11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSport"Revoluția fiscală”, digerată cu greu de Mihai Tudose. Premierul a cedat în...

“Revoluția fiscală”, digerată cu greu de Mihai Tudose. Premierul a cedat în urma presiunilor lui Liviu Dragnea

Premierul ezită să aprobe prin ordonanță de urgență schimbările la Codul fiscal, amând a doua ședință de guvern pe această temă. Subiectul ar urma să fie tranșat mâine de Guvern, în urma presiunilor lui Liviu Dragnea. Unii lideri ai PSD și ALDE se distanțează de propunerile de modificare a Codului Fiscal.

Ședința de Guvern care trebuia să aibă loc ieri, pentru modificarea Codului Fiscal, a fost amânată de premierul Mihai Tudose. Mai mult, acesta a declarat că în ședința de Guvern de mâine „există posibilitatea” să nu fie discutate modificările la Codul fiscal. „Vorbim despre un pachet mai mare, chiar dacă la prima ședință de miercuri lucrul acesta nu va intra, în ceea ce privește contribuțiile, sau cred că nu va intra”, a afirmat Mihai Tudose la o întâlnire a Asociației Muncipiilor din România (AMR).
În schimb, ministrul de Finanțe, Ionuț Mișa, a anunțat, ieri după-amiază,  că ordonanța de urgență privind noile prevederi fiscale, inclusiv transferul contribuțiilor sociale de la angajator la angajați, va intra miercuri în ședința de guvern. Mișa a spus că a avut o „discuție” cu premierul Mihai Tudose, care la rândul lui „a purtat o discuție la partid” și s-a decis că miercuri ordonanța va fi discutată de Guvern. Potrivit lui Mișa, la reuniune ar fi participat, alături de el, premierul Mihai Tudose, liderul PSD, Liviu Dragnea și secretarul general al partidului, Codrin Ștefănescu. ”Se poate aplica Legea salarizării fără probleme. Când fost gândit transferul contribuţiilor ca măsură în programul de guvernare a fost luat în calcul tot ansamblul măsurilor fiscale şi nu va fi niciun efect negativ asupra legii salarizării”, a declarat Ionuţ Mişa.
Măsurile anunţate de Guvern sunt contestate de patronate, de sindicate şi de preşedintele Klaus Iohannis, astăzi fiind anunţate proteste de amploare și acesta este motivul pentru care premierul ezită.  Noile măsuri fiscale sunt susţinute de președintele PSD Liviu Dragnea şi de ministrul de Finanţe Ionuţ Mişa, unul dintre oamenii de încredere ai liderului PSD. De fapt, doar prin aceste măsuri, cum ar fi mutarea contribuțiilor de la angajator la anagajat, poate exista finanțare pentru Legea salarizării unitare, a cărei aplicare este dorită de liderul PSD.

Firea critică proiectul
Între timp, proiectul este criticat chiar de la vârful PSD. Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că modificările aduse Codului Fiscal ar reprezenta o lovitură foarte mare pentru toate comunităţile” deoarece vor fi mai puţini bani la buget pentru investiţii. „Ar fi o lovitură foarte mare pentru toate comunităţile şi premierul ne-a dat un răspuns pozitiv, fie va fi îmbunătăţit acest proiect, fie, dacă rămane în stadiul actual, este nevoie de stabilirea unui sistem de compensări”, a declarat, Gabriela Firea. Edilul a precizat că premierul a invitat-o astăzi la o întâlnire la Guvern.
Și liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, s-a distanțat de inițiativa conducerii PSD” Când e vorba de adoptarea în Guvern a unui pachet de măsuri atât de important, rapiditatea nu este factorul cheie, necesitatea de a analize aşezate e un act de normalitate, de minimă înţelepciune”, a declarat, ieri,  Tăriceanu, fără a preciza dacă va merge la întâlnirea de la Vila Lac 1.

 

Val de avize negative
Ministrul de Finanţe, Ionuţ Mişa, a prezentat, măsurile pe care Guvernul intenţionează să le aplice din 2018, printre care instituirea unui impozit de 1% pe cifra de afaceri pentru firmele care au o cifra de afaceri de sub un milion de euro şi transferul unor contribuţii din contul anagajatorului în contul angajatului. În plus, angajatorii vor plăti o ”contribuţie asiguratoare pentru muncă” de 2,25%, care va acoperi riscurile de şomaj, accidente, concediu medical, creanţe salariale.  
Membrii cabinetului au fost convocaţi în şedinţă pentru vineri, dar şedinţa a fost amânată pentru că nu sosise încă avizul de la Consiliul Legislativ. Tot vineri, s-au pronunţat Consiliul Economic şi Social (CES) şi Consiliul Fiscal. Ambele avize au fost negative.

Senatorul PNL Florin Cîțu avertizează Guvernul că are de gând să sesizeze Comisia Europeană dacă Executivul va introduce contribuția asiguratoare de muncă, așa-numita „taxă de solidaritate”.

 

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

În timp ce Iohannis se află în Coreea de Sud, Coreea de Nord a simulat un “contraatac nuclear”

Armata din Coreea de Nord a simulat un "contraatac nuclear" împotriva Coreii de Sud, chiar în perioada în care o delegație oficială din România,...

Revolut: Sistemele antifraudă ale băncii digitale au prevenit pierderi evaluate la 475 milioane de lire sterline

Revolut, fintech-ul global cu peste 40 de milioane de clienți la nivel global, din care peste 3,5 milioane de clienți în România, prezintă primul...

Eurodeputatul Nicu Ștefănuță a fost premiat pentru inițiativele sale de mediu

Europarlamentarul independent Nicu Ștefănuță, singurul eurodeputat român membru în Grupul Verzilor Europeni, a fost premiat pentru inițiativele sale de mediu. Cu ocazia Zilei Mondiale a...
Ultima oră
Pe aceeași temă