13.3 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSportElena Băsescu, SUPĂRATĂ pe jurnalişti: Nu sunt singura care gafează. Eroarea lui...

Elena Băsescu, SUPĂRATĂ pe jurnalişti: Nu sunt singura care gafează. Eroarea lui Bodu, ASCUNSĂ

Europarlamentarul PDL Elena Băsescu s-a supărat pe jurnaliştii din România pentru că o taxează pentru orice gafă şi atrage atenţia că li se întâmplă şi altora să facă greşeli, dar presa nu scrie nimic despre asta.

Reacţia mezinei preşedintelui Traian Băsescu vine după ce, săptămâna trecută, a apărut în presă un filmuleţ în care a ţinut un discurs despre Arctica la o dezbatere despre pescuit. Pentru că a greşit, i s-a tăiat microfonul.

Citeşte şi EBA, ironii acide pentru Raluca Turcan: A ajuns la vârful politicii fără ajutorul lui Stolojan

“Li se întâmplă foarte multor colegi din PE ca la o anumită dezbatere din plen să citească discursul pregătit pentru următoarea dezbatere, din motive diferite, care uneori ţin de probleme tehnice, alteori de erori personale. Presa doreşte să aducă în atenţia publicului erorile numai în cazul meu, deşi sunt atât de evidente şi la ceilalţi colegi”, scrie Elena Băsescu pe contul ei de Twitter.

“Şi o să vă dau doar un singur exemplu din zeci, când Sebastian Bodu, care era chiar raportor de opinie pentru Raportul referitor la ‘Supravegherea suplimentară a entităţilor financiare care aparţin unui conglomerat financiar’ (Supplementary supervision of financial entities in a financial conglomerate), a citit speech-ul pregătit pentru dezbaterea următoare privind “Sistemele de compensare pentru investitori” (Investor-compensation schemes). S.Bodu a intervenit la ambele dezbateri, iar la prima a vorbit ceea ce trebuia să vorbească de fapt la cea de-a 2-a. Apoi, la dezbaterea celui de-al 2-lea raport, la care era tot raportor de opinie, a intervenit din nou şi a repetat speech-ul pe care l-a spus prima data. Vezi cele 2 video-uri: Link – prima dezbatere (click pe numele lui S.Bodu): http://www.europarl.europa.eu/sides/getVod.do?mode=chapter&language=EN&vodDateId=20110704-18%3A14%3A23-649; Link – a 2-a dezbatere (click pe numele lui S.Bodu): http://www.europarl.europa.eu/sides/getVod.do?mode=chapter&language=EN&vodDateId=20110704-19%3A32%3A39-541

Probabil, într-un efort de a ascunde această eroare, pe site-ul PE, pe transcriptul dezbaterii primului Raport, Sebastian Bodu apare cu două intervenţii, una fiind cea vorbită în plen în mod greşit, iar cealaltă este probabil interventia pe care ar fi trebuit să o vorbească şi care a fost pusă pe site ulterior, cu complicitatea serviciului tehnic al PE”, mai scrie europarlamentarul român.

Citeşte şi Raluca Turcan: PDL nu are în acest moment ca obiectiv să o dea afară pe Elena Băsescu

După încidentul cu microfonul, mezina preşedintelui s-a scuzat, tot pe contul ei de Twitter, spunând că a fost o greşeală a staff-ului tehnic pentru că i s-a cerut cuvântul la o altă dezbatere decât cea la care se înscrisese.

Cele mai citite

Europa Conference League în faza semifinalelor: Care sunt favoritele

Aston Villa, Fiorentina, Olympiacos și Brugges sunt echipele rămase în cursa pentru cucerirea trofeului UEFA Europa Conference League în acest sezon. Prima manșă a semifinalelor va avea...

Cine nu este eligibil pentru Start-up Nation

Ediția din anul 2024 a programului Start-up Nation aduce modificări semnificative față de edițiile anterioare, inclusiv în ceea ce privește potențialii beneficiari, anunță o...

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă