9.8 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăSportFOTO Dragnea şi Tăriceanu au sesizat Curtea Constituţională privind un posibil conflict...

FOTO Dragnea şi Tăriceanu au sesizat Curtea Constituţională privind un posibil conflict între instituţiile statului, după ce procurorul general a refuzat s-o sancționeze pe șefa DNA

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, au sesizat, miercuri, CCR cu privire la un posibil conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Ministerul Public, informează Mediafax.

Sesizarea intervine după refuzul Parchetului de a transmite dosarul scrutinului prezidențial către Comisia parlamentară de anchetă.

„Şi eu, şi domnul Tăriceanu, astăzi am sesizat CCR cu privire la un posibil conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi ministerul Public”, a anunţat Dragnea.

În sesizare se solicită CCR să stabilească care este întinderea competenţelor/atribuţiilor constituţionale ale Parlamentului şi ale ministerului Public în legătură cu realizarea anchetelor parlamentare.

Decizia de a sesiza CCR vine, potrivit unui comunicat emis de Senat, ca urmare a refuzului Procurorului Şef al DNA de a se prezenta în faţa comisiei de anchetă a Parlamentului României, de refuzul Procurorului General de a lua măsuri împotriva Procurorului Şef al DNA cu privire la încălcarea prevederilor legale şi refuzul Procurorului General de a înainta comisiei de anchetă copie de pe dosarul de urmărire penală nr.213/P/2017 înregistrat pe rolul Secţiei de Urmărire penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului General de pe lângă ICCJ.

În sesizarea se arată că „refuzul Procurorului General şi al Procurorului Şef al DNA se referă la activitatea organului reprezentativ suprem al poporului român, practic la refuzul celor două persoane care reprezintă Ministerul Public de a ţine cont de solicitările unei comisii de anchetă, comisie recunoscută constituţional, şi punerea în imposibilitate a Parlamentului de a adopta o hotarâre”.

Comisia a solicitat Parchetului General copia dosarului ce vizează organizarea alegerilor din 2009 şi rezultatul scrutinului prezidenţial. Parchetul General a anunţat, însă, că nu poate trimite Comisiei copia dosarului pentru că legea nu permite furnizarea de informaţii ce fac obiectul unei cercetări penale.

Comisia a cerut, în replică, ministerului Justiţiei sa sesizeze Inspectia Judiciară în legatura cu "atitudinea" procurorului general, Augustin Lazăr. Toader a precizat că va discuta cu Augustin Lazăr şi în funcţie de răspunsurile lui, va sesiza Inspecţia Judiciară. O astfel de discuţie, la care să participe Toader, Lazăr, dar şi membrii Comisiei, nu a mai avut loc.

Ca urmare a refuzului lui Lazăr de a furniza o copie a dosarului, Comisia de anchetă a decis să solicite preşedinţilor celor două Camere, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, să ia decizia politică de a sesiza CCR în privinţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Ministerul Public.

Comisia de anchetă a alegerilor din 2009 a prezentat săptămâna trecută un "raport parţial", care conţine printre concluzii faptul că preşedintele Traian Băsescu şi guvernul Boc au întreprins ”acţiuni concrete pentru favorizarea fraudării alegerilor” ca posibile infracţiuni fiind indicate constituirea de grup infracţional, fal şi uz de fals.

În Raportul parţial se mai arată că "aflarea adevărului în privinţa acuzaţiei publice de implicare a SRI şi DNA în favorizarea fraudării alegerilor din 2009 nu s-a putut realiza deoarece activitatea Comisiei de anchetă a fost blocată".

„Aflarea adevărului în privinţa acuzaţiei publice de implicare a SRI şi DNA în favorizarea fraudării alegerilor, ca urmare a prezenţei conducătorilor acestor instituţii în locuinţa domnului Gabriel Oprea în seara alegerilor, nu s-a putut realiza deoarece activitatea Comisiei parlamentare de anchetă a fost blocată”, se menţionează în Raport.

Potrivit sursei citate, activitatea Comisiei de anchetă a fost blocată prin refuzul persoanelor audiate care nu au răspuns la toate întrebările comisiei motivând că "există o anchetă în desfăşurare", precum şi prin refuzul persoanelor care au transmis în scris că nu pot da curs solicitărilor comisiei motivând că acelaşi lucru.

Raportul menţionează că activitatea comisiei a fost blocată şi prin refuzul procurorului şef DNA, Laura Codruţa Kovesi, de a răspunde la întrebarea dacă a fost prezentă în noaptea de 5-6 decembrie 2009 în casa domnului Gabriel Oprea.

De asemenea, este consemnat şi refuzul procurorului general Augustin Lazăr de răspunde afirmativ solicitării Comisiei de a transmite o copie după dosarul privind scrutinul prezidenţial ca element de blocare a activităţii Comisiei.

Preşedintele Comisiei de anchetă, Oana Florea, a precizat, miercuri, în conferinţa de presă în care a prezentat acest Raport, că membrii Comisiei au decis ca documentul adoptat să fie numit „Raport parţial” tocmai din aceste considerente de blocaj.

„Comisia nu a putut clarifica toate aspectele, activitatea fiind blocată (…) Nu putem conchide că au fost fraudate alegerile, stă în sarcina organele abilitate să spună acest lucru”, a spus Oana Florea.

Ea a menţionat că acest Raport va fi transmis Parchetului General, CSM, Guvernului şi Administraţiei Prezidenţiale pentru ca aceste instituţii să poată adopta măsurile necesare, potrivit competenţelor ce le revin.

Comisia de anchetă a alegerilor din 2009 a solicitat, miercuri, prelungirea activităţii cu 2 luni, invocând blocajul cauzat de refuzul procurorului general de a pune la dispoziţie dosarul alegerilor, precum şi cel al procurorului şef DNA de a răspunde la întrebările adresate.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Votul din Consiliul de Securitate al ONU ce cere în premieră o „ încetare imediată a focului în Gaza” a fost salutat pe plan...

Votul de luni asupra unei rezoluţii a Consiliului de Securitate al ONU care cere pentru prima dată "încetarea imediată a focului" în Fâşia Gaza,...

BEC a admis constituirea alianței electorale PSD-PNL pentru alegerile locale și europarlamentare

Biroul Electoral Central a admis, marţi, protocolul de constituire a alianţei electorale PSD - PNL. Decizia a fost publicată pe site-ul BEC. „Ca urmare a...

Preliminarii EURO U21. Naționala de tineret, victorie in extremis în Armenia

Selecționata Under 21 a României s-a impus cu 1-0 pe terenul Armeniei, grație unui gol marcat în minutul 90, și continuă cursa de calificare...
Ultima oră
Pe aceeași temă