27.2 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăSportDaniel Barbu, noul președinte al Autorității Electorale Permanente

Daniel Barbu, noul președinte al Autorității Electorale Permanente

Plenul reunit al Parlamentului a decis, miercuri, prin vot, numirea lui Daniel Barbu în funcția de președinte al Autorității Electorale Permanente. S-au înregistrat 241 de voturi ''pentru'', împotrivă fiind 63 de deputați și senatori, potrivit Agerpres.

Pe 22 mai, Comisiile juridice reunite din Camera Deputaților și Senat au validat, în unanimitate, dosarele celor doi candidați propuși pentru funcția de președinte al Autorității Electorale Permanente — Daniel Barbu, propus de grupurile ALDE, și Maria Krause, propusă de USR.

Președintele AEP nu poate fi membru al unui partid politic. În 15 zile de la validarea mandatului, acesta trebuie să renunțe la calitatea politică. Mandatul este de opt ani și poate fi reînnoit o singură dată.

Cine este Daniel Barbu

 

Daniel Constantin Barbu s-a născut la 21 mai 1957, în București. Este licențiat în istoria artei, Academia de Arte din București (1980), doctor în istorie, Universitatea „Babeș-Bolyai'' din Cluj-Napoca (1991). A făcut studii doctorale de teologie la Université de Fribourg din Elveția (1991-1993), doctor în teologie al Universității din București (2015). De asemenea, a fost auditor al École des Hautes Etudes de Défense Nationale din Paris (1998) și a mai susținut un doctorat în filosofie la Universitatea din București, în 1999, potrivit cv-ului postat pe site-ul Facultății de Științe Politice al Universității din București, http://www.fspub.unibuc.ro/.

Potrivit site-ului www.senat.ro, a activat ca muzeograf la Muzeul Satului și de Artă Populară (1980), apoi la Muzeul de Istorie și Artă al Municipiului București (1981-1986). A fost cercetător științific la Institutul de Studii Sud-Est Europene al Universității București, din 1990 — al Academiei Române (1987-1998); conferențiar universitar la Facultatea de Științe Politice și Administrative a Universității din București (1993-1996). Din 1997, este profesor de știință politică la Universitatea din București, iar în 1999, a fost numit conducător de doctorat în științe politice, se arată pe site-ul http://www.fspub.unibuc.ro/.

Între 1994 și 2000, a fost decanul Facultății de Științe Politice și Administrative al Universității din București, funcție deținută și între 2002-2004. Între 1999 și 2011, a fost director al Institutului de Cercetări Politice al Universității din București. A fost vicepreședinte al Comisiei de sociologie, științe politice și științe ale comunicării a Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (2002-2010), director al Școlii doctorale de știință politică a Universității din București (2004-2011); șef al catedrei de știință politică a Universității din București (2004-2010). A fost director al Consiliului Studiilor Universitare de Doctorat al Universității din București (sept.-dec. 2012), membru al Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, președinte al Comisiei de sociologie, științe politice și administrative (2012-2016).

Secretar științific al comitetului de redacție, „Revue des Études Sud-est Européennes'' (1990-1996); directorul Editurii Meridiane din București (1990-1991); redactor șef al revistei „Verbum" (1990-1993); director general al cotidianului „Realitatea Românească'' (1991-1992); director al revistei „Studia Politica. Romanian Political Science Review'', editată de Universitatea București (2001-2010).

Între 1990-1991, a fost membru al Comisiei Naționale a Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice. Între 1997 și 1998, a fost consilier de stat în cadrul Președinției României. În aceeași perioadă, a fost membru în Conseil Permanent de la Francophonie.

A fost membru al PNL din anul 2012. La 7 august 2012, președintele interimar Crin Antonescu a semnat decretul de numire a lui Daniel Barbu în funcția de consilier prezidențial, coordonator al departamentului de Analiză Politică, funcție deținută până la 27 august 2012.

La alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012, liberalul Daniel Barbu a candidat din partea USL pentru un post de senator, obținut în circumscripția electorală nr. 42 București, colegiul uninominal nr. 5. A făcut parte din Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal până în septembrie 2014, dată de la care a activat în cadrul Grupului parlamentar Liberal Conservator. Din martie 2016, a fost lider al acestui grup, potrivit site-ului www.cdep.ro.

A deținut funcția de ministru al Culturii în Cabinetul Ponta II, începând cu 21 decembrie 2012 și până la 17 decembrie 2013. În iunie 2016, a candidat, din partea Partidului Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE), la Primăria Capitalei. În decembrie 2016, a candidat, din partea ALDE, la alegerile pentru Senat, fără să obțină un nou mandat de senator. În anul 2000, i-a fost decernat Ordinul Național Steaua României în grad de Ofițer. 

Între lucrările publicate se numără: „Șapte teme de politică românească'' (1997); „O arheologie constituțională românească. Studii și documente'' (2000); „Bizanț contra Bizanț. Explorări în cultura politică românească'' (2001); „Republica absentă. Politică și societate în România postcomunistă'' (1999).

De-a lungul timpului, Daniel Barbu a fost criticat în spațiul public pentru o serie de afirmații controversate.

Septembrie 2016: Meseria de politician este mai grea decât cea de miner și mai riscantă decât misiunea unui soldat în Afganistan

„V-ați ales o meserie grea. E cea mai grea dintre meserii. Uneori este mai grea decât meseriile pe care le considerăm foarte periculoase, cum este cea de miner. (…) Meseria de politician este grea și foarte puțină lume știe de fapt ce faceți cu adevărat în fiecare zi a săptămânii, adesea și sâmbetele și duminicile. E o meserie grea, în zilele noastre, pentru că este o meserie riscantă. E mai riscantă decât misiunea unui soldat în Afganistan. Știm bine că, din păcate, și nu numai în România, dar la noi într-o manieră care este extrem de violentă, spațiul public a devenit un fel de teatru de operațiuni în care orice ales local sau național își riscă libertatea, sănătatea, în fiecare zi", a susținut senatorul Daniel Barbu, în fața participanților la Liga Aleșilor Locali ALDE.

Martie 2013: Timișoara trebuie să devină Capitală Culturală în 2021

„Interesul nostru este de a promova o cascadă de proiecte pentru a face de nerefuzat candidatura oraşului la Capitală Culturală Europeană. Dosarul de candidatură, care trebuie să arată bine nu numai ca sit, pe lângă spaţiul ca atare, care e unic în Europa, e vorba şi de vitalitatea culturală a oraşului, de cele două muzee, e vorba de a face acest Muzeu al Revoluţiei şi alte muzee, pentru a se deschide până în 2020”, a declarat Daniel Barbu. Noul Muzeu al Revoluţiei se doreşte a fi inaugurat la sfârşitul anului 2014. „Suma investită nu va fi mare. Muzeul va fi foarte interactiv”, a explicat Daniel Barbu.

Declaraţiile de la vremea respectivă au reprezentat o gafă imensă, pentru că el avea datoria să fie neutru faţă de oraşele angrenate în competiţie. 

Decembrie 2012: M-a frapat că programul pentru prevenirea și tratarea HIV/SIDA este jumătate ca buget din toate programele Ministerului Culturii

„La dezbaterile pe bugetul 2014, m-a frapat, m-a cutremurat cu adevărat următorul lucru. Credeţi-mă, nu vreau să par cinic în faţa dumneavoastră, cu tot respectul pentru respectiva categorie de concetăţeni ai noştri. Bugetul, programul naţional pentru prevenirea şi tratarea HIV/SIDA este jumătate ca buget din toate programele Ministerului Culturii. Deci, ai Ministerul Culturii şi programul naţional de combatere şi tratament HIV/SIDA. Jumătate. Unu la doi. După părerea mea, nu suntem în Africa de Sud. Nu sunt milioane de concetăţeni afectaţi de acest hidos flagel al epocii noastre. Personal, nu înţeleg. Am fost cutremurat când mi-am dat seama câte Festivaluri Shakespeare sau cât de amplu am putea face evenimentul, Festivalul Shakespeare de la Craiova, dacă nu am avea acel program sau dacă acel program ar fi la jumătate", a spus Barbu, în 8 decembrie, la Craiova.

 

Cele mai citite

Back home. Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu, înapoi la Masterchef, emisiune difuzată de PRO TV

Vuiește întregul internet! După scandalul de la Antena 1, când cei trei chefi au anunțat trustul cu câteva săptămâni înainte de începerea filmărilor că...

Cristiano Bergodi, OUT de la Rapid! Cine preia interimatul în Giulești

Rapid București s-a despărțit de comun acord de antrenorul italian Cristiano Bergodi, după o serie negativă de patru înfrângeri consecutive, în primele patru etape...

Tesla se restructurează: mai mult de 10% din angajații companiei la nivel global vor fi puși pe liber

Tesla va concedia peste 10% din cei 140,473 de angajaţi ai companiei la nivel global, potrivit unei note interne redactată de Elon Musk, scrie...
Ultima oră
Pe aceeași temă