Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Nebunia e în toi

Eugen Șerbănescu Actualizat: 10.10.2019 - 11:34
Eugen Șerbănescu

La câteva ore după apariția acestui editorial, va fi decisă soarta guvernului Dăncilă.

Share

Unde suntem acum, înainte ca votul privind moțiunea de cenzură să se întâmple?

Suntem într-o nebuloasă perfectă. Este cel mai imprevizibil eveniment politic nu numai între toate celelalte moțiuni de cenzură traversate până acum, ci – îndrăznim să afirmăm – între toate evenimentele poliåtice cunoscute de scena parlamentară românească de-a lungul tulburaților ani post-decembriști.

       Imprevizibilitatea vine dintr-un viciu practicat ca pe o virtute de reprezentanții poporului: traseismul politic. Indiferent de vrăjeala explicativă și de verbiajul găunos profesate de cei care sar peste noapte dintr-o barcă în alta, avem de-a face, în definitiv, cu o crasă înșelare a spiritului democrației, o fraudare grosolană a mandatului alegătorilor, o călcare în picioare a voinței electoratului. Căci votul ți-a fost dat pe un anumit program și o anumită platformă de partid, iar acum te regăsești în grupul altui partid și – ce e cel mai grav – pe o platformă politică exact opusă celei pe care ai fost ales inițial. Dar mai există platforme opuse?

       Teoretic, oricărui om – și deci și speciei parlamentare – îi este îngăduit să-și schimbe opiniile, să aibe revelații politice, iluminări doctrinare etc., situație care ar legitima schimbarea taberei. Însă procentul traseiștilor pe bază de idei, principii, valori – dacă există – este foarte mic. Cvasi-totalitatea trădărilor parlamentarilor se petrec din cauze mult mai „pământești“. Avantaje instituționale, bani publici în exces alocați domeniilor păstorite de către traseist, funcții executive, promisiunea unui loc pe viitoarele liste parlamentare, promisiunea de a-i fi închise dosare (sau amenințarea de a-i fi deschise dosare), presiune, intimidări, sperieturi etc., totul e-n turbincă.

       De exemplu, după ce – de când a fost instaurată la conducerea PSD și a guvernului – dna Dăncilă nu a suflat o vorbă despre ceea ce, în eposul actual, se numește „existența statului paralel“ și nici despre necesitatea de a-l stopa, iată că, la ultima consfătuire cu activul lărgit PSD, flutură brusc pisica, reamintindu-le celor care ar putea cădea în păcatul sprijinirii moțiunii că, în cazul căderii guvernului, „vremurile trecute ar putea reveni“, referindu-se la abuzurile întâmplate în arealul justiției. Intenția de a le băga frica-n oase colegilor este evidentă.

Nu că ea, frica, n-ar avea bază reală în abuzurile precedente. Amintim exemplul căsăpirii (și recaptării) dlui Orban, astăzi spălat și curat, mâine-poimâine prim-ministru. (Dar cât ar fi de curat, tot va fi și el curățat într-o zi, poate chiar de dl Rareș Bogdan, dacă dl Iohannis își reînnoiește mandatul.) Sau cazul procurorului general Nițu, acuzat de un delict imaginar, pentru a i se face loc pe funcție dlui Lazăr, cel care cauționa torționarii dizidenților de la Aiud – și mai recent – îi cauționa pe urmașii lor din simulacrul de democrație română.

Între timp, Justiția română continuă să ofere surprize. Alte discrepanțe de verdict uriașe ies la suprafață. Într-un proces din 2015, fostul șef al Agenției Naționale pentru Integritate, Horia Georgescu, el însuși suspectat, la vremea respectivă, nu de puține abuzuri la ordinul dlui Băsescu (care se laudă că a „modernizat“ România!!), a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare. Acuzația era de abuz în serviciu pe o altă speță, fiind plasat 4 luni în arest preventiv. La fel a pățit și dna Ingrid Mocanu, victimă colaterală, la vremea respectivă ditamai director în Ministerul Justiției. În ambele cazuri – nota bene – arestul preventiv fiind evident confirmat de un judecător! (Nu știm dacă șantajat sau nu).

Vestea este că, alaltăieri, la apel, ÎCCJ i-a achitat definitiv, declarându-i nevinovați. Se pune (a câta oară?) întrebarea: cum este posibil ca, într-o țară din secolul 21, din UE, o instanță să dea pedepse grele cu pușcăria, și altă instanță să le anuleze, ca și când n-ar fi fost?! Cine le mai dă înapoi celor vânați – sub narativul înfăptuirii Justiției – lunile de viață în arest, respectul societății, carierele frânte, sănătatea deteriorată? Oare cine produce asemenea consecințe n-ar trebui să fie supus legii? Oare independența Justiției este echivalentă cu impunitatea absolută? Asta să fie România pe care „statul paralel“ dorește s-o lase moștenire propriilor copii? Și dacă – odată maturi – copiii vor cădea și ei victimă mecanismelor puse în operă de părinți? Cine va răspunde atunci?

Concluzia se impune de la sine: dacă prima sentință a fost dată din comandă sau răzbunare sau din servilism nesolicitat, atunci democrația română este, pur și simplu, în metastază, deoarece se vede cu ochiul liber că nu funcționează exact componenta principală a conceptului de democrație – separația puterilor în stat. De altfel, din declarațiile partidelor de Opoziție (minus ALDE) reiese că o miză prioritară a îndepărtării acestui guvern este tocmai desființarea Secției de anchetare a magistraților, adică tocmai structura care încorseta și descuraja „statul paralel“ și abuzurilor aferente. Despre legea pentru răspunderea magistraților, de care dl Tudorel Toader, din păcate, ne-a fentat (nici astăzi nu se știe de ce) nu se mai știe nimic. Nu putem să credem că a dispărut de pe firmament la presiunea ambasadorului Klemm sau a binomului Macron-Merkel. Dar tot așa n-am fi putut crede că un vicepreședinte american își poate permite să stopeze o anchetă într-o altă țară... Sunt lucruri pe care un om de rând, cu respectul autorității și al bunului simț, refuză sistematic să le conceapă. Până ce murdăria ascunsă sub preș îi explodează în față, prin dezvăluiri venite tot din străinătate. Dar în ce măsură îi vine mintea la cap în fața urnelor rămâne la fel de imprevizibil ca și votul de astăzi din Parlament.

Adevărata miză a moțiunii sunt alegerile prezidențiale. La prima vedere, actualul președinte iese în avantaj în ambele rezultate. Astfel, dacă moțiunea trece, dl Iohannis speră să creeze un tsunami care să o măture pe dna Dăncilă încă din turul întâi. Aici se naște însă o capcană. Orice alt contra-candidat intrat în turul doi (Diaconu, Barna, Paleologu) va fi votat de mai mulți oameni decât ar fi votată dna Dăncilă, care, în afară de bazinul PSD, nu are alți partizani. În timp ce oricare dintre cei trei are suporteri de centru, de dreapta, nehotărâți, doritori de schimbare etc., la care se adaugă o bună parte a bazinului PSD, supărat pe dl Iohannis și care va vota împotriva domniei sale din răzbunare. Cu alte cuvinte, a o opri pe dna Dăncilă să intre în turul doi – în care, la sfârșit, ar învinge-o sigur – ar echivala pentru președinte cu a se împușca în picior. De aceea am suspectat de mult un eventual blat între Palate. Văzând însă acribia cu care Cotrocenii încurajează demolarea prim-ministrului PSD, e posibil ca acest pact să fi căzut.

Dacă, invers, moțiunea nu trece, dna Dăncilă rămâne prim-ministru, ceea ce ar produce un puseu de mânie din partea suporterilor dlui Iohannis, care, ca răspuns, se vor prezenta cât mai mulți la scrutinul prezidențial, pentru a se revanșa. Asta ar fi varianta bună pentru președinte. Există însă și un posibil efect pervers. Din cauza implicării personale, aproape emoționale a dlui Iohannis în acțiunile de trecere a acestei moțiuni, pe fondul, la rândul său, tot emoțional, chiar depresiv, al electoratului român, eșecul ar putea produce un recul de popularitate accentuat de natură chiar să-i pună în pericol acccesul în turul doi.

Oricum ar fi, după amiază, în Parlament, va avea loc mai curând un concurs de marketing, decât de dezbatere și argumentații. E un talcioc de conștiințe în care tentativele de recrutări reciproce se vor prelungi până-n buza votului. ProRomânia drenează PSD-iști la greu. PSD drenează ALD-iști la greu. Se lucrează om la om, pe toate fronturile. Se dau și se retrag semnături, se fac și se refac șantaje. Marea aulă a Parlamentului s-a transformat într-un imens Turn Babel, unde fiecare încearcă să vorbească pe limba celuilalt, pentru a-l remorca. Încet-încet însă nu se va mai înțelege om cu persoană. Nebunia e în toi. Dar adevărata nebunie va începe după ziua de Joi.

Citește totul despre:

#lazi

Comentarii

loading...