13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSportGuvernul a aprobat investiții de peste 100 de milioane de euro în...

Guvernul a aprobat investiții de peste 100 de milioane de euro în opt programe de înzestrare a Armatei

Guvernul a adoptat, joi, o hotărâre prin care au fost aprobate 8 programe de înzestrare a Armatei, în valoare de peste 100 de milioane de euro, potrivit nevoilor MApN şi deciziilor luate în CSAT, potrivit unui comunicat remis redacției RL.

"Ministrul Apărării Naționale a informat membrii Cabinetului cu privire la inițierea demersurilor de obținere a aprobării prealabile a Parlamentului României, conform prevederilor legale.

Programele au fost aprobate prin Directiva de Planificare a Apărării nr. 15/2017 şi în baza Hotărârii CSAT nr. 174/2016 pentru aprobarea Memorandumului referitor la măsurile pentru eficientizarea înzestrării Armatei României şi creşterea implicării industriei naţionale de apărare în realizarea înzestrării. Creşterea bugetului Ministerului Apărării Naţionale, începând cu anul 2017, la 2 % din PIB,  a creat condiţiile pentru iniţierea unor programe de înzestrare strict necesare pentru accelerarea modernizării Armatei României şi în concordanţă cu iniţiativele prioritare ale Ministerului Apărării Naționale aferente Programului de guvernare 2017-2020", transmite Guvernul într-un comunicat.

Resursele financiare necesar a fi alocate pentru iniţierea şi derularea acestor programe de înzestrare, pentru realizarea capabilităţilor necesare îndeplinirii misiunilor, atingerii nivelului militar de ambiţie şi îndeplinirii sarcinilor specifice ale armatei în perioada 2017 – 2026 şi în perspectivă, vor fi incluse în programul ARMATA ROMÂNIEI 2026, care este actualizat anual.

Cele mai citite

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

Rusia – Ucraina, ziua 770: Biden vrea să trimită arme Kievului chiar de săptămâna această

Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat că Statele Unite vor "începe să trimită arme şi echipamente în Ucraina chiar din această săptămână", după ce...

Doi jucători din Premier League, în vârstă de 19 ani fiecare, arestați pentru viol

Premier League este fără îndoială unul dintre cele mai prestigioase și urmărite campionate de fotbal din întreaga lume, însă, în ciuda renumelui său și...
Ultima oră
Pe aceeași temă