23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSportCristian Diaconescu: Minciuna politică poate deveni distrugătoare pentru România

Cristian Diaconescu: Minciuna politică poate deveni distrugătoare pentru România

Preşedintele Uniunii Naţionale pentru Progresul Românei Cristian Diaconescu a atras atenţia, sâmbătă, în cadrul conferinţei regionale a partidului care a avut loc la Galaţi, că minciuna politică poate deveni distrugătoare pentru România şi a adăugat că, în condiţii de instabilitate politică, deficitul ”ar putea urca la două cifre”, iar ţara noastră ar fi incapabilă să se mai împrumute de pe piaţa internaţională, scrie Agerpres.

Diaconescu a criticat Opoziţia pentru acţiunile şi declaraţiile liderilor săi, afirmând că oferă doar diverse variante de a-l duşmăni ”pe Traian Băsescu şi pe cei care nu mai sunt în unele partide politice”.

”Vă mulţumesc pentru curajul de a face politică în România de astăzi, pentru curajul dvs de a înfrunta demagogia, superficialitatea, agresivitatea, (…) pentru că aţi stat alături de noi, un partid nou, şi pentru că în acest fel aţi contribuit la stabilitatea României. (…) Sunt judeţe aproape monocolore din punct de vedere politic şi unde vi se oferă, în diverse variante, alternative de a duşmăni. Alternativa de a-l duşmăni pe Traian Băsescu, pe cei care nu mai sunt în nişte partide politice, de a-l duşmăni pe premier, diverse alternative pentru ca dvs să fiţi orbi, să fiţi consideraţi oameni care nu înţeleg ce se întâmplă în judeţele conduse monocolor ani de-a rândul. (…) Ţara se va conduce prin vot, va fi în continuare o ţară democratică. Democraţia se asumă, nu ţi-o dă cineva. În România nu funcţionează (…) democraţia prin reprezentare, ci prin participare”, a adăugat Diaconescu.

El a cerut sprijinul celor prezenţi pentru reorganizarea administrativă a ţării, afirmând că declaraţiile Opoziţiei pe acest subiect sunt ”o deturnare de la scopul exact al propunerii”.

”Contexte economice locale practic nu permit o piaţă liberă, dezvoltarea unor relaţii comerciale de afaceri corespunzătoare, atragerea de fonduri europene. Avem un sistem aproape semiprimitiv în care cei cu iniţiativă (…) nu au nicio şansă”, a mai spus preşedintele UNPR.

Diaconescu a atras atenţia că ”momentul greu nu a trecut” în ceea ce priveşte criza economică, precizând că 75% din schimburile comerciale ale ţării noastre sunt cu Uniunea Europeană.

‘Vom avea în 2012 perspectivele unor contracţii economice la nivel european. 75% din schimburile comerciale ale României sunt cu Uniunea Europeană. E clar că pericolul nu a trecut. Unde sunt cei care cereau dublarea salariilor, (…) cei care cereau ruperea acordului cu FMI? (…) Minciuna politică poate deveni distrugătoare pentru România. (…) România a scăpat falimentului. Guverne lăudate de unii politicieni din România au ajuns în situaţia de a fi refuzaţi şi, în disperare de cauză, au numit şefi de guvern oameni cu legături în Occident. Ultima soluţie disperată este relaţia cu Occidentul. (…) În condiţiile în care în România tot mai mulţi incompetenţi apar pe scena politică e foarte bine că avem oameni care reprezintă o alternativă, o cale nouă”, a adăugat liderul progresist.

El s-a arătat dezamăgit de faptul că UNPR nu a reuşit să convingă coaliţia şi nici parlamentarii de necesitatea impozitării suplimentare a celor cu averi mari şi foarte mari.

”Am promis să adoptăm taxa pe marile averi. Nu am reuşit să ne convingem nici colegii de coaliţie, nici parlamentarii şi nici celelalte partide, multe dintre ele de stânga. Nu cred că acest gest poate reprezenta un titlu de glorie. Vom cere cetăţenilor să se exprime. Vom strânge semnături la nivel naţional pentru că poate acest gest îi va emoţiona pe bogaţii României”, a mai spus Diaconescu.

Referindu-se la Uniunea Social Progresistă, liderul UNPR a spus că aceasta nu reprezintă decât deschiderea către societate.

”Sunt oameni cu viziune şi idei de stânga ce nu neapărat vor să se înregimenteze într-un partid politic. Dar vocea lor trebuie ascultată şi trebuie să fie auzită. Sunt oameni buni în societatea românească şi aceşti oameni trebuie valorizaţi dincolo de carnetul de partid. Este păcat că societatea civilă în general este considerată în România ca fiind de dreapta, o gândire care este împotriva sensului european unde societatea civilă este de stânga din foarte multe puncte de vedere”, a conchis preşedintele UNPR Cristian Diaconescu.

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Duel între Danielle Collins şi Elena Rîbakina în finala turneului WTA de la Miami

Finala WTA 1.000 de la Miami le va pune față în față pe americanca Danielle Collins şi kazaha Elena Rîbakina, ambele jucătoare câștigându-și semifinalele...

Tramvaiul 41 nu va circula sâmbătă

Linia de tramvai 41 va fi suspendată temporar, sâmbătă, 30.03.2024, anunță STB. Legătura între cartierul Drumul Taberei și zona de Nord a Capitalei se va...
Ultima oră
Pe aceeași temă