10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSportAvocatul Poporului va întocmi un raport special cu privire la situaţia copiilor...

Avocatul Poporului va întocmi un raport special cu privire la situaţia copiilor din România pe care îl va înmâna șefilor celor două Camere parlamentare și Guvernului

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu, deschizând o serie de anchete şi analize privind situaţia copiilor din România, urmând să întocmească un raport special, care va fi înaintat şefilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, informează News.ro.

"Demersurile Avocatului Poporului sunt justificate de campaniile de presă, rapoartele sau studiile organizaţiilor non-guvernamentale, precum şi ale unor instituţii internaţionale, realizate în ultimul timp, privind problemele identificate referitoare la dezvoltarea copilului din punct de vedere fizic, emoţional, intelectual”, transmite instituţia.

În raport vor fi detaliate aspecte legate de serviciile destinate copiilor, protecţia, nutriţia, sănătatea, educaţia şi bunăstarea lor, precum şi despre efectele migraţiei părinţilor şi abandonul copiilor, fenomenul violenţei, atât în familie şi la şcoală, cât şi în societate şi în alte instituţii, consumul de droguri, substanţe halucinogene şi alcool în rândul copiilor, despre delincvenţa juvenilă, discriminare, abuz, exploatare prin muncă.

Raportul va arăta situaţia existentă în ţară privind problemele copiilor şi va urmări formularea unor propuneri de modificare şi completare a legislaţiei şi luarea unor măsuri pentru îmbunătăţirea situaţiei copiilor, precizează instituţia condusă de Victor Ciorbea.

Avocatul Poporului arată că peste 47 la sută dintre copiii români trăiesc în familii cu o situaţie materială gravă, conform unui studiu elaborat de Eurostat în 2016 şi mai mult de jumătate dintre copiii din România se află în risc de sărăcie sau excluziune socială, aşa cum spune un studiu realizat de Organizaţia Salvaţi Copiii.

Cele mai citite

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă