Avocatul Poporului va face o anchetă Centrul de Reabilitare Neuropsihiatrică Zvoriștea din Suceava, care ar fi rămas fără apă caldă și căldură

de Roxana Petre , 17 februarie 2017 - stire actualizata la ora 20:07, 17 februarie 2017
Avocatul Poporului va face o anchetă Centrul de Reabilitare Neuropsihiatrică Zvoriștea din Suceava, care ar fi rămas fără apă caldă și căldură

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu și efectuează o anchetă la Centrul de Reabilitare și Recuperare Neuropsihiatrică (CRRN) Zvoriștea, din județul Suceava, după ce în presă au apărut relatări privind absența căldurii în instituție, se precizează într-un comunicat de presă remis redacției.

Sesizarea din oficiu și ancheta vizează posibila încălcare a articolelor din Constituția României privind dreptul la viață și la integritate fizică și psihică și protecția persoanelor cu handicap, a legii privind sănătatea mintală și a protecției persoanelor cu handicap, precum și a Convenției privind Drepturile Persoanelor cu dizabilități.

În comunicatul Avocatului Poporului se arată că, potrivit relatărilor din presă, CRRN Zvoriștea ar fi rămas fără combustibil, spre nemulțumirea celor 85 de beneficiari care au afirmat că le este frig și nu au apă caldă la robinete.

Șeful Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Suceava, Georgeta Nadia Crețuleac, a declarat vineri, pentru Agerpres, că alimentarea cu combustibil la CRRN Zvoriștea a fost îngreunată la sfârșitul lunii ianuarie din motive obiective, cauzate de procedurile de achiziție legale, dar s-au luat măsuri imediate pentru a nu afecta starea de sănătate și de igienă a beneficiarilor.

„Camerele au fost încălzite cu ajutorul caloriferelor și radiatoarelor electrice, iar apa caldă a fost asigurată la fiecare etaj prin intermediul boilerelor electrice'', a spus Crețuleac, adăugând că, personal, s-a deplasat la fața locului și a constatat că nu a fost afectat confortul termic al asistaților.

Totodată, Georgeta Crețuleac a arătat că s-a deplasat la CRRN Zvoriștea și cu reprezentanți ai unei televiziuni locale pentru a vizita centrul și a sta de vorbă cu beneficiarii, dar și cu medicul centrului, Adriana Hapenciuc, care au declarat că nu a fost afectat confortul termic al acestora și că, în conformitate cu Ghidul pentru centrele rezidențiale pentru adulți, temperatura de 19 — 20 grade Celsius este cea optimă, iar aceasta era asigurată prin sursele alternative de încălzire.

Crețuleac a precizat că „situația a fost remediată începând cu a doua zi, când a fost relocată o cantitate de combustibil lichid de la un alt centru, iar stocul cu combustibilul necesar a fost realimentat în a treia zi''.

Comentarii

Ultima ora

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.

Urmareste-ne pe Facebook

Copyright © 2014. Toate drepturile rezervate RomaniaLibera.ro

Dezvoltat de Bluebay Design