10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSportDeputatul PSD, Eugen Nicolicea: Liviu Dragnea are drept de veto în privinţa...

Deputatul PSD, Eugen Nicolicea: Liviu Dragnea are drept de veto în privinţa propunerii legislative privind referendumul

Șeful PSD, Liviu Dragnea, are drept de veto în privinţa propunerii legislative care modifică Legea referendumului, a declarat, miercuri, preşedintele Comisiei juridice a Camerei, Eugen Nicolicea. Deputatul social-democrat a mai subliniat că îi va înainta liderului de partid forma finală a propunerii săptămâna viitoare, potrivit Mediafax.

„După ce vom avea o formă finală (a propunerii legislative, n.r.) o vom depune la grup (grupul parlamentar al PSD, n.r.). Preşedintele de partid este domnul Dragnea şi are un cuvânt foarte important de spus, ca să nu zic că are şi drept de veto, da? Dacă nu am o formă finală, nu am ce-i prezenta domnuui Dragnea”, a spus Nicolicea, miercuri, după organizarea unei a doua runde de dezbateri asupra acestei propuneri.

El a spus că va transmite forma finală a propunerii legislative la grupul PSD şi lui Dragnea cel mai probabil săptămâna viitoare.

„Evident că la grup, după ce ai o formă finală, o prezinţi, nu prezinţi altceva, şi noi deocamdată nu am făcut o astfel de propunere. Probabil că săptămâna viitoare, când găsim o formă finală, o vom da grupului, iar grupul va analiza dacă o va susţine sau nu”, a spus Nicolicea.

Nicolicea a mai adăugat că a încercat să facă o consultare preliminară asupra acestei propuneri legislative.

„Ceea ce am încercat noi e altfel decât s-a făcut până acum, adică o consultare preliminară ca să luăm păreri şi puncte de vedere de la toată lumea şi să venim cu o propunere îmbunătăţită de la început”, a spus Nicolicea.

Solicitat să comenteze prezenţa slabă la aceste dezbateri, Nicolicea a spus: „Era una dintre concluziile pe care trebuie să le tragem cu privire la organizarea de dezbateri – toată lumea a invocat dezbateri, dezbateri, transparenţă, transparenţă şi când o faci, iată transparenţa, e atât de transparent că nu e nimeni în sală”.

Cele mai citite

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă