8.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSportDan Barna (USR): În ultimul an, Guvernul și Parlamentul au funcționat ca...

Dan Barna (USR): În ultimul an, Guvernul și Parlamentul au funcționat ca o casă de avocatură a lui Liviu Dragnea

 
Președintele Uniunii Salvați România, Dan Barna, a declarat sâmbătă, la Timișoara, că Guvernul și Parlamentul au funcționat, în ultimul an, "precum o casă de avocatură și de mentenanță a lui Liviu Dragnea".
 
"Păcat că timp de un an România a avut o agendă total diferită de agenda reală a cetățenilor sau de agenda europeană din care noi facem parte. Timp de un an, Guvernul și Parlamentul României nu au făcut altceva decât să funcționeze precum o casă de avocatură și de mentenanță a lui Liviu Dragnea. Noi ne-am ocupat de probleme individuale penale ale unor lideri'', a susținut Dan Barna.
În opinia sa, în acest răstimp trebuiau luate în discuție probleme legate de poziționarea României față de nucleul central franco-german din Europa, care ar trebui să fie poziția țării noastre față de migrație, de următoarele politici europene.
''Toate acestea nu există în dezbaterea publică și în dialogul cetățenilor, pentru că actuala guvernare a transformat miza meschin-umană penală a câtorva lideri în strategia națională de dezvoltare a României. De un an, doar asta facem. De aceea, inițiativa noastră 'Fără penali în funcții publice' vine în această perspectivă. Dacă nu am fi avut persoane cu probleme penale în conducerea statului, am fi discutat despre aceste teme, despre Europa, despre politici sociale, dezvoltare economică și nu despre ceea ce s-a întâmplat'', a detaliat Barna.
Președintele USR a participat sâmbătă la conferința cu tema ''Viitorul Europei este viitorul României: Primul pas spre Sibiu 2019'', organizată de USR Timiș, în cadrul căreia a fost lansată Platforma EUSR, ''o structură prin care toate resursele umane de la nivelul Bruxellesului sunt invitate să susțină pozițiile, inițiativele din România, coroborate și alineate cu ceea ce se întâmplă în Europa''.
Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Coaliția ar fi decis să meargă cu candidați separați pentru Primăria Capitalei

Coaliţia PSD - PNL a decis să meargă cu candidaturi separate la funcţia de primar general al Capitalei, respectiv Gabriela Firea (PSD) şi Sebastian...

Iohannis, primit de omologul sud-coreean

Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit, astăzi, de omologul sud-coreean, Yoon Suk-yeol, la Palatul prezidenţial.Şeful statului român efectuează de luni până mâine o vizită...

ONG-urile nu au tratament preferențial, trebuie să raporteze ce fac cu banii ca și societățile comerciale

Organizațiile neguvernamentale (ONG) nu beneficiază de un tratament preferențial ci, dimpotrivă, trebuie să raporteze ce fac cu banii, așa cum sunt obligate și societățile...
Ultima oră
Pe aceeași temă