16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSportFost secretar de stat în Ministerul Justiției, condamnat la cinci ani de...

Fost secretar de stat în Ministerul Justiției, condamnat la cinci ani de închisoare, pentru trafic de influență și dare de mită

Fostul secretar de stat în Ministerul Justiției, Ovidiu Puțura, a fost condamnat, marţi, la cinci ani de închisoare pentru dare de mită şi trafic de influenţă de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, decizia fiind definitivă.

În primă instanţă, Ovidiu Puţura a fost condamnat la cinci ani de închisoare de către magistraţii Curţii de Apel Bucureşti, decizie care a fost contestată ulterior la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Magistraţii instanţei supreme au menţinut, marţi, decizia pronunţată iniţial.

Potrivit procurorilor, în cursul lunii noiembrie 2014, Ovidiu Puţura i-ar fi promis judecătoarei Corina Iacob, de la Tribunalul Bistriţa – Secţia civilă, că, din funcţia de secretar de stat pe care o va exercita în Ministerul de Justiţie sau printr-un funcţionar de legătură ce îi poate influenţa pe membrii comisiilor de examinare de la nivelul Camerelor Notarilor Publici, va asigura promovarea, de către o persoană din familia judecătoarei (fiul acesteia, n.r.), a examenului pentru notari stagiari din anul 2015, prin fraudarea acestuia.

În schimbul intervenţiei promise, Puţura i-a solicitat lui Iacob să pronunţe o hotărâre favorabilă într-un dosar în care soţia sa era reclamant recurent. În acelaşi context, Ovidiu Puţura i-ar fi dat judecătoarei articole de încălţăminte, prin intermediul soţiei sale.

Puţura mai este acuzat că, în perioada 2013 – 2014, a primit de la o persoană foloase necuvenite în cuantum de circa 30.000 de euro, constând în cheltuieli aferente unor partide de vânătoare, unor sejururi la mare, un costum de vânătoare şi suma de circa 30.000 de lei, pentru a interveni la judecători, într-un dosar în care persoana respectivă avea calitatea de inculpat, în vederea obţinerii unei hotărâri favorabile acestuia din urmă.

Cele mai citite

Cum să-ți protejezi locuința de vremea rea

Indiferent dacă ești acasă sau nu, locuința ta este mereu expusă la riscuri generate de vremea rea, cum ar fi furtuni, inundații sau căderi...

Lukașenko acuză Occidentul și opoziția de un atac cu drone pornit din Lituania

Serviciul de securitate din Belarus a susținut joi că a dejucat un atac asupra capitalei Minsk cu ajutorul unor drone lansate din Lituania, a...

Clotilde Armand s-a înscris pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1

Clotilde Armand și-a depus, joi, candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1, din partea Alianței Dreapta Unită, potrivit jurnalul.ro. „Am un mesaj pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă