12.7 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăSportAvocatul Poporului a primit răspunsul Ombudsman-ului din Norvegia în cazul Bodnariu

Avocatul Poporului a primit răspunsul Ombudsman-ului din Norvegia în cazul Bodnariu

Avocatul Poporului a primit răspuns de la Ombudsman-ul din Norvegia, la adresa trimisă, în 23 decembrie 2015, în cazul celor cinci copii ai familiei Bodnariu preluaţi de autorităţile de protecţie a copilului (Barnevernet) din Norvegia.

În răspunsul transmis Avocatului Poporului, Ombudsman-ul din Norvegia arată că nu sunt motive să investigheze cazul Bodnariu, această responsabilitate fiind a Guvernatorului Districtului. Ombudsman-ul poate controla autorităţile publice doar după ce acestea au gestionat un anumit caz.

Citește și:  Doar 48 de state interzic pedepsele corporale asupra copiilor

În documentul transmis Avocatului Poporului se menţionează că ordinele de preluare în îngrijire a copiilor sunt emise de Comisia Districtuală de Bunăstare Socială, dar şi că părinţii au dreptul la un proces echitabil, inclusiv la avocat plătit de guvern, dreptul de a fi audiaţi şi dreptul de a contesta decizia Comisiei la Tribunalul Districtual.

După răspunsul primit, Avocatul Poporului a solicitat Ombudsman-ului Norvegiei informaţii suplimentare şi, în limita competenţelor, continuarea demersurilor necesare.

Ambasadorul României la Oslo, Adrian Gabriel Davidoiu, consulul ambasadei, Mihai Oprescu şi un expert trimis din centrala MAE au avut o întâlnire, marţi, cu familia Bodnariu şi cu avocatul acesteia, a anunţat MAE, precizând că minorii vor putea fi vizitaţi de consul.

Citește și: Diplomaţii români de la Oslo, în legătură cu familia Bodnariu

“Familiei Bodnariu i s-au recomandat alţi doi avocaţi norvegieni, care s-au ocupat în trecut de cazuri similare şi care pot colabora cu avocatul familiei. Din discuţie a rezultat că sesizările privind eventuale abuzuri ale Barnevernet pot fi adresate doar de familie, prin avocat, către instituţia Fylkesmannen, care este reprezentantul autorităţilor centrale în teritoriu”, a declarat Raluca Lunculescu, purtătorul de cuvânt al MAE.

Copiii familiei românului Marius Bodnariu, inginer IT, şi soţiei sale norvegiene Ruth, asistentă medicală, au fost luaţi de la părinţi de Serviciul de protecţie a copilului din Norvegia, Barnevernet, în noiembrie 2015, după ce cele două fete, cele mai mari din familie, ar fi spus că primesc corecţii fizice de la părinţi. De asemenea, părinţii ar fi suspectaţi de îndoctrinarea religioasă a copiilor. Cei cinci copii au fost plasaţi în trei familii-surogat, iar de curând a fost deschisă procedura adopţiei internaţionale pentru ei, potrivit reprezentanţilor familiei.

Cele mai citite

FOTO. Anca Dumitra, Gianina din “Las Fierbinți”, a făcut marele anunț! Ce se întâmplă cu actrița

Anca Dumitra, cunoscută pentru rolul său ca „Gianina” în popularul serial de la Pro TV "Las Fierbinți", a făcut marele anunț: este însărcinată cu...

Top 5 electrocasnice care îți pot face viața mai ușoară

În societatea de azi, tehnologia a revoluționat cu adevărat felul în care oamenii lucrează și trăiesc, iar electrocasnicele moderne au devenit o parte integrantă...

Rusia – Ucraina, ziua 768. Ministrul de Externe al Ungariei susține că UE, NATO și “stânga” din SUA pot genera un război mondial, prin...

Ministrul de Externe al Ungariei susține că liderii UE și ai NATO, precum și politicienii de stânga din SUA, aduc riscul unui nou război...
Ultima oră
Pe aceeași temă