14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSportAngajații Gărzii Naționale de Mediu intră marți în grevă generală pe termen...

Angajații Gărzii Naționale de Mediu intră marți în grevă generală pe termen nelimitat

Personalul Gărzii Naționale de Mediu (GNM) din toată țara declanșează marți, 10 mai, grevă generală pe termen nelimitat, manifestându-și astfel nemulțumirea și indignarea pentru inechitatea salarială din acest sector.

"Este de neînțeles discrepanța între importanța care se acordă la nivel global problemelor legate de protecția mediului și modul în care sunt tratați în țara noastră cei care veghează la păstrarea unui mediu sănătos. Cu toate că protecția mediului este un domeniu de importanță strategică, reprezentând o vulnerabilitate, un risc și o prioritate conform Strategiei Naționale de Apărare a țării, angajații Gărzii Naționale de Mediu nu au mai beneficiat de o creștere salarială din anul 2009, fiind remunerați în prezent conform celei mai mici grile de salarizare din întregul sistem bugetar", avertizează un comunicat transmis luni seară de Sindicatul Național al Gărzii de Mediu.

Angajații Gărzii de Mediu au întrerupt, în data de 26 aprilie, programul de lucru timp de două ore, la nivel național, în vederea aducerii în prim-plan a nemulțumirilor legate de nealinierea salariilor personalului GNM la nivelul salariilor colegilor din instituțiile cu atribuții similare, cât și de îmbunătățirea condițiilor de muncă, acestea fiind, de fapt, revendicările lor.

"Faptul că, de la acea dată, până în prezent, reprezentanții Guvernului nu și-au manifestat dorința de a soluționa problemele grave existente în cadrul sistemului nostru instituțional a dus la această stare de fapt. Pe întreaga perioadă a grevei generale nu se vor desfășura activitățile specifice Gărzii Naționale de Mediu și nu se va lucra cu publicul în niciun comisariat din țară, fapt pentru care ne cerem scuze cetățenilor pentru această disfuncționalitate", precizează comunicatul semnat de liderul sindical Valentin Neagoe.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Accident rutier pe DN2-E85, în județul Buzău. Două femei au ajuns la spital

Două femei în vârstă de 32 de ani şi 39 de ani au fost transportate de urgenţă la spital vineri, în urma unui accident...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Presa din Israel, despre presupusul atac asupra Iranului

Presupusul atac asupra Iranului ar trebui interpretat ca un avertisment adresat Teheranului cu privire la capacităţile ofensive ale Israelului şi ca un semn că Israelul...
Ultima oră
Pe aceeași temă