6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSportANALIZĂ. Rețeta Parlamentului pentru funcții: Pile plus trocuri politice

ANALIZĂ. Rețeta Parlamentului pentru funcții: Pile plus trocuri politice

 
Numirile în consiliile de administrație subordonate Parlamentului se fac de multe ori doar pe criterii politice, ignorând lipsa de pregătire a candidaților în domeniile de care se vor ocupa.
 
 
Parlamentul a instalat sau urmează să instaleze mai multe persoane în poziții cheie în instituții subordonate Legislativului. Aceștia au obținut posturile respective pe baza unor negocieri politice sau pe baza unor relații persoanale cu liderii de partid. ”România liberă” a analizat CV-urile oficiale și neoficiale ale persoanelor numite de Parlament sau ale căror candidaturi urmează să fie validate în perioada următoare. De menționat că PSD, PNL și ALDE au votat cot la cot, lăsând USR în afara jocului pentru funcții.
Teodor Atanasiu (PNL), un mecanic care se va ocupa de Energie
Teodor  Atanasiu a fost votat, ieri,de plenul reunit al Parlamentului ca membru în conducerea Autorității  Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). ANRE are ca obiect de activitate elaborarea, aprobarea şi monitorizarea aplicării reglementărilor necesare funcţionării sectorului şi pieţei energiei electrice, termice şi a gazelor naturale. Însă, Atanasiu a absolvit în 1987, Institutul Politehnic Cluj-Napoca, Facultatea de Mecanică, Secția Tehnologia Construcțiilor de Mașini. În CV-ul său, Atanasiu menționează, fără a oferi detalii,  că, între 1996 și 1999, a obținut trei diplome ale Open University Buisness School, în management financiar, management competiv și în relații cu clienții. Într-un cv anterior, Atanasiu afirma că este vorba de diplome CODEX,  Potrivit siteului instituției, studiile sunt contra cost. De exemplu, cursurile pentru o diplomă profesională în management costă între 2200 și 2600 de euro.
De fapt, pe Atanasiu l-au ajutat negocierile la nivel parlamentar pentru funcții, el fiind unul dintre liberalii bine văzuți de PSD, partid care deține majoritatea. Ceilalți doi membri votați  în conducerea ANRE, Florin Soreață și Ramiro Angelescu, au absolvit Facultatea de Energie și au experiență în domeniu. Numirile au fost contestate de una dintre candidatele excluse, Gabriela Moroianu,  pentru că raportul comisiilor de industrii a fost aprobat fără audieri, în ședință secretă, la care nu au fost invitați opt candidați din cei 11. Tot comisiile de industrii au judecat contestația și au respins-o, pentru că legea nu impune audieri.
 
Daniel Barbu (ALDE)-  teolog și filosof, șef peste alegeri în dauna unei experte în alegeri
Daniel Barbu a fost votat, ieri, de Parlament drept președinte al Autorității Electorale Permament (AEP) . AEP este instituția care se ocupă de procesele electorale, inclusiv de controlul finanțării partidelor politice și al campaniilor electorale. Însă, Daniel Barbu este licențiat în Istoria Artei, în 1980, când a absolvit Academia de Arte din București. În 1991, a devenit doctor în istorie al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. El mai este doctor în filosofie (1999) și în teologie (2015). Are la activ 12 cărți de autor cu teme variate de la ”Au cetățenii suflet?”, până la ”Pictura murală din Țara Românească în secolul al  XIV-lea”. De fapt, nu a contat pregătirea sa,  cât dorința ALDE de a avea un om care să fie șef peste controlul finanțării partidelor. A cântărit și faptul că Daniel Barbu a rămas fără funcții, după ce nu a obținut un nou mandat de senator la alegerile parlamentare din decembrie 2016.
 Jocurile politice i-au făcut pe parlamentari să îl voteze pe Barbu, în dauna candidatului USR, Maria Krause, cu 12 ani de experiență în monitorizarea alegerilor. Ea a participat la misiuni de observarea alegerilor ale Oficiului OSCE pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului (OSCE/ODIHR) în Kirghizstan, Kazakhstan, Macedonia, Serbia, Moldova, Letonia, Bulgaria şi Ucraina şi la misiuni organizate de Carter Center în Nepal, Mozambic şi Guyana. În prezent, ea  face parte din misiunea de observare a alegerilor în Albania. În România, a făcut parte în 2014 dintre coordonatorii proiectelor organizate de Expert Forum pentru observarea alegerilor europarlamentare şi de Centrul pentru Resurse Civice pentru observarea alegerilor prezidenţiale, iar în 2016 a participat ca expert electoral la campania de observare a alegerilor FiecareVot.
Sigur, nu este o noutate că majoritatea își impune candidații, dar în acest caz, ALDE nici măcar nu s-a prefăcut că vine cu o persoană cu un CV comparabil.
 
Eugen Nicolăescu (PNL) -plin de diplome, fără răspunsuri
Liberalul Eugen Nicolăescu a fost votat, ieri, viceguvernator al BNR, fiind singurul candidat, având 275 de voturi pentru și 39 împotrivă. Nicolăescu este la bază economist, absolvând în 1982 Academia de Studii Economice (ASE). În 2007 și-a obținut doctoratul în contabilitate tot la ASE iar 2008 a devenit formator în audit financiar. În total, Nicolăescu are zece specializări, potrivit CV-ului său. Printre acestea se numără, alături de cele deja menționate, cursuri de cenzor extern independent, audit financiar, management financiar sau consultant fiscal. Și aceasta în condițiile în care este deputat de 17 ani de zile și a fost și ministru al Sănătății.
În ciuda diplomelor sale, Nicolăescu a fost pus în  încurcătură la audierile de la Comisia de buget. Întrebat de deputatul USR Claudiu Năsui ce propuneri are pentru politica momentară a BNR, Nicolăescu a dat un răspuns de ordin general. ”Sigur, întrebarea este foarte interesantă și nu cred că poate un singur om dintr-un consiliu de administrație să influențeze o decizie atât de importantă. Politica monetară e făcută de comitetul de politică momentară, condus de guvernator. Orice decizie trebuie să fie corelată cu strategia guvernului și cu obiectivele stabilite de. M-aș hazarda să vă răspund acum”, a afirmat Nicolăescu.
Plenul Camerei Deputaţilor şi Senatului a decis numirea lui Cornel Coca Constantinescu în funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară
 
Condițiile legale, ignorate pentru pila lui Dragnea la CNCD
Tatiana Sandu, preşedintele organizaţiei de femei PSD Teleorman, şi-a depus candidatura pentru un loc în conducerea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), având sprijinul lui Liviu Dragnea în acest sens. Decizia va fi luată în perioada următoare. Sandu ar putea intra în CNCD deși nu îndeplinește condițiile prevăzute de legislația în vigoare – și anume să aibă activitate în domeniul apărării drepturilor omului şi combaterii discriminarii. Ea a fost funcţionar public la Trezoreria Turnu Măgurele și  director economic la SC Apa Serv SA Teleorman. 
 
 
Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă