea modului de adoptare a OUG13, eu tras un puternic semnal de alarmă vis a vis de activitatea DNA și am subliniat nevoia imperativă ca activitatea DNA-ului să se desfășoare în limite constituționale. Susținem cu toată convingerea continuarea luptei împotriva corupției, dar vă rog să reținem că lupta împotriva corupției nu înseamnă numai DNA”, a declarat Tudorel Toader, la Ministerul Justiției.

 Ministrul Justiţiei a vorbit şi despre controalele pe care le-a solicitat Inspecţei Judiciare, una privind înregistrările dintr-o şedinţă a DNA, cealaltă privind activitatea manageriala la DNA şi Parchetul General.

„Am sesizat Inspecţia Judiciară pentru a face evaluarea de fond privind activitatea managerială la DNA şi Parchetul General De ce? Pentru că la cele două nu au fost făcute evaluari de fond din 2007, de zece ani. Zece ani o instituţie să nu fie verificată, nu ştiu dacă e tocmai în regulă. (..) Sper să se constate că nu avem o justiţie selectivă, să se constate că sesizările au fost puse pe rol cu celeritate, să răspundă acelei cerinţe de soluţionare în termen rezonabil. Avem nevoie de o justiţie dreaptă, susţinem prevenirea şi combaterea corupţei dar sunt obligată să nu văd numai partea pozitivă ci şi pe cea negativă, că, din păcate, mulţi cetăţeni sunt arestaţi, anchetaţi, condamnaţi ca ulterior să se constate că sunt nevinovaţi, ceea ce este o adevărată tragedie şi mai mult decât o pată neagră pentru justiţia din România. (..) Faptul că sunt aceste discuţii în interiorul DNA are o parte pozitivă, că sunt scoase la suprafaţă eventualele disfuncţionalităţi, neconcordanţe, măsuri pe care unii sau alţii le subliniază. Nu am vorbit cu Codruţa Kovesi. Vă asigur că măsurile propuse vor vi proporţionale disfuncţionalităţii constatate", a declarat ministrul Justiţiei.

În replică, șefa DNA susține că în cadrul instituției de forță au fost efectuate mai multe controale de către Inspecția Judiciară, însă nu au fost identificate nereguli.

"Am fost anunțați în mod oficial de efectuarea acestui control. El vizează perioada 1 ianuarie 2016 până în prezent. Pot să vă spun că, în perioada ianuarie 2016 până în prezent, au fost peste 126 de verificări pe chestiuni punctuale solicitate sau efectuate de Inspecția Judiciară, precum și controale tematice făcute la DNA.

În toate cele peste 100 de cazuri și în cele 8 controale nu s-au constatat ilegalități sau chestiuni de încălcare a legii. Noi așteptăm acest control. Sunt convinsă că toți procurorii din DNA au respectat legea și așteptăm ca rezultatele acestui control să fie făcute publice", a spus Kovesi, care a refuzat să răspundă la alte întrebări.

Precizarea vine după ce, în DNA a izbucnit un conflict între Laura Codruța Kovesi și mai doi procurori pe care dorește să îi revoce din funcție.

La jumătatea lunii iunie, au fost difuzate mai multe înregistrări audio în care ar fi apărut Laura Codruţa Kovesi în timp ce le-ar fi cerut procurorilor să lucreze, dând însă directive şi către persone cu funcţii, prin exprimări precum : „Ştiţi ce-mi doresc: să <<decapaţi>> instituţional în dosarul ăla cu casele şi să ajungem la domnul premier care a semnat contractele alea” , „Dar altceva mă îngrijorează, că la ăştia cu dosarele vechi, fiecare ştiţi ce aveţi. Mă îngrijorează de ce nu-i înhăţăm!“.

În replică, DNA a precizat că înregistrările în care ar apărea Kovesi nu sunt autentice şi „conţin o serie de fragmente realizate prin juxtapunere".

Comentarii

  • Nu va jucati cu focul!

    18 iulie 2017 4:21

    Ministrul Justitiei afirma ca "lupta împotriva corupției nu înseamnă numai DNA". Am dori sa explice dumnealui, ce a facut personal pentru lupta impotriva coruptiei si cine mai participa la aceasta. La Bruxelles, ministrul a afirmat cu aplomb un mare neadevar, anume ca protestele impotriva nefastului OUG 13 nu se referau la continutul acesteia, ci la modul cum a fost adoptata, in secret si noaptea! Romanii nu sunt prosti, domnule! Romanii au constatat ca ai spus o minciuna! Romanii isi dau seama ca intentia aliantei PSD-ALDE de a anihila activitatea DNA-uiui si a Laurei Kovesi este pusa in practica de Ministerul Justitiei. Si va atragem atentia sa nu faceti acest lucru, pentru ca veti scoate in strada mai multi protestatari decat in februarie-martie. Noi, cetatenii cinstiti ai Romaniei, sustinem activitatea DNA si a sefei institutiei si va cerem raspicat sa nu incercati sa obstructionati aceasta activitate!

    raspunde comentariului
  • popa Prostu

    17 iulie 2017 17:44

    TODOREL-mancati-as-si gurita ta ca Luluta da si alunuta,hotarat hotiriti-va care minte -tu,Luluta,ne mintim noi cu televiziru si poporu.prima inspectie dupa 10 ani...Luluta-am mai avut 120 de inspectii pana acum, poate sa vina...or,televizoru minte poporul si trebe aruncat de la etaj sa bubuie!

    raspunde comentariului
  • Mihaela

    17 iulie 2017 17:13

    Va oferim lucru pe internet cautam persoane capabile sa obtina chiar din prima luna rezultatele pe baza carora sa castige 1500 RON lei noi lunar. Oferim contract de comision care va garanteaza plata rezultatelor. Ne gasiti la adresa de email dia_bacsyahoo.com

    raspunde comentariului
  • Rezist

    17 iulie 2017 14:00

    Dar un control sever al Politiei economice efectuat asupra valorii si provenientei averii parlamentarilor, pe cand ?! Si, in aceeasi ordine de idei, cei care se plang de DNA si procurori nu sunt marea majoritate a cetatenilor romani ci doar politicienii si functionarii publici care au furat din banul public. Si n-au furat 30 de euro ci milioane de euro, fiecare. Daca actuala putere incearca sa anihileze activitatea DNA, vom iesi din nou in strada, de data asta mai insistenti si mai multi decat data trecuta. Semnificativa ese de altfel si proportia cetatenilor anti-DNA si pro-DNA. In iarna, protestatari anti-Iohannis - si deci implicit anti-DNA - au fost 100-200 , pe cand pro-DNA si pro-democratie adevarata au fost cu sutele de mii ! Asta spune totul iar sprijinul ambasadelor occidentale pentru acestia, la fel.

    raspunde comentariului
  • Traian Beshescu

    17 iulie 2017 12:03

    "Corb, la corb, nu-si scoate ochii!"...O sa-i spanzure lumea de "oo", vorba unui conducator de "dottorat"!

    raspunde comentariului

Ultima ora

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.

Urmareste-ne pe Facebook

Copyright © 2014. Toate drepturile rezervate RomaniaLibera.ro

Dezvoltat de Bluebay Design