23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSportDeputatul PSD Florin Iordache: Pragul în cazul abuzului în serviciu se poate...

Deputatul PSD Florin Iordache: Pragul în cazul abuzului în serviciu se poate mări la 400.000 de lei

Fostul ministru al Justiţiei, Florin Iordache, a declarat, joi, că pentru abuzul în serviciu se poate menține pragul de 200.000 de lei sau se poate mări la 400.000 de lei, potrivit Agerpres.

"Se poate menține pragul de 200.000 de lei sau se poate mări, chiar 400.000. Au fost discuții în acel moment cu specialiștii, acest 200.000 nu e întâmplător. Noi am plecat de la suma de 2 milioane, suma maximă, care este prevăzută în Codul penal și am zis 10% din acea sumă maximă să reprezinte un prag minim. Așteptăm și noi proiectul care este la Ministerul Justiției și în funcție de ce prag sau ce consultări vor face și dumnealor…, dar clar este că trebuie stabilit un prag", a spus Iordache, la Palatul Parlamentului, întrebat ce părere are despre decizia CCR cu privire la stabilirea unui prag pentru abuzul în serviciu.

Premierul Sorin Grindeanu a reiterat, joi, că stabilirea unui prag în cazul abuzului în serviciu nu se va face prin ordonanţă de urgenţă, precizând că aşteaptă motivarea deciziei Curţii Constituţionale, după care va fi elaborat proiectul de lege de modificare a Codurilor penale, care va primi avizul Guvernului şi va fi trimis în Parlament.

”Există în acest moment un proiect de lege care a fost lucrat la Ministerul Justiţiei şi care a fost supus dezbaterii publice, unde au fost consultate toate instituţiile – fie că vorbim de CSM, de Înalta Curte, Ministerul Public, DNA, DIICOT – şi s-a ajuns la acea formă. Ce conţine acel proiect de lege? Transpunerea tuturor deciziilor Curţii Constituţionale în Codul penal şi Codul de procedură penală. Am avut o decizie a Curţii Constituţionale în urmă cu câteva zile. Poziţia mea şi a ministrului Justiţiei a fost aceasta şi e aceasta.

Trebuie să aşteptăm motivarea CCR. Deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii, trebuie să existe dezbatere, după care să rezulte acel proiect de lege care va primi avizul Guvernului şi care va fi trimis în Parlament. În modul acesta vom face lucrurile”, a spus premierul Sorin Grindeanu, întrebat fiind dacă ia în calcul ca pragul pentru prejudiciu în cazul abuzului în serviciu să fie stabilit prin OUG.

Președintele Klaus Iohannis a declarat că ''așteaptă cu mare interes deznodământul' în disputa referitoare la incriminarea abuzului în serviciu. ''Eu m-am exprimat la această chestiune și nu mi-am revizuit punctul de vedere, dar cu siguranță specialiștii în Drept vor dezbate această chestiune și, după cum se aude, și din partea Guvernului vor veni propuneri. Aștept cu mare interes deznodământul'', a spus președintele Iohannis la Washington.

Curtea Constituțională a decis că este la latitudinea Parlamentului să impună un prag în cazul abuzului în serviciu, după ce a discutat excepția de neconstituționalitate a unui articol din Codul penal care reglementează infracțiunea de abuz în serviciu.

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat, miercuri, că în cazul infracțiunii de abuz în serviciu se va stabili un prag valoric "rezonabil", în urma unor dezbateri la care vor participa specialiști în drept și reprezentanți ai societății civile.

De asemenea, prim-ministrul Sorin Grindeanu a declarat, miercuri, că Executivul va aștepta motivarea Curții Constituționale la decizia dată cu o zi în urmă referitoare la abuzul în serviciu, menționând că a avut deja o discuție în acest sens cu ministrul Justiției, Tudorel Toader.

"Acest proiect de lege, nu ordonanță, nu altceva, acest proiect de lege care va primi avizul Guvernului trebuie să se refere strict la deciziile Curții Constituționale", a precizat premierul, adăugând că a avut o discuție pe acest subiect cu ministrul Justiției, după decizia CCR.

Cele mai citite

1 din 2 elevi, victimă a bullyingului

Un procent covârșitor de elevi - 81% - afirmă că au fost martori ai situațiilor de bullying în școala unde învață, în vreme ce...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Înscriere la facultate, înainte de absolvirea Bacalaureatului. Pentru cei care vor o carieră în dezvoltarea de jocuri video

BISM (Bucharest International School of Management) și Amber Studio, în colaborare cu prestigioasa Abertay University din Marea Britanie, pregătesc începând cu luna septembrie lansarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă