8.7 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSportVIDEO. Ce a discutat Iohannis cu liderii partidelor pro-europene din Republica Moldova

VIDEO. Ce a discutat Iohannis cu liderii partidelor pro-europene din Republica Moldova

Președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit, miercuri, în cea de-a doua zi a vizitei oficiale pe care o efectuează în Republica Moldova, cu liderii partidelor pro-europene, Vlad Filat (PLDM), Marian Lupu (PDM) și Mihai Ghimpu (PL), discuțiile vizând parcursul european al Moldovei și reforma justiției, conform Mediafax.

Preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Vlad Filat, a precizat că discuţiile cu preşedintele Iohannis au vizat situaţia din R. Moldova, relaţiile bilaterale şi procesul de integrare europeană al Republicii Moldova.

"A fost o discuţie sinceră, o discuţie prin care domnul preşedinte a demonstrat nu doar că ştie să vorbească despre R. Moldova, dar ştie exact ce se întâmplă şi mai mult decât atât ştie ce urmează să facă pentru ca ajutorul pentru noi să fie pentru noi cu foarte multe rezultate", a spus Filat.

www_server_root = ‘http://worker.contentchannel.ro/flowplayer’;document.write(”);if(typeof flowplayerhtml == ‘undefined’) { document.write(”);}var domain = document.domain;var domain_split = domain.split(‘.’);var cHannel_domain = domain_split[domain_split.length-2] + “.” + domain_split[domain_split.length-1];document.write(unescape(“%3Cscript src=’http://worker.contentchannel.ro/playernew/singleplayer_max/0fb3f84ab8dc3a610b51dfb44e0e7d8d/”+ cHannel_domain +”‘ type=’text/javascript’%3E%3C/script%3E”));

 

Referitor la lipsa liberalilor de la guvernare în R. Moldova, liderul PLDM a arătat că nu s-a discutat nimic despre un anumit partid politic, ci despre procesele care ţin de activitatea statului.

"Este important că avem un guvern învestit. Este adevărat că acest guvern urmează să aibă sprijinul politic necesar ca programul de guvernare să fie implementat şi aici nu este vorba doar de sprijinul politic intern, este vorba de sprijinul politic extern. Să nu uităm R. Moldova (…) este în regiunea în care avem o situaţie de instabilitate, într-o regiune în care are loc un război, regiune măcinată de o criză economică de proporţii, mă refer la criza economică din F. Rusă care au impact direct asupra situaţiei din R. Moldova. Trebuie să recunoaştem că de unii singuri nu vom reuşi să facem faţă. Avem nevoie de prieteni, avem nevoie ca aceşti prieteni să fie împreună cu noi", a afirmat Filat.

Liderul PLDM a punctat că în discuţiile purtate, președintele Klaus Iohannis a reafirmat sprijinul României pentru parcursul european al R. Moldova.

"Din câte îl cunosc eu pe dumnealui, el tot ce spune face, sunt alţii care vorbesc mai mult şi fac mai puţin, dar dânsul ceea ce spune face şi face bine", a declarat Vlad Filat.

El a indicat că preşedintele Iohannis au vizat în discursul său şi reforma justiţiei.

"Reforma justiţiei presupune o luptă eficientă, nu declarativă cu corupţia. În acest sens, România în ultima perioadă de timp, este un exemplu viu că se poate şi eu sunt sigur că şi noi vom reuşi să avem această luptă cu corupţia, una eficientă, nu una declarativă, atunci când vom avea voinţa populară şi voinţa politic", a declarat Filat.

Preşedintele PLDM a arătat că odată ce programul de guvernare va trece la faza de implementare, iar Acordul de implementare va fi realizat R. Moldova va avea rezultate şi în lupta anticorupţie, afirmând că există voinţă politică în acest sens.

Citește și: UPDATE: Ce spune Iohannis despre demersul Republicii Moldova spre Europa

La rândul său, preşedintele Partidului Democrat din Moldova (PDM), Marian Lupu, a apreciat că discuţiile cu preşedintele României au fost "foarte bune, constructive, care inspiră mare încredere într-o dezvoltare pozitivă a relaţiilor bilaterale moldo-române".

"Am pus în evidenţă şi am subliniat sprijinul de care R. Moldova va beneficia în continuare pentru continuarea parcursului european. Am exprimat o poziţie comună a intereselor atât din partea României, cât şi a R. Moldova pentru dezvoltarea relaţiilor bilaterale, a dialogului politic, a relaţiilor economice, investiţiilor în economia R. Moldova. Cred că toate subiectele pe care le-am discutat se vor realiza fiindcă am simţit un ataşament pentru o asemenea linie de colaborare din partea preşedintelui României", a adăugat el.

Liderul PDM a arătat că preşedintele Iohannis a exprimat în cardrul discuţiilor suportul de care R. Moldova va putea să beneficieze în toate reformele.

Citește și: În căutarea unei politici „moldovene“

Cu privire la o posibilă cooptare a liberalilor la guvernare, Lupu a subliniat că în discuţiile cu Iohannis "nu a simţit nicio tentativă de ingerinţă în afacerile interne" ale R. Moldova din partea preşedintelui român. "O atitudine foarte respectuoasă şi un dialog foarte bun în stil european", a completat liderul.

El a afirmat că lupta anticorupţie este o "normă absolut firească" care vizează orice stat democratic.

Preşedintele Partidului Liberal (PL), Mihai Ghimpu, a arătat că discuţiile au vizat situaţia din R. Moldova. "Am discutat despre viaţa din R. Moldova, ce avem ce nu avem, ce ne aşteaptă, încotro dorim să mergem. O discuţie constructivă bună. A zis că important este ca să facem împreună toţi ca să menţinem cursul european", a spus Ghimpu.

Preşedintele Klaus Iohannis a efectuat, marţi şi miercuri, o vizită oficială în Republica Moldova, la aproape o săptămână după ce Parlamentul a votat Guvernul condus de Chiril Gaburici. Şeful statului are, pe agendă, convorbiri cu omologul moldovean, cu premierul, dar şi cu liderii principalelor partide politice.

Cele mai citite

Un cutremur cu magnitudinea inițială de 6,4 grade pe Richter a lovit sudul Japoniei

Un cutremur cu magnitudinea preliminară de 6,4 grade a lovit miercuri seara sudul Japoniei, a anunțat Agenția Meteorologică Japoneză, citată de Reuters, conform stiripesurse.ro. Epicentrul...

Bătălia pentru București – de la trivializare, la concept

Alegerile locale din București sunt importante pentru că dau trendul politic pentru celelalte competiții electorale ale anului în curs. Cătălin Cârstoiu pare a rămâne...

Cătălin Cîrstoiu declară că a fost la clinica privată pentru a-și ajuta colegii

Cătălin Cîrstoiu, candidatul coaliţiei PSD-PNL pentru funcţia de primar general al Capitalei, a declarat miercuri seara că a fost la clinica privată deţinută de...
Ultima oră
Pe aceeași temă