13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăPoliticăDragnea: "Nu folosesc procedura simplificată şi nici nu vreau să utilizez dreptul...

Dragnea: “Nu folosesc procedura simplificată şi nici nu vreau să utilizez dreptul la tăcere”

 Liviu Dragnea însuşi a cerut să dea declaraţie abia după ce toţi martorii şi ceilalţi inculpaţi şi-au spus punctul de vedere în faţa instanţei.

“Nu folosesc procedura simplificată şi nici nu vreau să utilizez dreptul la tăcere. Eu am înţeles partea DNA şi acuzaţiile din rechizitoriu şi le răspund categoric, deoarece mă consider nevinovat. În perioada 2006-2012 eram preşedinte al CJ Teleorman şi preşedinte al PSD Teleorman. Nu a existat nicio relaţie privilegiată cu Botorogeanu şi Stoica. Pe Botorogeanu o ştiam dinainte de 2004 de la partid, pentru că lucra la unul dintre birourile parlamentare. Pe Stoica am cunoscut-o când am avut o discuţie la un congres, cu mai mulţi colegi, unde venise şi presa locală. Se discutau chestiuni politice. Au venit câteva păreri din partea reprezentanţilor presei că PSD Teleorman ar avea nevoie de o mai bună reprezentare. Şi reacţia noastră firească a fost să ne dea idei. A fost în 2005-2006. În glumă, cred, cei din presă au spus că ideile pentru comunicare ne costă, iar eu am spus că nu avem bani pentru a aface astfel de plăţi şi nici pentru angajări. La nivelul unei organizaţii de partid nu există o organigramă sau program de lucru. La sediul de partid a venit doamna Stoica Anisa ca un fel de continuare a discuţiei de la acel eveniment politic ca să discutăm despre o colaborare cu ea pentru presă. Nu o recomanda ceva anume, dar la sediul de partid veneau oameni care nu aveau nici studii şi voiau să fie directori de fabrici. A zis cum putem realiza o colaborare între ea şi PSD pe linia de comunicare. Nu a fost o discuţie foarte lungă, eu i-am spus că dacă doreşte să fie angajată la partid eu nu fac angajări, face secretarul executiv iar altfel dacă vrea să colaboreze voluntar cu partidul, din partea noastră nu este nicio problema”, a spus Liviu Dragnea în fața instanței. 

Liviu Dragnea a mai afirmat în instanţă că de când a fost trimis în judecată a auzit bârfe, aşa că spune şi el ce a auzit: “S-a tot vorbit în ultima perioadă prin Alexandria că li s-ar fi sugerat celor două – repet, nu am nicio dovadă, dar ştiţi cum e cu zvonurile – că dacă ar spune câte ceva despre mine că să ajung în această situaţie ar primi o pedeapsă mai uşoară. Nu ştiu dacă este adevărat sau nu, dar mi-am pus şi eu această întrebare. Floarea Alesu a spus că discută cu mine organigrama instituţiei. Asta este în competenţa Consiliului Director, deci este greşită această afirmaţie. Organigrama nu se depune la mine. Rectificările bugetare, spunea Alesu că le discută cu mine. Vă spun câteva lucruri: eu respect foarte mult DNA-ul, dar va prezint realitatea. Nu aveam cum să mă întâlnesc şi să discut cu Floarea Alesu despre organigramă şi rectificări bugetare, doar noi doi. Toate aceste chestiuni aveau proceduri riguroase, iar competenţa era a Consiliului Director”.

Liderul PSD a mai spus că din cei aproape 2.000 de oameni angajaţi în instituţiile subordonate Consiliului Judeţean Teleorman foarte mulţi erau din cadrul PSD şi de la alte partide politice, iar atunci se întreabă firesc dacă ar fi trebuit să se interesez de fiecare angajat membru PSD dacă merge la serviciu: “Eu mă întreb firesc – ar fi trebuit să mă interesez de fiecare angajat membru PSD dacă merge la serviciu? Eu nu merg nici acum în fiecare zi la sediul de partid. Nici atunci. Eu ajungeam la sediul de partid cam la două săptămâni. Au fost perioade în care nu ajungea niciunul câte o lună. Când noi aveam Birou Permanent judeţean însemna că veaneau toţi membrii, şoferii, primarii, consilieri judeţeni, multă lume”.

El a mai spus că încearcă să înţeleagă de ce a fost trimis în judecată fără nicio probă, ci doar în baza unor “bârfe spuse la un şpriţ” şi a susţinut că a rămas “ţinta DNA”.
 
“Aş vrea să închei, domnule preşedinte. Aşa cum am spus de la început, am citit dosarul, rechizitoriile, declaraţiile. Încerc să înţeleg de ce am fost trimis în judecată fără nicio probă, doar pe nişte declaratii, nişte feelinguri, nişte bârfe spuse la un şpriţ. Nu am reuşit să înţeleg. Ce să mai spun, am rămas şi sunt ţinta DNA-ului”, a mai afirmat Dragnea în faţa magistraţilor, în timp ce se îndepărta de microfon.
Magistraţii au început audierea lui Liviu Dragnea după ora 14.00, în condiţiile în care liderul PSD a cerut să fie audiat ultimul.

În acest dosar, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost  trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în 15 iulie 2016, pentru instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual, fiind acuzat alături de fosta sa soţie şi de foşti angajaţi ai DGASPC Teleorman.

Potrivit procurorilor, în perioada iulie 2006 – decembrie 2012, Liviu Dragnea, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, respectiv de preşedinte al PSD Teleorman, a determinat-o pe Floarea Alesu, la acea vreme director executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, să îşi încalce atribuţiile de serviciu prin menţinerea în funcţie şi implicit plata drepturilor salariale pentru două angajate ale aceleiaşi instituţii – Adriana Botorogeanu şi Anisa Stoica. “În realitate, cele două persoane şi-au desfăşurat activitatea la sediul organizaţiei judeţene Teleorman a partidului politic al cărui preşedinte era inculpatul Dragnea Nicolae Liviu, aspect cunoscut de acesta din urmă”, susţine DNA.

Fosta soţie a lui Dragnea, Bombonica Prodana, este acuzată de abuz în serviciu, alături de foşti şefii din Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman.

 

Cele mai citite

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...
Ultima oră
Pe aceeași temă