9.8 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialPROIECT. Primarii nu vor mai putea ocupa aceste funcții mai mult de...

PROIECT. Primarii nu vor mai putea ocupa aceste funcții mai mult de doua mandate succesive

Primarii, preşedinţii de consilii judeţene şi consilierii comunali, municipali şi judeţeni nu vor putea ocupa aceste funcţii mai mult de două mandate succesive – sunt prevederile unui proiect de lege, aflat în dezbatere publică la Camera Deputaților, potrivit Agerpres.

“Prezenta propunere vine în întâmpinarea nevoii de a asigura un cadru propice evoluţiei fireşti a statului de drept, a administraţiei publice locale şi a democraţiei româneşti. În mod firesc apare nevoia de a crea un cadru legislativ care să limiteze numărul de mandate ale aleşilor locali, cu scopul de primenire permanentă a celor care trebuie să-şi asume conducerea unităţilor administrativ-teritoriale. Realitatea ne arată că nivelul performant de competenţă poate fi atins în două mandate consecutive. Consider că principiile care stau la baza numărului de mandate consecutive pentru cea mai înaltă funcţie în stat (preşedintele României) pot fi referinţa fundamentală şi în cazul aleşilor locali”, se arată în expunerea de motive a acestui proiect iniţiat de deputatul ALDE Alexandru Băişanu. 

Iniţiativa legislativă va rămâne în dezbatere publică la Camera Deputaţilor până la începutul lunii septembrie, când va intra în circuitul legislativ. 

Cele mai citite

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...
Ultima oră
Pe aceeași temă