12 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSportEXCLUSIV. Cum pot controla partidele Consiliul Superior al Magistraturii, "garantul" independenței Justiției

EXCLUSIV. Cum pot controla partidele Consiliul Superior al Magistraturii, “garantul” independenței Justiției

Un magistrat – judecător sau procuror – poate apela și colabora cu șefii de partide pentru a-și duce colegii la vot, scopul fiind obținerea unui loc în CSM, garantul independeței Justiției. Magistratul care apelează la sprijinul partidelor riscă cel mult un avertisment, după cum a decis miercuri, cu majoritate de voturi, secția de judecători a consiliului, în cazul judecătorului Adrian Curelea, fost președinte al Judecătoriei Orșova, acum judecător la Tribunalului Mehedinți. Cel puțin un judecător-membru CSM, din cei cinci prezenți,  a susținut că astfel de practici sunt normale și NU trebuie sancționate nici măcar cu avertisment, spun sursele RL.

Citește și: EXPLOZIV: Judecătorul lui DUICU, “votat” pentru CSM cu autocarul PSD, primește cadou de la SENAT un mandat de șase ani! 

Legile, inclusiv Codul Deontologic al judecătorilor și procurorilor, interzic implicarea partidelor în activitatea magistraților, iar magistrații care apelează la sprijinul partidelor trebuie sancționați, potrivit normelor legale. Actuala componență a Secției de judecători a CSM a decis, însă, că fapta judecătorului Curelaru nu este atât de gravă, încurajând, astfel, pe viitor astfel de practici. 

Sancțiunea pentru astfel de încălcări ale deontologiei este excluderea din magistratură, nu avertismentul, spun specialiștii. 

Dacă partidele au liber la implicarea în alegerea membrilor CSM, este evident că vor avea influență asupra acestora, desființându-se, astfel, rolul principal al consiliului, cel  de GARANT al independenței Justiției.

Spre aducere aminte, judecătorul Adrian Curelea  a apelat la președintele PSD Orșova, Constantin Popescu (inculpat în dosarul baronului PSD de Mehedinți Adrian Duicu), de la care a obținut un autocar cu titlu gratuit. Cu acel autocar i-a dus pe judecători la Curtea de Apel Craiova pentru a-l vota ca membru CSM pe judecătorul Norel Popescu, pe atunci președintele Tribunalul Medinți.  Norel Popescu a intrat în CSM  la o diferență mică de voturi față de contracandidatul său, Dumitru Popoiag de la Tribunalul Dâmbovița. 

Citește și: EXCLUSIV. Metoda „Autobuzul“ pentru alegerea unui membru CSM?                 

Norel Popescu apare și el în dosarul baronul PSD Adrian Duicu, trimis în judecată pentru că făcea trafic de influență din biroul premierului Victor Ponta. Potrivit DNA, Norel Popescu s-a implicat în consilierea juridică a barnului PSD pentru ca acesta să câștige procesul de incompatibilitate pe care îl avea pe rolul Curții de Apel Craiova. Duicu a câștigat procesul de incompatibilitate.

RL a fost primul ziar care a semnalat cum a fost ales Norel Popescu în CSM în 2014, în locul lui Toni Neacșu (acuzat de corupție, ulterior condamnat cu suspendare). După ce că a fost ales cu autocarul PSD, Norel Popescu a fost favorizat și de comisia juridică a Senatului, care i-a confirmat mandatul pe 6 ani, nu pe un rest de mandat de până la 6 ianuarie 2017, cum au fost validați ceilalți membri aleși pe locurile vacantate.

Atunci, am obținut si declarații de la unii membrii CSM pe care le redăm.

Judecătorul Adrian Bordea, ales pe restul de mandat al locului lăsat liber de Mona Pivniceru:

“Nouă, Senatul ne-a aplicat regula mandatului colectiv pentru ca la alegerile următoare să fie ales un nou consiliu. Văd că la el  ( la Norel Popescu -nn) s-a aplicat o altă măsură și nu am nici o explicație. Din nefericire, am aflat prea târziu că Norel Popescu, ales la limită în CSM,  a fost ales datorită convocării și aducerii judecătorilor cu autocarul acelui președinte PSD. Dacă am fi aflat atunci de autocar, probabil am fi luat o poziție. Din păcate, politicul este implicat.Tot din păcate, în zonă se practică această convocare și transportare a magistraților la alegeri pentru CSM, scrie chiar în raportul Inspecției Judiciare.Nu știu ce atitudine să iau” . 

Citește și: Norel Popescu, ales în CSM cu “autocarul” PSD, consideră că SRI afectează independența Justiției. Judecătorul apare în interceptările din dosarul baronului PSD DUICU                 

Judecătorul Mircea Aron: “Pentru mine este clar că nu mi-aș fi adus alegătorii, nici măcar pe banii mei, cu autocarul pentru că nu e legal”

Judecătorul Mircea Aron, care a fost ales în CSM de colegii săi de la Înalta Curte de Casație și Justiție  la alegerile generale ale magistraților de la sfârșitul anului  2010 pentru un mandat întreg al noului CSM, ne-a declarat că  “ Ce s-a hotărât pentru Norel Popescu este discriminare. Nu știu de ce Comisia Juridică a Senatului a votat așa”.

În legătură cu modul de a face campanie pentru alegerile CSM și aducerea la vot a magistraților cu autocarul, deși legea interzice campania electorală în ziua alegerilor, judecătorul Mircea Aron ne-a precizat: “Eu nu pot comenta situația cu autocarul luat gratuit de la PSD pentru a-i duce pe judecători să voteze pentru Norel Popescu pentru că este pe rolul secției noastre o acțiune disciplinară. Pot să vă spun, însă, că eu n-aș fi făcut așa ceva. Pentru mine este clar că nu mi-aș fi adus alegătorii, nici măcar pe banii mei. cu autocarul pentru că nu e legal. Nu pot comenta legătura de cauzalitate a demersului judecătorilor Norel Popescu și Adrian Curelea, v-am mai spus, pentru că e pe rol o acțiune disciplinară la CSM”.

După publicarea articolului în România liberă, CSM a dat publicității următorul comunicat, pe care îl redăm integral:

 În şedinţa din data de 21 octombrie 2015, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a admis în parte acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva domnului Curelea Adrian, judecător în cadrul Tribunalului Mehedinţi şi a aplicat acestuia sancţiunea disciplinară constând în avertisment.

Secţia pentru judecători, în exercitarea rolului său de instanţă de judecată în materie disciplinară, a reţinut săvârşirea de către domnul Curelea Adrian, judecător în cadrul Tribunalului Mehedinţi, a abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) şi n) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor – “manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu“ şi “folosirea funcţiei deţinute pentru a obţine un tratament favorabil din partea autorităţilor sau intervenţiile pentru soluţionarea unor cereri, pretinderea ori acceptarea rezolvării intereselor personale sau ale membrilor familiei ori ale altor persoane, altfel decât în limita cadrului legal reglementat pentru toţi cetăţenii”.

Hotărârea secţiei va cuprinde, alături de alte elemente prevăzute de lege, descrierea faptelor pentru care s-a aplicat sancţiunea disciplinară menţionată, urmând a fi redactată şi publicată pe site-ul Consiliului www.csm1909.ro în termen de 20 de zile de la pronunţare.

Aceasta poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

 

 

Cele mai citite

Un bărbat din Harghita a găsit un proiectil și două cartușe în curtea casei

Un bărbat dintr-un sat din Harghita a sunat miercuri seara la 112 și a anunțat că a găsit în curte în urma unor săpături,...

România deschide dosare penale pentru spectacolele pirotehnice de pe stadioane; Ungaria se mândrește cu ele. FOTO

În țara noastră, introducerea de articole pirotehnice pe arenele sportive este interzisă, iar președintele FC Rapid București, Daniel Nicolae, și un lider galeriei giuleștene...

Pentagonul va aloca 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD

Forţele Aeriene ale SUA alocă aproape 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD (Next Generation Air Dominance), înlocuitorul pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă