21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSportBăsescu: Nu am nimic de retractat despre Regele Mihai. Pe Antonescu îl...

Băsescu: Nu am nimic de retractat despre Regele Mihai. Pe Antonescu îl acuz de Holocaust. Mi-a plăcut A. I. Cuza

Preşedintele Train Băsescu a refuzat să-şi ceară scuze faţă de Regele Mihai şi a făcut o paralelă între meseria sa de comandant de navă şi cea de şef de stat. Un şef de stat are naţiunea lui pe care nu o lasă singur, a insistat Băsescu, care îl acuză pe Ion Antonescu pentru Holocaust.

“Eu am respectat punctul de vedere al oamenilor de ştiinţă, al istoricilor. Unii istorici acceptă pozitiv toată perioada în care fostul rege Mihai a domnit. Eu am un raport al unei Comisii prezidenţiale care a analizat comunismul. A fost o comisie de specialişti. Nu am îndrăznit şi nu am competenţa să spun ce a fost bine şi ce a fost rău, nu cred că a ajuns să se analizeze la rece perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Eu vă spun un lucru simplu, care nu-mi schimbă definiţia de la şef de stat la şef de stat. Nu sunt ziarist, nici istoric, nici lătrău de televiziune. Am mai avut o, eram săptămânile trecute la Neptun şi eram cu cineva într-o şalupă, ieşisem în mare şi la un moment dat erau doi scafandri. O doamnă care mi-a spus: uite Traiane, poate au nevoie de noi. Am mers mai departe.

Mă fată dragă, meseria mea este despre salvat oameni pe mare. Spre deosebire de ruda cu care eram mare, eu ştiam ce înseamnă scafandru în mare. Vorbim despre oameni salvaţi, meseria mea a doua, dincolo de a duce vapoare pe mare, este să salvez oameni pe mare. Astea fac parte din seturil mele de valori. În meseria mea, un comandant de mare care sare primul în barca de salvare şi nu îl interesează ce se întâmplă cu echipajul… spuneţi-i dumneavoastră. Laş ar fi puţin spus. În meseria asta, într-o singură situaţie îţi pierzi brevetul: când îţi abandonezi echipajul. Aşa e ca şef de navă, ca şef de stat. Un şef de stat are naţiunea lui, pe care nu o lasă singur. Probabil sunt deformat profesional. Profesia mea mă obligă să gândesc aşa. Nu am ce să retractez, v-am dat explicaţia”, a declarat preşedintele Traian Băsescu, al 10 TV.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat miercuri, la 10TV, că din afirmaţiile sale cu privire la Regele Mihai nu trebuie să se înţeleagă că simpatizează cu mareşalul Ion Antonescu, pe care îl acuză “fără menajamente” pentru Holocaust.

Vezi aici declaraţiile unui supravieţuitor al Holocaustului românesc.

Şeful statului a fost întrebat dacă nu se temea că va fi acuzat că simpatizează cu ordinul lui Ion Antonescu privind deportarea evreilor, acesta negând şi precizând că acţiunile mareşalului sunt “intolerabile”.

“Eu pe Antonescu îl acuz fără menajamente pentru Holocaust. Nici urmă de ezitare”, a spus preşedintele.

Traian Băsescu a recunoscut însă că “Majestatea Sa (Regele Mihai – n.r.) n-a văzut” aceste acţiuni, de deportare a evreilor şi ţiganilor, unii dintre ei trimişi la Auschwitz, însă acţiunile lui Antonescu nu pot fi tolerate. “Când Antonescu a trecut Prutul, dacă se oprea la Nistru era perfect, dar implicarea lui în deportarea evreilor şi ţiganilor, pe alţii i-a trimis la Auschwitz. Sigur, Majestatea Sa n-a văzut, dar… Nu e de tolerat uciderea de oameni pe criterii rasiale. Ucidere, deportare, suntem toţi lăsaţi de Dumnezeu să trăim pe pământul ăsta atât timp cât putem trăi. Această parte nu are nicio scuză din punctul meu de vedere”, a afirmat preşedintele.

Întrebat despre personajele-eroi din istoria modernă a ţării, preşedintele a spus că i-a plăcut de Alexandru Ioan Cuza, menţionând că “şi el a trebuit să abdice pe disputele cu boierimea”.

Întrebat ce personaje din istoria României recomandă ca eroi, Băsescu a răspuns: “În mod reflex , automat, vă spun să priviţi la Dimitrie Cantemir, la Ştefan cel Mare, la Mircea cel Bătrân, la Mihai Viteazu”.

Întrebat dacă nu există şi personaje din perioada modernă, şeful statului a spus: “Nu. Mi-a plăcut Cuza (n.red. Alexandru Ioan Cuza) dar şi el a trebuit să abdice pe disputele cu boierimea”.

Citeşte aici cine a fost cu adevărat Alexandru Ion Cuza.

Moderatorul a precizat că şi preşedintele a păţit la fel, fiind suspendat. “Da, dar eu m-am bătut să-mi recâştig brevetul de preşedinte”, a răspuns, râzând, Traian Băsescu.

Cele mai citite

Nicolae Ciucă, la 20 de ani de la aderarea României la NATO: „Aceste două decenii au reprezentat cea mai bună perioadă din istoria noastră”

Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, a evidenţiat, vineri, într-un mesaj transmis cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la admiterea României în...

Peste 6000 de elevi s-au înscris la finala națională a concursului european de educație financiară European Money Quiz

Peste 6.260 de elevi, cu vârsta între 13-15 ani, din 390 de școli, licee și colegii de la nivel național s-au înscris la ediția...

Declarațiile lui Cristiano Bergodi, înainte de Universitatea Craiova – Rapid

Cristiano Bergodi, antrenorul Rapidului, spune că formaţia sa trebuie să joace cu încredere şi curaj pentru a câştiga toate cele trei puncte în meciul...
Ultima oră
Pe aceeași temă