Președintele Asociației Patronale a Laptelui explică de ce nu avem destul lapte românesc: Românul, cu vaca la islaz, occidentalul, cu premixuri alimentare

Dorin Cojocaru: Peste 80% din laptele proaspăt ESL este românesc. Şi marca proprie e tot lapte românesc. Depinde însă ce se înţelege prin “produs românesc”. Toamna, eu am avut un deficit de lapte materie primă de 40%, raportat la capacitatea de producţie şi cerere. Anul acesta, preţul a crescut, pentru că toamna cererea a crescut, normal, încă din august.

 

Brânzeturile, toată gama, moi, maturate, semimaturate ş.a.m.d., spre caşcaval şi telemea, sunt 50% – 51% din spaţiul intracomunitar, cu marca proprie cu tot. Avem un deficit foarte mare şi nu-l putem asigura. Abia putem asigura produsele proaspete: lapte proaspăt, iaurt, kefir, sana, caş proaspăt şi telemea.

 

Avem şi laptele şcolar la consumul copiilor, 1,8% grăsime, ce înseamnă cam 20% din capacitatea de procesare, şase-şapte luni anual. Iarna, abia putem să asigurăm, la produse proaspete, 60% – 70%. La brânzeturi, s-ar putea mai mult, dacă şi preţul ar fi competitiv cu ce se aduce de afară, de către distribuitori.

 

 

În cel mai bun caz, reambalează aşa-zisul caşcaval. Nimeni nu a făcut însă o analiză compoziţională a acestuia. De multe ori, se duce lapte în Bulgaria la un preţ foarte mare, comparativ cu oferta de pe piaţa românească, apoi produsul bulgăresc revenit pe la noi e foarte ieftin. Cumpără un litru de lapte din România, face din el trei. Ca Isus, cu peştii. Noi, dintr-un litru de lapte, facem un litru de lapte.

 

Într-o fermă mare, avem un management al fermei. Imaginaţi-vă cum e în Germania, cu 1.000 de vaci. Ori în Italia, Ungaria sau Polonia. Nu mai spun de China, unde sunt module de 25.000 de vaci. Am cunoscut pe cineva care era proprietar la 250.000 de vaci. În SUA, sunt ferme de 25.000 de vaci, în module de câte 5.000.

 

 

În România, în 2007, când am intrat în Comunitatea Europeană, pe totalul structurii de ferme româneşti, aveam aşa: 98% din efectivele de vaci de lapte erau în gospodării cu 2 – 3 vaci. Fermele mai mari de 100 de capete reprezentau, ca pondere a efectivului. 0,2%. GP-urile, adică gospodăriile populaţiei, duceau laptele la colectare.

 

 

Aceste vaci fătau primăvara, când înverzea islazul. În istoria României s-a stabilit o tradiţie: “De ce să cheltui bani cu furajarea vacii iarna? Dau vaca la islaz, fată primăvara şi, în momentul fătării, începe şi mulsul”.

 

Dacă e în gospodăria populaţiei sau la fermă, există furaje ce se conservă. Se numeşte hrănire în perioada de stabulaţie.

 

 

Fân, lucernă, sfeclă, porumb de siloz. Compoziţia nutritivă a laptelui e dată de furajul pe care îl mănâncă vaca. Ce mănâncă mama transmite prin lapte, la pui. Dacă trăieşte la munte, floristica pajiştilor montane are altă compoziţie decât islazul de la Ialomiţa. Aşa a apărut acel brand, “produs montan”.

 

În zona subcarpatică e alt tip de furaj. În Covasna se mai dau cartofi, sfeclă furajeră. Altă compoziţie, altă aromă, altă textură. Noi spunem “laptele românesc e un lapte bun”. Depinde din ce zonă, pe regiuni, ce conţine furajul din ferma respectivă.

 

Eu am făcut nişte teste, cu o tavă cu pahare de lapte, le-am gustat şi am spus din ce zonă a ţării e. Şi caşcavalul Solomonescu e galben natural, în depozit parcă stau lingouri, are altă compoziţie, e din lapte din zona Moldovei. Alt furaj, altă grăsime a laptelui.

 

Sunt fătări eşalonate. Producţia de lapte nu e sezonieră. Nu fată toate vacile în martie-aprilie şi înţarcă în decembrie sau ianuarie anul următor. Tot anul am un furaj constant, cu porumb de siloz şi fân în el. Nu mai pun masă verde decât, să zicem, în mai, dar foarte puţin.

 

Merg pe furajare în stabulaţie, cu multă substanţă uscată. Vin cu premixuri, cu tot felul de surplusuri de energie. Noi, în România, avem exces de proteine şi deficit de energie în furaje. Atunci, în furajarea vacilor cu premixuri se pune mult porumb sau chiar ulei de palmier, tocmai pentru a echilibra balanţa energo-proteică.

 

Rezultatul e că laptele, în compoziţie, e constant pe toată perioada anului. Depinde foarte mult ce se introduce ca ingredient în furaj. De mult ori, laptele de fermă e mai alb. Dacă sunt plătit fizic la preţul laptelui, nu mă mai interesează grăsimea.

 

 

Poate am exces de grăsime şi nu se caută la fabrica respectivă. Merg pe Holstein unguresc, american sau olandez, ca rasă, şi forjez pe producţia de lapte, nu pe compoziţia lui.

 

 

Există o rasă de vită ce se numeşte Jersey, după numele unei insule britanice. Laptele ei are 6% grăsime şi 4,5% proteine. Vaca aceasta seamănă la cap cu o căprioară. Aceasta e rasă de unt, o rasă a marinarilor.

 

Când plecau spre America, luau aceste animale grase pe corabie, pentru că produceau mult unt. E foarte căutată în America. Am făcut transfer de embrioni cu vaci de această rasă. O recomand pentru români, că se mănâncă multă grăsime. Smântână, unt. În Germania, Franţa, Olanda nu e aşa.

 

Dacă fabrica-beneficiar e mare producătoare de unt, e interesată ca laptele să aibă grăsime. Dacă e producătoare de iaurt, e interesată de proteine, mai puţin de grăsime. Alegi furajarea vacii în funcţie de ce specificaţie tehnică a laptelui vândut îşi doreşte fabrica.

 

Ceea ce vă spun acum e discutat la nivel european. În România, nu există o politică de a veni în întâmpinarea clientului, pe managementul calităţii. Noi, românii, în partea rurală mâncăm multă grăsime.

 

În Bucureşti, familiile cu venituri şi educaţie peste medie merg pe produse degresate, ca şi în Occident. Nu se doreşte grăsime. Avem excedent de grăsime, deci scade preţul la unt etc.. La Danone, se făcea bonificarea laptelui în funcţie de procentul de proteine.