CSAT va analiza stadiul programului de modernizare și transformare a Armatei Române. O temă sensibilă este ideea unei flote NATO din Marea Neagră, propusă de România dar care nu a avut succes

de Mihai Diac , 13 martie 2017 - stire actualizata la ora 17:00, 13 martie 2017
Foto: Arhivă

Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) urmează să analizeze stadiul programului privind transformarea, dezvoltarea şi înzestrarea Armatei, a anunțat, luni, Președinția României.

Ședința CSAT este programată la data de 21 martie, sub conducerea președintelui Iohannis. 

Programul de transformare și înzestrare este valabil până în anul 2027 dar are prevederi care trebuie îndeplinite în fecare an.

Costul total al programului, până în anul 2027, este de 4.506.611 mii lei.

Conform Planului Strategic al MApN, în anul 2016 urmau să se realizeze, printre altele, "continuarea colaborării în domeniul dotării prin achiziţia unor echipamente declarate EDA (Excess Defense Articles) de către SUA", "iniţierea programului de modernizare a fregatelor T22 - etapa a II-a" precum și "Lansarea iniţiativei pentru constituirea unei Grupări navale NATO în Marea Neagră, denumită generic Flotila Aliată în Marea Neagră / Black Sea Flotilla".

Cel puțin potrivit datelor oficiale disponibile în acest moment, etapa a II-a a programului de modernizare a fregatelor este întârziată, întrucât MApN nu a decis ce firmă va continua modernizarea navelor. Pe de altă parte, ideea formării unei grupări navale a NATO din Marea Neagră, lansată de România, a fost întâmpinată cu rezerve de alte țări NATO riverane.

Alte teme care vor fi analizate de CSAT, la 21 martie, vor fi mandatul României pentru Summitul NATO de la Bruxelles (2017), activitatea desfășurată de către Consiliul Operativ de Securitate Cibernetică în anul 2016 precum și aceea a Centrului Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO) în anul 2016.

Comentarii

  • Costin Stefan

    15 martie 2017 7:05

    Pe tema APARARII, repet de cativa ani opinia mea ferma ca TREBUIE SA REINTRODUCEM STAGIUL MILITAR OBLIGATORIU pentru toti tinerii apti din pdv medical. In acest mod, ne punem la adapost de orice plan de dezmembrare a Romaniei si putem rezista oricarei agresiuni pana ce aliatii ne vin in ajutor. Dupa STAGIUL MILITAR OBLIGATOR satisfacut, tanarul roman devine fortificat pe plan fizic si psihic si educat corespunzator, iubitor de patrie, un om de nadejde in aceasta tara.

    raspunde comentariului
  • mascariciul tiriac

    13 martie 2017 17:40

    Ai venit sarac in Romania. Ai facut bani ca ai fost sclavul lui ILICI SI NASTASE,Nu ai avut talentul lui ILIE,comunistule turnator colorat. Vrei sa dea statul roman terenuri si facilitati grase dupa care te lauzi cu terenul de 2 lei de la metaloglobus. Zici ca vorbesti cu Trump insa americanul face lucruri frumoase si de durata nu sta cu mana intinsa ,pomanagiule.

    raspunde comentariului
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.

Urmareste-ne pe Facebook

Copyright © 2014. Toate drepturile rezervate RomaniaLibera.ro

Dezvoltat de Bluebay Design