21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăPolitică43 de revoluționari au primit distincția de cetățean de onoare

43 de revoluționari au primit distincția de cetățean de onoare

Lista celor 43 de revoluţionari a fost întocmită pe baza propunerilor primite de la Asociaţia “14 Decembrie 1989 Iaşi”, Asociaţia “22 Decembrie 1989 Iaşi” şi Federaţia Naţională a Revoluţionarilor din România Iaşi.

Potrivit autorităţilor locale, cei 43 sunt acreditaţi ca revoluţionari prin documente emise de autorităţile statului şi îndeplinesc şi criteriile regulamentului local de acordare a titlului de cetăţean de onoare.

“Pe lângă gratitudinea exprimată faţă de cei care au făcut ca astăzi să trăim într-o lume liberă, într-o lume guvernată de valori democratice, mi-am exprimat regretul că nu se studiază suficient în şcoli (…) nici perioada petrecută sub regimul comunist şi ororile acestui regim, nici ceea ce s-a petrecut în perioada 14-25 decembrie 1989 în România. Sunt momente importante (…) care privesc direct oraşul nostru. Despre data de 14 decembrie 1989 singurele informaţii le am de la părinţi, de la prieteni ai părinţilor mei, dar mi-ar fi plăcut cu siguranţă să studiez în şcoală importanţa evenimentelor care au avut loc la Iaşi în acele zile. Astăzi întreaga naţiune îşi îndreaptă ochii spre Timişoara, dar nimeni nu ştie faptul că şi ceea ce s-a întâmplat la Iaşi pe 14 decembrie a contribuit la răsturnarea regimului comunist”, a spus consilierul local liberal Eduard Boz.

În cadrul evenimentului primarul Mihai Chirica a citit “Proclamaţia de la Iaşi, Eternă recunoştinţă faţă de luptătorii anticomunişti şi eroii Revoluţiei din decembrie 1989”, precizând că Revoluţia a început la Iaşi, pe 14 decembrie 1989.

“Pe 14 decembrie, Iaşiul a dat primul semn de deşteptare a românilor după 45 de ani de coşmar comunist. Mobilizarea forţelor represive, scurgerea de informaţii şi poate chiar trădarea unora au stins în faşă revolta de la Iaşi, ce avea să izbucnească, de data asta fără putinţă de a mai fi oprită, la Timişoara. Oraşul de pe Bega a fost primul oraş liber, iar România le datorează enorm Iaşiului şi Timişoarei. Fără miile de români ieşiţi în stradă, fără sutele de locuitori răniţi în lupte, fără zecile de eroi ucişi, ecoul luptei pentru libertate s-ar fi stins repede sub zgomotul şenilelor. Exemplul Timişoarei şi al Iaşiului a fost urmat de întreaga ţară, iar regimul comunist a căzut. Nu înainte ca peste o mie de români să fie asasinaţi de criminali necunoscuţi – dar foarte bine echipaţi şi excelent coordonaţi. După 30 de ani încă ne luptăm să aflăm adevărul despre cine au fost călăii acelui decembrie, încă vrem să facem dreptate”, a spus primarul Mihai Chirica.

Edilul ieşean a cerut totodată instituţiilor abilitate să afle adevărul despre Revoluţia din urmă cu 30 de ani şi “să-i condamne pe vinovaţii pentru toate crimele comunismului”.

“Declarăm, aşadar, ziua de 22 decembrie zi, de eternă recunoştinţă faţă de luptătorii anticomunişti şi eroii Revoluţiei din decembrie 1989, cerând instituţiilor abilitate ale statului român să-şi facă, fără ezitare, datoria şi să afle adevărul despre Revoluţia din urmă cu 30 de ani şi să-i condamne pe vinovaţii pentru toate crimele comunismului. Din păcate, mulţi se află încă printre noi şi chiar mai decid pentru destinul acestui popor. Nu avem voie să nu vedem. Nu avem voie să uităm”, a spus primarul Mihai Chirica.

Cele mai citite

Deca recunoaște că supune elevii la șocuri?

Reziliență -capacitatea cuiva de a reveni la normalitate după suferirea unui șoc (economic, emoțional etc.) Folosit in discipline precum psihologie, ecologie, inginerie, înseamnă capacitatea de...

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou, eliberat de...

Deca, vizită în Sibiu. Agenda ministrului Educației

Ministrul Educației, Ligia Deca, efectuează astăzi o vizită în județul Sibiu. Vizita include participarea la *Gala performanței învățământului preuniversitar din Sibiu, vizitarea a două școli...
Ultima oră
Pe aceeași temă