12.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăPoliticăFost șef SPP, acuzații grave la adresa lui Florian Coldea

Fost șef SPP, acuzații grave la adresa lui Florian Coldea

Drept dovadă, fostul şef al SPP Dumitru Iliescu vine cu amănunte cu privire la o întâlnire recentă între generalul Coldea şi adjunctul Ciocîrlan. “Domnul general Ciocarlan face parte si domnia sa din Statul Paralel, colaborand intens cu domnii Maior, Coldea si Dumbrava in solutionarea “corespunzatoare” a problemelor din campul tactic numit JUSTITIE.”, mai spune Dumitru Iliescu, care susţine că are în vedere chiar sesizarea comisiilor parlamentare în acest sens.

“Este anormal ca si adjunctul directorului SRI, domnul general Adrian Ciocarlan, sa participe la acea intalnire cu domnul Coldea, si sa-i dea asigurari acestuia ca va lua masuri in sensul celor solicitate de Coldea! Mai mult, domnul Ciocarlan a dispus deja masuri in acest sens. Daca nu stiati, domnul general Ciocarlan este adjunctul directorului SRI, si sef al Departamentului Tehnic. Au invitat la ei mai multi ofiteri, printre care si un general in rezerva, fost sef al Directiei Logistice, care ma cunoaste foarte bine, si caruia i-au cerut sa le dea elemente compromitatoare la adresa mea. Singurul meu regret este ca acesta nu a venit sa-mi spuna, desi eu il apreciez si il stimez mult! Asa cum l-am apreciat si il apreciez si pe domnul Hellvig, care sunt convins ca va lua masurile necesare ca domnul Coldea sa nu mai comande acolo, desi este greu sa destructurezi, intr-o perioada relativ scurta, ceea ce au construit altii in ani de zile. De fapt, domnul general Ciocarlan face parte si domnia sa din Statul Paralel, colaborand intens cu domnii Maior, Coldea si Dumbrava in solutionarea “corespunzatoare” a problemelor din campul tactic numit JUSTITIE. Dar despre acest subiect, ca si despre altele legate de activitatea domniei sale, voi face vorbire intr-o postare viitoare…. Am suficiente probe sa demonstrez cele afirmate, si ma gandesc serios sa sesizez cu ele si Comisia comuna permanenta a Camerei Deputatilor si Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activitatii SRI, mai ales ca mi s-a cofirmat de la cel mai inalt nivel al structurilor de comanda ale Serviciului corectitudinea acestor informatii… Ce bine ar fi daca intre oamenii politici ar exista la fel de buna colaborarea ca intre ZBURATOARE (cucuvele, ciocarlani, pupazoi…)!!!”, a scris Dumitru Iliescu pe Facebook.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 770: Biden vrea să trimită arme Kievului chiar de săptămâna această

Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat că Statele Unite vor "începe să trimită arme şi echipamente în Ucraina chiar din această săptămână", după ce...

Rusia – Ucraina, ziua 770: Biden vrea să trimită arme Kievului chiar de săptămâna această

Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat că Statele Unite vor "începe să trimită arme şi echipamente în Ucraina chiar din această săptămână", după ce...

Bătălia pentru Sectorul 1: imperativa coaliție anti-Clotilde

Se ascute lupta, odată cu nominalizarea lui Sebastian Burduja și a Gabrielei Firea, candidați separați ai coaliției PSD-PNL, pentru funcția de primar general al...
Ultima oră
Pe aceeași temă