Şeful PNL, Ludovic Orban, ironic la adresa premierului Tudose: Unde să îşi ţină românii banii, Terente? Să îi ţină sub saltea?

de Iulia Iancu , 01 septembrie 2017 - stire actualizata la ora 08:48, 02 septembrie 2017
Şeful PNL, Ludovic Orban, ironic la adresa premierului Tudose: Unde să îşi ţină românii banii, Terente? Să îi ţină sub saltea?

Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, l-a comparat, vineri seara, pe premierul Mihai Tudose cu Terente și a criticat declarațiile acestuia referitoare la bănci, adăugând că în țările civilizate banii nu mai circulă cash, potrivit Agerpres.

"În toate țările civilizate băncile reprezintă inima economiei capitaliste, a economiei libere de piață. Băncile sunt izvor de capital, sunt locurile unde oamenii își depun banii pentru a-i ține în siguranță și pentru a obține venituri suplimentare de pe urma depozitelor pe care le depun. Este inacceptabil pentru un premier al unei țări europene în mileniul al treilea să le spună cetățenilor să nu își depună banii în bănci.

În toată lumea asta s-a ajuns în țările civilizate ca din rulajul total peste 90% să se facă prin bănci. Circulația banilor prin bănci este în general un instrument care ajută statul și care practic luptă împotriva evaziunii fiscale", a spus Orban, după ședința Biroului Politic Național al PNL.

El a subliniat că PNL respinge declarațiile premierului Mihai Tudose în acest caz.

"Unde să își țină românii banii, Terente? Să îi țină sub saltea, la ciorap, sau în borcan, înveliți în elastic? În lumea civilizată banii nu mai circulă cash. În lumea civilizată oamenii apelează la bănci. În lumea civilizată băncile sunt acelea care finanțează economia.

Ce s-ar face Guvernul condus de dumneavoastră dacă nu ar avea băncile? Pentru că dumneavoastră v-ați împrumutat cu peste 18 miliarde exact de la aceste bănci pe care le atacați sistematic. Ce vreți să faceți cu aceste atacuri absolut imbecile împotriva sistemului bancar? Vreți să creați o criză politică în România?

Vreți să determinați retrageri masive de la bănci, astfel încât să se creeze o criză economică artificială, pornită numai din tembelismul unui om care a ajuns premier fără să aibă abecedarul economic la bază? Categoric respingem acest comportament inacceptabil pentru un om care se află în fruntea unui guvern al unei țări europene în mileniul al treilea", a afirmat Ludovic Orban.

Loading...

Comentarii

  • Constantin Constantin

    03 septembrie 2017 17:23

    Premierul nu stie ce face si ce vorbeste. Este departe de realitate si de actul de guvernare coerent, competent si pentru Romania. PSD a facut jaf in tara si bancile se simt mai bine ca niciodata. Vrajeala cu profitul bancilor si impozitul neplatit, dobanzile, comisioanele, contractele abuzive sunt doar chestii de imagine, praf in ochii nostrii.Premierul tine banii la saltea pentru ca sunt NEGRI. Daca ar avea bani cinstiti nu ar avea interes sa-i ascunda. HOTULUI DE HOTI II ESTE FRICA !

    raspunde comentariului
  • Julius-Viorel Jancu

    02 septembrie 2017 13:47

    Draga "Hombre", scrie te rog aici "comportamentul abuziv" al bancilor din Romania, ca sa-l compar cu regulile bancilor din Germania si numai dupa aceea sa-ti spun daca ai dreptate tu sau Tudose sau Orban, Ludovic ! Pina una alta, eu platesc aici la banca 6,80 Euro pe luna pentru serviciile pe care mi le face banca si daca as avea 500 de Dollari sau Euro pe cont, banca ia din acesti bani ai mei 6,80 Euro pe luna, pina nu mai ramine nici un ban ! Si este corect asa, pentru ca tu daca muncesti la o firma, vrei plata pentru munca ta ! Asa si oamenii care muncesc la banca pentru noi, vor si ei plata pentru munca lor la banca ! Si aceasta plata a salariilor oamenilor de la banca, se face in parte din banii pe care-i platim noi la banca lunar ! Sper ca domnul Tudose si multi altii au inteles acum "cum este cu banca" ! Si asta este in Lumea Intreaga si nu este "mistoul" domnului Ludowic Orban ! Voi in Romania trebuie sa ajungeti la REALITATEA Lumii Intregi si s-o practicati !

    raspunde comentariului
  • Hombre

    02 septembrie 2017 8:02

    Lasind mistoul lui orban la o parte...avind in vedere comportamentul abuziv al bancilor, optiunea cu salteaua poate fi luata in considerare...

    raspunde comentariului
    • Romeo

      02 septembrie 2017 11:30

      Și ce ? trebuia să vină Tudose să ne spună să ne atenționeze de comportamentul abuziv al băncilor ? Noi nu știam deja ?

      raspunde comentariului

Ultima ora

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.

Urmareste-ne pe Facebook

Copyright © 2014. Toate drepturile rezervate RomaniaLibera.ro

Dezvoltat de Bluebay Design