13.3 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSportAntonescu spune că a propus DEMITEREA şefului STS în CSAT, decizia fiind...

Antonescu spune că a propus DEMITEREA şefului STS în CSAT, decizia fiind blocată de Fota

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a declarat joi că a propus în CAST eliberarea din funcţie al directorului STS, Marcel Opriş, dar Iulian Fota, consilier prezidenţial numit de Traian Băsescu, s-a opus, iar decizia, care avea nevoie de consens a fost blocată, scrie realitatea.net.

Antonescu a explicat la Antena 3 că “Traian Băsescu poate avea toate telefoanele din lume” dar este interesat dacă aceste sunt “în interiorul prevederilor legale”. “Da, s-a discutat. Din punctul meu de vedere, personal, politic, electoral, Traian Băsescu poate avea toate telefoanele din lume, pe mine mă interesează, însă, pentru că sunt responsabil în bună măsură, să fim în interiorul prevederilor legale. Asta i-am spus şi domnului general Opriş, asta am spus şi public. Nu am nici un fel de problemă, dacă lucrurile ar ţine de un gentelmen agreement, de o înţelegere civilizată”, a declarat Antonescu la un post de televiziune.

De asemenea, preşedintele interimar a mai precizat că dacă Traian Băsescu “are o acoperire legală” pentru instalarea acestui serviciu, “atunci este în ordine” şi “ar fi bucuros să încheie acest subiect” însă dacă lucrurile stau altfel, “atunci trebuie găsită o soluţie. “Suntem, însă, în faţa unei probleme care a căpătat o amploare publică şi căreia trebuie să-i dăm un răspuns, fie această instalare a unor echipamente speciale, la o persoană care nu mai este, pe această durată cel puţin, preşedintele în exerciţiu al României şi într-o clădire privată, un sediu de campanie, are undeva o acoperire legală, clară explicită, atunci este în ordine. Aş fi bucuros să închidem acest subiect. Dacă, însă, nu avem o astfel de prevedere leaglă, atunci trebuie să găsim o altă soluţie”, a mai precizat el.

Cât despre discuţiile purtate în cadrul şedinţei CSAT de joi, Antonescu a explicat că a discutat cu directorul STS, explicându-i astfel că “instituţia preşedintelui suspendat nu există” în legislaţie şi că până la “verdictul electoratului”, Traian Băsescu nu poate beneficia de facilităţile unui preşedinte cu drepturi depline.

“Comisia a avut în majoritate, după discuţia şi cu domnul director Opriş, această poziţie pe care şi preşedintele ei, senatorul David a exprimat-o. Ne-au adus-o la cunoştinţă, am adus-o şi eu la cunoştinţă CSAT-ului. Am deschis acolo discuţia în legătură cu asta. Domnul Opriş invocă o legislaţie în care peste tot, că vorbim de Constituţie, că vorbimd e legea de organziare a STS, că vorbim de orice alte legi, peste tot se face referire la instituţia preşedintelui. Instituţia preşedintelui suspendat nu există. Nu există în acelaţi timp doi preşedinţi în România. Sigur, din punct de vedere politic, comunicaţional, noi folosim termenul de preşedintele suspendat. Până când Traian Băsescu nu va primi un verdict din partea electoratului, domnia sa poate să se mai considera cumva preşedinte, dar doar politic”, a mai spus preşedintele interimar.

Antonescu a subliniat faptul că a propus în şedinţa CSAT ca directorul STS, Marcel Opriş, să fie eliberat din funcţie însă nu s-a putut concretiza această propunere deoarece consilierul prezidenţial al preşedintelui suspendat, Iulian Fota, “s-a prezentat la şedinţă şi s-a opus” propunerii, lucru care a dus la blocarea unei decizii.

“După opinia pe care eu mi-am putut-o forma, în legătură cu toate legile şi regulamentele consultate, această instalare este în afara legii. Nu are acoperire legală. Eu am făcut astăzi în CSAT propunerea eliberării din funcţie, revocării din funcţie a domnului Opriş. Deciziile CSAT se iau prin consens, deci cu toate voturile, toţi membrii au votat această propunere. Domnul consilier prezidenţial al domnului Băsescu, Iulian Fota, care altfel este în concediu, s-a prezentat la şedinţă şi s-a opus. În felul acesta, nu am putut lua încă o decizie”, a mai susţinut el.

 

Cele mai citite

Europa Conference League în faza semifinalelor: Care sunt favoritele

Aston Villa, Fiorentina, Olympiacos și Brugges sunt echipele rămase în cursa pentru cucerirea trofeului UEFA Europa Conference League în acest sezon. Prima manșă a semifinalelor va avea...

Europa Conference League în faza semifinalelor: Care sunt favoritele

Aston Villa, Fiorentina, Olympiacos și Brugges sunt echipele rămase în cursa pentru cucerirea trofeului UEFA Europa Conference League în acest sezon. Prima manșă a semifinalelor va avea...

Cine nu este eligibil pentru Start-up Nation

Ediția din anul 2024 a programului Start-up Nation aduce modificări semnificative față de edițiile anterioare, inclusiv în ceea ce privește potențialii beneficiari, anunță o...
Ultima oră
Pe aceeași temă