11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSportGuvernul preia controlul primăriilor decapitate

Guvernul preia controlul primăriilor decapitate

Prefecții vor numi persoanele care vor gestiona activitatea primăriilor sau consiliilor județene rămase fără șefi, au decis senatorii, aprobând două ordonanțe de urgență ale Guvernului Ponta.

Cele două acte normative reglementează situația unor localități sau județe care au rămas fără conducere din diferite motive – primari sau președinți de consilii județene care și-au pierdut mandatele în urma unor condamnări, edili sau șefi de județe care au decedat sau consilii locale suspendate.  Guvernul Ponta a refuzat să organizeze alegeri locale parțiale, ceea ce a blocat luarea unor decizii importante, în special în ceea ce privește gestionarea bugetelor locale. Acum, multe dintre aceste decizii vor fi luate de persoane desemnate de prefecți, aflați în subordinea Guvernului.

Astfel, potrivit primei ordonanțe, dacă o localitate nu are primar și nici secretar al primăriei, prefectul va numi o persoană care să exercite atribuțiile de secretar, pentru a rezolva problemele curente. Același mecanism funcționează și la nivel județean, prefectul desemnând o persoană care să rezolve treburile curente.

Prefecții decid responsabilii

Altă ordonanță de urgență, aprobată de asemenea de Senat, o completează pe prima și prevede ca drepturile de asistență socială să fie aprobate de către secretarul primăriei sau de persoana numită de prefect în acest sens, în situația în care primarul nu își poate exercita atribuțiile. De asemenea, prefectul județului va desemna o persoană care să preia calitatea de ordonator principal de credite și care să aibă dreptul de a rectifica bugetul local.

Ordonanța reglementează posibilitatea aprobării taxelor locale prin dispoziție a primarului, în cazul în care consiliul este dizolvat, sau, dacă nici primarul nu-și poate exercita atribuțiile, prin decizie aprobată de către secretarul primăriei sau de către persoana desemnată de către prefect drept ordonator principal de credite. Persoana desemnată de prefect emite și avize consultative pentru lucrările de construcții, pentru terenurile care depășesc limita localităților, decizia finală fiind luată de  președintele Consiliului Județean.

În România, au rămas  fără titularii aleși în 2012 48 de primării și cinci consilii județene, dar și mai multe posturi de parlamentari. Cu toate acestea, Guvernul Ponta a refuzat să organizeze alegeri parțiale, la nivel local și parlamentar, ignorând prevederile legale și trei decizii ale instanțelor. Legislația din România prevede că alegerile parțiale trebuie organizate în termen de 90 de zile de la vacantarea unui post. Guvernul a ignorat, însă, aceste prevederi, profitând de faptul că legea nu prevede pedepse pentru încălcarea prevederilor sale. Un proiect de hotărâre privind organizarea alegerilor parțiale s-a aflat pe ordinea de zi a Guvernului în luna februarie a acestui an, dar a fost scos de pe agenda Executivului. Solicitarea de retragere a aparținut Ministerului Administrației și Internelor, care a invocat faptul că nu are bugetate cele 10,7 milioane de lei necesare alegerilor.

Cum a fugit Ponta de alegeri

Pe baza legislației în vigoare la momentul respectiv, PNL a sesizat instanțele în legătură cu refuzul Guvernului de a aplica legea. În total, trei instanţe din România, una din Cluj, în aprilie, și două din București, în mai, au decis că Guvernul a încălcat legea refuzând să fixeze o dată pentru alegerile parţiale în termenul legal de 90 de zile de la vacantarea funcţiilor respective. Dacă decizia de la Cluj se referea la blocarea alegerilor pentru șefia județului, cele două decizii din București erau de ordin general, vizând, separat, alegerile locale și parlamentare.

Toate cele trei instanțe au respins argumentul Guvernului Ponta privind lipsa fondurilor. „Guvernul României avea obligaţia de a stabili data organizării alegerilor, iar această obligaţie izvora din lege, neputându-se opune argumente de oportunitate, aşa cum se arată prin întâmpinare, respectiv aprobarea bugetului pentru desfăşurarea alegerilor parţiale“, se afirmă în motivarea Curții de Apel București. Guvernul a făcut recurs la toate aceste decizii și, în acest fel, a ieșit din calendarul organizării alegerilor parțiale locale.

Potrivit legii, acestea nu pot fi organizate cu mai puțin de un an înainte de expirarea mandatelor aleșilor locali în funcție. Cum mandatele vor expira pe 7 iunie 2016, parțialele pe plan local se puteau organiza, cel mai târziu, pe 7 iunie 2015. Pentru a le organiza, Guvernul trebuia să emită o hotărâre care să intre în vigoare cu cel puțin 30 de zile înainte de data scrutinului, adică pe 7 mai 2015, ceea ce nu s-a întâmplat.  

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou eliberat de...
Ultima oră
Pe aceeași temă