10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSportDecontarea tratamentelor pentru victimele incendiului din Colectiv, prelungită cu doi ani

Decontarea tratamentelor pentru victimele incendiului din Colectiv, prelungită cu doi ani

Camera Deputaților a adoptat, marți, Ordonanța 74/2016, care prevede prelungirea cu doi ani a decontării tratamentelor victimelor incendiului din Colectiv care se tratează în spitale din străinătate, informează Mediafax.

„Ţinând cont de faptul că tratamentul marilor arşi se derulează pe o perioadă de circa 3 ani, iar OUG 56/2015 privind plata tratamentului în străinătate a persoanelor a căror stare de sănătate a fost afectată în urma tragicului eveniment din data de 30 octombrie 2015 produs în clubul Colectiv din municipiul Bucureşti, aprobată prin Legea 32/2016, se aplică numai pentru 2015-2016 şi întrucât starea de sănătate a victimelor este în continuare precară, cauzată de cicatricile hipertrofice postcombustionale au o evoluţie spre maturare în acest termen, se impune continuarea tratamentului medical în centrele specializate din ţară sau din străinatate”, se arată în OUG 74/2016.

OUG 74/2016 prelungeşte cu doi ani posibilitatea decontării tratamentelor pentru victimele tragediei din Clubul Colectiv care se tratează în străinătate.

Actul normativ aprobă plata din bugetul Ministerului Sănătăţii pentru cheltuielile aferente tratamentului pentru victimele tragediei care beneficiază de îngrijire medicală în străinătate, în continuarea tratamentului acordat în regim de spitalizare în unităţi sanitare publice din România şi din străinătate.

Sunt exceptate de la plată cheltuielile care se decontează din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, precum şi cele din donaţii sau sponsorizări. Potrivit sursei citate, sunt simplificate procedurile care trebuie îndeplinite pentru primirea acestui ajutor, atât pentru pacienţi, cât şi pentru autorităţi.

Legea pentru aprobarea OUG 74/2016 a fost adoptată cu 267 de voturi „pentru" şi o abţinere.

Camera Deputaţilor este for decizional.

Cele mai citite

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Lion Capital și Bursa Română de Mărfuri inventează motive pentru a nu plăti dividende. Acționarii societăților controlate de Bogdan Drăgoi și Gabriel Purice, nemulțumiți

Numeroși acționari ai Lion Capital, fosta SIF Banat-Crișana, sunt nemulțumiți că societatea condusă de fostul ministru de finanțe Bogdan Drăgoi nu plătește dividende. O...

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...
Ultima oră
Pe aceeași temă