16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSportCiorbea: Analizarea OUG privind traseismul primarilor, prioritate a Avocatului Poporului

Ciorbea: Analizarea OUG privind traseismul primarilor, prioritate a Avocatului Poporului

Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a anunțat, joi, că este o prioritate analizarea ordonanței care legalizează traseismul primarilor, relatează Mediafax.

Declaraţia a fost făcută după întâlnirea pe care Ciorbea a avut-o cu europarlamentarul Monica Macovei, care a protestat, în faţa sediului Avocatului Poporului, faţă de adoptarea de către Guvern a ordonanţei, se arată într-un comunicat al Avocatului Poporului.

Citește și: VIDEO UPDATE Liber la migrație politică. Ponta suspendă statutul aleșilor locali pentru 45 de zile

În cadrul discuţiilor, Macovei a solicitat Avocatului Poporului sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la ordonanţă. "Monica Macovei a afirmat că prin emiterea acestei ordonanţe nu se respectă principiul previzibilităţii legii. Ea a adăugat faptul că, în cazul în care se doreşte modificarea Legii privind statutul aleşilor locali, aceasta se poate face prin proceduri parlamentare, întrucât respectiva ordonanţă nu îndeplineşte condiţiile de urgenţă. Doamna Monica Macovei şi-a exprimat opinia că nu este normal ca o lege să fie suspendată zece zile, iar apoi să intre din nou în vigoare", se mai arată în comunicat.

În sprijinul afirmaţiilor sale, adaugă sursa ciată, Macovei a invocat recomandările Comisiei de la Veneţia din 2012, una dintre ele referindu-se la faptul că ordonanţele de urgenţă nu trebuie să fie adoptate decât în situaţii de urgenţă şi nu trebuie să intre imediat în vigoare, ci după parcurgerea procedurii parlamentare. Totodată, europarlamentarul a depus la sediul Avocatului Poporului două petiţii în sprijinul doleanţelor sale, petiţii care vor fi soluţionate de instituţie în conformitate cu legea, se mai precizează în comunicat.

Cu acelaşi prilej, Avocatul Poporului, Victor Ciorbea a declarat că a reţinut toate argumentele prezentate, iar experţii instituţiei vor analiza prevederile ordonanţei de urgenţă.

Într-o declaraţie acordată presei, Ciorbea a constatat faptul că "s-a trecut de la demersuri a posteriori, adică după ce se adoptă actele normative şi în speţă ordonanţele de urgenţă, la demersuri a priori". El a mai spus că s-a trecut la un fel de război preventiv, asemănător celui declanşat după atentatele din 11 septembrie 2001. Ciorbea a adăugat că este vorba despre "pregătirea terenului la instituţia Avocatului Poporului pentru ipoteza în care o asemenea ordonanţă ar urma să fie adoptată".

La sediul Avocatului Poporului a avut loc, joi, şi un protest al PMP. Preşedintele formaţiunii, Elena Udrea, a declarat că PMP va face plângere penală împotriva Avocatului Poporului pentru abuz în serviciu dacă acesta nu va ataca la Curtea Constituţională ordonanţa privind migraţia primarilor.

Udrea a mai arătat că PMP este împotriva traseismului politic, că Victor Ponta "are un singur obiectiv, să facă rost de voturi" şi că ordonanţa privind migraţia primarilor "este un demers strict de campanie".

OUG ce permite migraţia aleşilor locali pentru 45 de zile fără ca aceştia să-şi piardă mandatul a fost adoptată, joi, de Guvern.

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, la începutul şedinţei Guvernului, că îşi asumă OUG privind migraţia primarilor, pentru că trebuie făcută dreptate, el precizând şi că termenul în care aleşii locali îşi pot alege partidul va fi de 45 de zile.

Iniţial, proiectul de act normativ prevedea un termen de 10 zile în care aleşii locali să-şi poată alege partidul.

Dacă ordonanţa va intra în vigoare la 1 septembrie, odată cu depunerea la Parlament, aleşii locali vor putea opta pentru un partid până la jumătatea lunii octombrie, cu două săptămâni înainte de primul tur al alegerilor prezidenţiale.

Ambasada SUA s-a declarat îngrijorată în legătură cu momentul ales de Guvern pentru adoptarea ordonanţei de urgență care va permite aleşilor locali să îşi poată alege partidul din care fac parte fără a-şi pierde mandatul.

De asemenea, preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că face un apel la Guvern şi la "responsabilitate" să nu emită ordonanţa de urgenţă referitoare la "transferul primarilor" şi a cerut Avocatului Poporului, pe care l-a acuzat de "sabotarea democraţiei" să o atace la CC dacă ordonanţa va fi aprobată.

Cele mai citite

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...

Rusia susține că va avea “ținte legitime” în Polonia, dacă această țară va găzdui arme nucleare americane

"Instalațiile relevante" din Polonia vor deveni "ținte legitime" pentru Rusia, dacă această țară va primi pe teritoriul ei arme nucleare ale Statelor Unite. Acest avertisment...

Raed Arafat trimite o echipă de experți la Slănic Prahova în urma surpării de teren

Secretarul de stat Raed Arafat, şeful DSU, a precizat joi că o echipă de experţi urmează să ajungă la Slănic Prahova pentru a evalua...
Ultima oră
Pe aceeași temă