16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăPoliticăCodrin Ștefănescu: Nu există niciun fel de ruptură în PSD

Codrin Ștefănescu: Nu există niciun fel de ruptură în PSD

El a confirmat, duminică, veridicitatea stenogramelor apărute de pe un grup de comunicare, unde a existat un schimb de replici între primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, și premierul Mihai Tudose, dar a arătat că nu este pentru prima oară când astfel de discuții au loc, pentru că nu există întotdeauna un acord deplin între membrii PSD.

“Legat de stenograme am recunoscut public că aceste discuții au loc permanent. Nu e prima oară când ne certăm în sistemul nostru confidențial de comunicare. Nu întotdeauna suntem de acord cu toții, unii cu alții. Deciziile se iau prin vot”, a declarat Ștefănescu la sediul central al PSD, la finalul unei ședințe cu președintele partidului, Liviu Dragnea, și o parte dintre liderii organizațiilor județene.

Potrivit acestuia, “este o prostie” informația vehiculată conform căreia premierul Mihai Tudose ar dori să preia PSD.

“Asta e o prostie, cu Tudose care preia partidul sau cu cineva care preia partidul. Nu confundați discuțiile noastre interne pe WhatsApp, avem tot timpul discuții de genul ăsta în contradictoriu. De obicei, deciziile se iau prin vot. De foarte multe ori am pierdut prin vot în luarea unor decizii, de foarte multe ori am câștigat în luarea unor decizii prin vot. Nu există niciun fel de ruptură în partid, nu sunt tabere, ne-am strâns doar pentru a discuta subiectul legat de miting”, a precizat secretarul general adjunct al PSD.

 

 

Cele mai citite

COS raportează un volum de business anual de 29 milioane de euro

COS, unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii integrate de fit – out  și pionier al acestui segment în România, raportează un volum de...

Cât timp ar trebui să dureze plimbarea câinelui?

Plimbarea zilnică a câinelui oferă numeroase beneficii pentru sănătatea mentală, emoțională și fizică pentru aproape toți câinii. Plimbările oferă exerciții fizice, care sunt bune...

JT Grup Oil anunță lansarea unei oferte publice de vânzare inițială a 10.000.000 acțiuni ordinare noi emise în urma unei operațiuni de majorare a...

JT Grup Oil S.A., companie ce activează pe piața distribuției de carburanți și dezvoltatorul celui mai nou terminal privat de produse petroliere din România...
Ultima oră
Pe aceeași temă