30.2 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăPoliticăEvazioniștii pot scăpa de închisoare. CCR a decis că e constituțional

Evazioniștii pot scăpa de închisoare. CCR a decis că e constituțional

Proiectul de lege îi aparținea fostului deputat PSD, Cătălin Rădulescu, poreclit „Mitralieră” după ce a amenințat că iese cu arma la protestatarii din Piața Victoriei. Rădulescu a părăsit PSD și a candidat în toamnă din partea PER, care nu a atins însă pragul electoral. 

Legea făcută de el prevede că se poate aplica o amendă în locul închisorii în cazul persoanelor acuzate de o evaziune fiscală de până la 100.000 de euro care achită integral prejudiciul.

Pe 17 decembrie, Înalta Curte a decis sesizarea CCR în legătură cu neconstituţionalitatea proiectului adoptat de Camera Deputaţilor. Şi Avocatul Poporului a înaintat Curţii Constituţionale o sesizare asupra actului normativ.

Iniţial, legea a fost adoptată de Camera Deputaţilor pe 19 decembrie 2018, însă a fost atacată de PNL, PMP şi USR la Curtea Constituţională, care a admis obiecţiunile de neconstituţionalitate prin Decizia nr. 147/2019.

La reexaminarea legii, ca urmare a deciziei CCR, deputaţii au adoptat unele amendamente, introducând pedeapsa amenzii, alternativ cu pedeapsa cu închisoarea, în cazul unor infracţiuni de evaziune fiscală.

 

Cele mai citite

Ciucă susține că România are o situație economică solidă, construită de guvernarea liberală, deși premierul și jumătate dintre miniștri sunt de la PSD

Nicolae Ciucă, președintele Senatului și al PNL, anunță că Agenția S&P a reconfirmat ratingul suveran al României și subliniază că decizia agenției de rating...

Ucraina s-a retras brusc din acordul cu Rusia, mediat de Turcia, privind cerealele

Rusia şi Ucraina au negociat două luni cu ajutorul medierii Turciei restabilirea înţelegerii care a permis până în iulie anul trecut exportul cerealelor ucrainene...

Statul Qatar va avea investiții în România de 15 miliarde de euro, anunță premierul Ciolacu

Vizita premierului Marcel Ciolacu în Qatar, în perioada 16 aprilie-17 aprilie 2024, are ca principal obiectiv "dezvoltarea în România a unor proiecte de investiții...
Ultima oră
Pe aceeași temă