10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSportGeorge Maior, decorație importantă pentru sprijinul acordat armatei românești

George Maior, decorație importantă pentru sprijinul acordat armatei românești

Ambasadorul României în SUA, George Maior, a primit, luni, Emblema de Merit ”Partener pentru Apărare”, clasa a II-a, în semn de apreciere a contribuției deosebite adusă la susținerea activităților armatei, precum și pentru promovarea valorilor naționale, informează Agerpres.

Decorația a fost acordată de șeful Statului Major General, general-locotenent Nicolae-Ionel Ciucă.

Ambasadorul Maior a rememorat perioada ”excepțională” petrecută în cadrul Ministerului Apărării Naționale cu 15 ani în urmă când, din calitatea de secretar de stat și șef al Departamentului pentru Integrare Euroatlantică și Politica de Apărare, a coordonat, din punct de vedere strategic și militar, aderarea României la NATO.

Maior a arătat că, în acea perioadă, reformele profunde aduse Armatei, structurii de forțe, modului de planificare strategică a acesteia, s-au transpus într-o diplomație a apărării care a ajutat în mod egal și politica externă a României, în demersurile sale de a atinge cel mai important obiectiv politico-militar al țării noastre, admiterea în Organizația Tratatului Nord-Atlantic.

”Nu a fost deloc ușor din punct de vedere al curajului politic și strategic să te angajezi că trimiți, pentru prima dată după al Doilea Război Mondial, trupe în zone de conflict precum Afganistan. Generalul-locotenent Ciucă, pe atunci maior aflat la comanda primului batalion românesc dislocat în Afganistan, în vara anului 2002, a reușit nu numai să își ducă la bun sfârșit misiunea, ci și să relaționeze pentru prima oară, într-un teatru de operații externe, cu partenerii americani, să contribuie la interoperabilitatea dintre forțele armate ale țărilor noastre”, a declarat Maior.

Din perspectiva ambasadorului României, acest lucru a contribuit ”enorm” la recredibilizarea României din punct de vedere al capacității sale de a-și asuma misiuni dificile și de a se comporta ca un aliat, anterior primirii sale în NATO.

Șeful SMG i-a mulțumit ambasadorului pentru susținerea constantă a Armatei și a arătat că, în 2002, în timpul unei vizite în teatrul de operațiuni din Afganistan, ambasadorul a afirmat că ”drumul României spre NATO trece prin Kandahar”.

În cadrul aceleiași ceremonii, general-locotenent Nicolae-Ionel Ciucă a acordat Emblema de Onoare a Statului Major General atașatului apărării din cadrul Ambasadei României la Washington, colonel Constantin Iacobiță.

”Datorez această onoare instituției militare din care fac parte”, a declarat atașatul apărării, potrivit comunicatului.

 

Cele mai citite

Declarațiile lui Ştefan Târnovanu înaintea derby-ului cu Rapid

Ştefan Târnovanu, portarul liderului FCSB, spune că formaţia sa este favorită la câştigarea derby-ului de sâmbătă, cu Rapid, şi că este deja cu gândul...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Emma Răducanu, în sferturile de finală ale turneului de la Stuttgart

Britanica Emma Răducanu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 500 de la Stuttgart, după ce a învins-o în două seturi, cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă