7.9 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSportAdministrația de la Spitalul Colentina recomandă încetarea contractului de management pentru directorul...

Administrația de la Spitalul Colentina recomandă încetarea contractului de management pentru directorul economic

Contractul de management pentru directorul economic al Spitalului Colentina ar putea înceta în urma unei decizii luate de Consiliul de Administrație al unității medicale. Anunțul a fost făcut de managerul unității, Silvi Ifrim, care a mai spus că va fi verificată și legalitatea obținerii unui concurs postul de șef al serviciului financiar, potrivit News.ro

Reprezentanţii Spitalului Clinic Colentina au răspuns, joi, unor acuzaţii privind unele decizii care au fost luate în ultimele zile după ce medicii Bică şi Gobeş au anunţat că programul operator trebuie redus.

Șefii de la spital au anunțat că managerul interimar al Spitalului Clinic Colentina nu a luat nicio decizie cu privire la o restrângere a activității secției de Hematologie.

“Nu sunt luate în considerare nici reducerea numărului de paturi, nici diminuarea schemei de personal. De asemenea, au fost scoase la concurs două posturi de medici hematologi,  care trebuiau scoase la concurs  alături de toate celelalte posture solicitate din secţiile ATI, Neurochirurgie şi Cercetare, o adresă în acest sens fiind deja înaintată către Ministerul Sănătăţii”, precizează Silvi Ifrim. 

În plus, în 14 februarie s-a întrunit Consiliul de Administraţie, la şedinţă participând şase din cei şapte membri cu drept de vot.

“Niciunul dintre aceştia nu a avut vreo obiecţie privind modalitatea de convocare, termenul şi nici ordinea de zi. Singura decizie luată prin vot de către Consiliul de Administraţie a fost recomandarea de încetare a contractului de management pentru directorul economic, rezultatul fiind de cinci voturi pentru şi o abţinere”, a precizat sursa citată.

Conducere spitalului a precizat că plata orelor suplimentare în sistemul bugetar este interzisă prin lege din anul 2010 până în 2017 inclusiv.

Directorul economic a obținut prin concurs, postul de șef serviciu financiar, organizat în timp ce ocupa funcția de director economic. Consiliul de Administraţie a cerut verificarea legalităţii acestui demers şi va lua o decizie în acest sens într-o şedinţă viitoare. De asemenea șefii spitalului au mai precizat că operațiile programate vor avea loc și se vor desfășura în cele mai bune condiții.

“Toate operaţiile programate vor avea loc şi se vor desfăşura în cele mai bune condiţii, aşa cum s-a întâmplat şi până acum. Activitatea în secţiile implicate poate fi organizată de aşa natură încât să se asigure prezenţa personalului necesar şi fără stimulente financiare ilegale”, a mai precizat conducerea spitalului.

Cele mai citite

Motivul incredibil pentru care Israelul a blocat ajutoare cruciale pentru Gaza

Israelul a blocat ajutoare cruciale din motive de securitate insuficiente, a declarat șeful unei organizații de caritate care încearcă să trimită echipamente în Gaza,...

Cătălin Cîrstoiu declară că a fost la clinica privată pentru a-și ajuta colegii

Cătălin Cîrstoiu, candidatul coaliţiei PSD-PNL pentru funcţia de primar general al Capitalei, a declarat miercuri seara că a fost la clinica privată deţinută de...

Un cutremur cu magnitudinea inițială de 6,4 grade pe Richter a lovit sudul Japoniei

Un cutremur cu magnitudinea preliminară de 6,4 grade a lovit miercuri seara sudul Japoniei, a anunțat Agenția Meteorologică Japoneză, citată de Reuters, conform stiripesurse.ro. Epicentrul...
Ultima oră
Pe aceeași temă