23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSportFamilia tradițională, asul din mâneca PSD

Familia tradițională, asul din mâneca PSD

Dezbaterile generale privind inițiativa cetățănească de revizuire a Constituției au început, ieri, la Comisia juridică a Camerei Deputaților. Proiectul de revizuire prevede că „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor”.

Înainte de a lua, însă, o decizie, parlamentarii trebuie să opereze o serie de modificări ale Regulamentului, pentru a decide care este Camera decizională în cazul revizuirii Constituției, a susținut Eugen Nicolicea (PSD) președintele Comisiei juridice. Potrivit unor surse social-democrate, toate această dezbatere juridică ar avea rostul de a permite PSD să grăbească sau să temporizeze aprobarea inițiativei.

Strategia va fi adoptată în funcție de modul în care va acționa președintele Klaus Iohannis în ceea ce privește referendumul referitor la lupta anticorupție.

”Dacă președintele va emite decretul privind convocarea referendumului pe lupta anticorupție, vom accelera și noi procedurile privind referendumul privind familia tradițională”, au afirmat surse din PSD.

​În cadrul dezbaterilor generale, liberalii au depus un amendament prin care sunt introduse dispoziții din Codul Civil referitoare la căsătorie la articolul 48 de Constituție. ”Familia are dreptul la ocrotire din partea societății și a statului, prin măsuri economice și sociale, inclusiv prin garantarea dreptului la încheierea căsătoriei. Casătoria este uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie, având la bază egalitatea între soți, dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor."

Până la dezbaterile pe articole,  Şerban Nicolae (PSD), președintele Comisiei juridice din Senat, liderul senatorilor PSD, a iniţiat, la finalul săptămânii trecute, un proiect de completare a Legii referendumului. Demersul nu se aplică oricărui tip de referendum, ci, în mod specific, doar referendumului de revizuire a Constituţiei. Potrivit proiectului, referendumul pentru modificarea Constituției, poate avea loc doar duminica.

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Grav accident auto pe DN2 – E85, în Vrancea! Opt persoane, rănite în urma coliziunii dintre un autoturism și un microbuz

Opt persoane au fost rănite, vineri, la intersecţia DJ 205 R Coteşti cu DN2 - E85, în urma coliziunii dintre un microbuz de transport...

Explozie la Rafinăria Petromidia! Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție

O explozie s-a produs, vineri, la Rafinăria Petromidia, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea”, explozia...

1 din 2 elevi, victimă a bullyingului

Un procent covârșitor de elevi - 81% - afirmă că au fost martori ai situațiilor de bullying în școala unde învață, în vreme ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă