15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăPoliticăFlorin Roman, PSD: ”Viza de flotant câștigă alegerile”

Florin Roman, PSD: ”Viza de flotant câștigă alegerile”

“Când sunt alegeri, numărul vizelor de flotant creşte spectaculos”, spune Florin Roman, care afirmă că asta înseamnă ”o încălcare flagrantă a democraţiei”.

“Atunci când sunt alegeri, cu două luni, trei luni de zile înainte, numărul vizelor de flotant creşte spectaculos faţă de o lună normală a anului. Este foarte clar, pentru cine trăieşte în România reală, că acest lucru înseamnă, de fapt, o încălcare flagrantă a democraţiei şi de foarte multe ori sunt situaţii de primari care sunt stabiliţi doar în baza ajutorului pe care îl obţin în urma acestor vize de flotant”, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, Florin Roman, precizând că statisticile nu mint. 

Roman susţine că acest lucru se întâmplă în comunităţi mici.

“Acolo unde sunt mulţi beneficiari ai ajutorului social, angajaţi ai primăriei şi cu câţiva flotanti făcuţi peste noapte, iacătă că a câştigat primăria. Nu e normal şi nu e sănătos pentru orice democraţie”, a mai spus Roman. 

Legea privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin, pe care Guvernul îşi va angaja răspunderea, prevede că vizele de flotant trebuie să fie mai vechi de 90 de zile pentru ca persoanele respective să poată vota. 

Florin Roman a depus un amendament pentru reducerea acestui termen, iar USR spune că, astfel, studenţii nu ar avea posibilitatea să-şi exprime votul.

Cele mai citite

În Rusia circulă zvonuri că doi suspecți implicați în atentatul de la Moscova au murit în arest

Doi dintre suspecții pe care Rusia i-a reținut după atacul terorist de la Moscova, din 22 martie, ar fi murit în arest. Acest zvon este...

Tarifele polițelor de asigurare obligatorie rămân plafonate până la 30 iunie 2024

Executivul a aprobat actul normativ promovat de Ministerul Finanțelor și elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară prin care prelungește cu trei luni perioada de...

În Rusia circulă zvonuri că doi suspecți implicați în atentatul de la Moscova au murit în arest

Doi dintre suspecții pe care Rusia i-a reținut după atacul terorist de la Moscova, din 22 martie, ar fi murit în arest. Acest zvon este...
Ultima oră
Pe aceeași temă