Iurie Leancă, fost ministru de externe și premier al Republicii Moldova, șeful Partidului Popular din această țară, definește viziunea de politică externă a noului guvern de la Chișinău drept “confuză”: ministrul apărării a făcut “câteva declarații belicoase la adresa Rusiei, ceilalți din guvern, inclusiv premierul s-au făcut că nu observă aceste declarații, insistând doar pe latura cooperării”, așa că în zona politicii externe nu e clar care sunt prioritățile. Republica Moldova pare nehotărâtă deocamdată între Est și Vest, dar în ceea ce privește o eventuală unire cu România, lucrurile sunt clare pe moment, Iurie Leancă notează că “toate sondajele arată o creștere a adepților unirii”, dar aceștia nu depășesc 20%. “Eu pornesc de la premisa că această unificare s-ar putea realiza cel mai armonios în contextul integrării noastre în UE” adaugă fostul premier, dar dacă lucrurile vor continua să meargă prost la Chișinău, “e posibil să crească numărul celor care văd unirea ca singura soluție de supraviețuire”.
Pe cine avantajează recenta decizie a Curții Constituționale prin care președintele moldovean nu va mai fi ales de parlament, ci prin vot direct de electorat?
Iurie Leancă: Această decizie neașteptată ar trebui să avantajeze majoritatea covârșitoare a cetățenilor Republicii Moldova, care potrivit tuturor sondajelor doresc în proporție de peste 90 la sută, să aleagă președintele prin vot direct. Care dintre politicieni va fi, însă, avantajat o va arăta doar scrutinul.
Dvs. ați vrea să candidați?
I.L.: E o întrebare care mi se adresează aici la Chișinău aproape zilnic și deocamdată am răspuns printr-o dublă negație: formațiunea noastră nu poate să nu fie prezentă la alegerile prezidențiale, mai ales că ne-am lansat în urmă cu exact un an de zile, pentru a forma o alternativă veritabilă proeuropeană și promodernizare. E și pentru noi un test pentru a ne verifica, pentru a vedea dacă suntem pe calea dreaptă, în ce măsură reușim să obținem sprijinul cetățeanului. Decizia Curții Constituționale a fost într-adevăr neșateptată și continuăm să analizăm efectele ei. Deocamdată nu se știe când va avea loc scrutinul, deci încă nu putem să avem o strategie. Există și o oarecare confuzie, pentru că pe de o parte ni se spune că președintele va fi ales în baza aranjamentelor constituționale de până în anul 2000, deci prin vot direct, pe de altă parte competențele viitoarului președinte vor rezulta din aranjamentele politice viitoare. Până la urmă pentru președintele Republica Moldovava fi și un vot geopolitic așa cum se întâmplă, de regulă, din păcate în aici. Toate acestea sunt lucruri pe care le analizăm și în următoarele săptămâni, când poate peisajul va fi mai clar, ne vom pronunța în privința candidatului Partidului Popular European din Republica Moldova.
Președintele Traian Băsescu a anunțat că a cerut, împreună cu soția sa, cetățenia moldovenească. Credeți că e vorba despre un proiect politic?
I.L.: A spus mai înainte că va face acest lucru. De ce acum? Nu știu, e adevărat că se suprapune cu perioada în care îi expiră mandatul președintelui Nicolae Timofti, dar nu pot să mă pronunț dacă cei doi vor fi avut vreun aranjament în acest sens. După cum cetățenii de pe malul stâng al Prutului au dreptul să obțină cetățenia română, de ce să nu poată avea aceleași drepturi și cetățenii de pe malul drept al Prutului? Îmi vine greu să spun dacă în spatele gestului e un interes politic sau doar o intenție simbolică, fiindcă nu știu.
E posibilă implicarea într-un fel sau altul a președintelui Traian Băsescu în campania electorală pentru președinția moldoveană, chiar dacă el nu poate candida, fiindcă nu a stat încă 10 ani în Republica Moldova
I.L.: Nu văd cum s-ar putea implica într-o manieră esențială
Recent 17 generali și militari americani au vizitat Republica Moldova, iar ministrul Apărării, Anatol Șalaru a vorbit și cu această ocazie despre necesitatea înlocuirii trupelor rusești din Transistria cu o misiune ONU. Vi se pare realizabil acest deziderat?
I.L.: Nu e ceva nou. Din 2009 încoace, după plecarea comuniștilor de la putere a fost unul din scopurile noastre să înlocuim aceste trupe așa zis de menținere a păcii cu un contingent sub egida OSCE sau și alte aranjamente, cum a fost Memorandumul de la Meseberg dintre cancelara Merkel și președintele de atunci al Rusiei, Medvedev, care presupunea niște acțiuni în comun între UE și Rusia. Atunci n-am reușit să avensăm, dar acum șansele sunt și mai mici. Memorandumul Meseberg oferise o anumită șansă, dar din păcate ulterior Moscova și-a schimbat poziția și dacă ținem cont de relația dintre Rusia și Occident nu văd nicio șansă acum, ceea ce nu înseamnă că nu trebuie să insistăm mai departe. Mi-aș dori ca Republica Moldovasă fie mai activă pe tot ceea ce înseamnă rezolvarea conflictului transnistrean, fiindcă de un an și jumătate nu e nicio mișcare în această direcție. E nevoie de o abordare de ansamblu, iar înlocuirea trupelor rusești cu unele de pacificare cu element polițienesc și civil ar fi un element foarte important, dar doar un element al acestei strategii.
De curând, Rusia a răspuns aproape amenințător la această propunere prin purtătoarea de cuvânt a ministerului de Externe de la Moscova, care a spus că propunerea lui Șalaru e “periculoasă” și în contrast cu “tendința” noului cabinet de miniștri de la Chișinău de a lucra “în domeniul unor relații mai prietenoase cu Rusia”. Ca fost diplomat, cum interpretați această declarație?
I.L.: Nu am văzut-o și deci nu mă pot pronunța în legătura cu tonalitatea nuanțelor, deci nu pot să vă spun dacă a fost mai ostilă ca celelalte care au fost emise în legătură cu acest subiect. Oricum e puțin probabil ca Rusia să dea curs unei astfel de idei. Pe de altă parte cabinetul de la Chișinău a făcut câteva declarații, dar extrem de contradictorii despre cum vede relația cu Rusia: tot ministrul apărării Anatol Șalaru a făcut câteva declarații belicoase la adresa Rusiei, ceilalți din guvern, inclusiv premierul s-au făcut că nu observă aceste declarații, insistând doar pe latura cooperării. Deocamdată e o anumită confuzie. În domeniul politicii externe încă nu am înțeles care sunt prioritățile și cum au de gând să le transpună în viață.
Există vreun risc pornind de la această confuzie din interiorul guvernului?
I.L.: Riscul este de a menține aceeași atitudine extrem de sceptică din partea partenerilro noștri principali, iar acest scepticism înseamnă lipsă de încredere, lipsă de sprijin, lipsă de susținere…
E adevărat că bugetul armatei Republicii Moldova e mai mic decât al forțelor armate transnistrene?
I.L.: Nu am informații legate de acest subiect. Bugetul transnistrean e croit în cele mai proaste tradiții ale Uniunii Sovietice, adică e foarte puțină lumină în acest sens și nu uitați că acolo nu avem doar așa zisele forțe paramilitare transnistrene: mai avem și ceea ce a mai rămas din fosta Armată a 14-a. Îmi vine deci greu să comentez cine cheltuie mai mult pentru apărare.
Președintele Comisiei Europene, Jean Claude Junker a declarat, nu demult, că Ucraina nu are șanse să adere la NATO sau la UE în următorii 25 de ani. Când vedeți posibilă aderarea Republica Moldovași mai ales cum?
I.L.: Cred că mi-ați pus aceeași întrebare și acum doi-trei ani, când era mult mai multă claritate în acest proces. În toamna anului 2014 (când Iurie Leancă era premier –n. red.) nu pot pretinde că aveam susținerea tuturor capitalelor UE, dar cu majoritatea aveam înțelegeri privitoare la depunerea candidaturii Republica Moldova. Unele erau reticente, dar într-o anumită dinamică, de la o poziție mai puțin pozitivă spre una cel puțin neutră. Obiectivul era, ca după alegerile din 2014, prin acceplerarea unor reforme, mai ales în domeniul justiției și luptei împotriva corupției, să reușim să creăm acest consens în cadrul UE. Atunci aveam susținerea unor actori decidenți din spațiul Uniunii. Din noiembrie 2014 încoace, au fost trei guverne, care n-au făcut decât să le alimenteze neîncrederea celor sceptici. Acum nu se mai pune problema să mergem spre UE – și o spun cu mare părere de rău – acum trebuie să încercăm să revenim la normalitate. Să recâștigăm încredere partenerilor din afară, dar mai ales a cetățenilor din Republica Moldova. După ce dovedim că avem instituții funcționale în domeniul juridic, bancar și în altele, poate peste un an doi să revenim la acest subiect și să mă mai întrebați odată.
Această declarație a șefului Comisiei Europene sugerează destul de mult pesimism, care ar putea afecta și Republica Moldova.
I.L.: Eu dintotdeauna am spus că există o anumită abordare regională din partea UE și NATO, dar în același timp sunt convins că deciziile se iau strict individual. În 2009, când am venit la putere, Ucraina deja demarase dialocul de ridicare a vizelor și în ce privește procesul de asociere. Noi avem acest regim din 2014, iar ei abia de anul acesta, la fel implementarea Acordului. Atunci am demonstrat că dacă e voință, vine și recunoaștere, se văd și rezultatele. În toate discuțiile pe care le-am avut când eram ministru de externe și mai ales când am fost prim-ministru în 2014 mă făceau să fiu optimist că Republica Moldovaar putea fi tratată individual. Din păcate ce-am făcut noi din 2014 până acum nu este doar regretabil, dar și descalificant: suntem din nou în zona gri, lipsiți de perspectivă.
Există tot mai mulți oameni, de o parte și de cealaltă a Prutului care-și doresc reunificarea celor două țări. Credeți că în viitor ar fi posibilă o astfel de situație?
I.L.: E adevărat că în Republica Moldova toate sondajele arată o creștere a adepților unirii, dar deocamdată aceștia nu depășesc 20%, iar unirea poate fi făcută în situații normale doar prin referendum. Deci nu văd cum ar putea evolua situația în perioada următoare astfel încât peste 50% din populație să vrea prin plebiscit să se pronunțe în favoarea unirii. Cred că e o evoluție interesantă de care trebuie să ținem cont și care vine pe fundalul crizei din Republica Moldova. Eu pornesc de la premisa că această unificare s-ar putea realiza cel mai armonios în contextul integrării noastre în UE: atunci nu ar mai fi nici frontiere, am avea uniune vamală și bancară, un întreg spațiu politic și juridic comun. Dar dacă clasa politică de la Chișinău va gestiona treburile statului la fel de prost cum s-a întâmplat în 2015, iar în 2016 nu va trage concluziile care se impun, atunci e posibil să crească numărul celor care văd unirea ca singura soluție de supraviețuire.
Deci cu cât se îndepărtează guvernul de la Chișinău de drumul european, cu atât crește numărul celor care vor unirea cu România.
I.L.: Cu cât e mai impredictibilă situația economică și socială și cu cât rămâne mai multă vreme nerezolvată chestiunea corupției, cu cât lumea o duce mai greu, cu atât oamenii vor căuta soluții, unii la Est, alții la Vest.
Unii vor prefera poate Uniunea Euroasiatică
I.L.: Slavă domnului că din ăștia sunt mai puțini, în primul rând fiindcă între noi și Uniunea Eurasiatică e un stat numit Ucraina, nu mai spun că Ucraina se află în stare de război, așa că chiar și cei mai revanșarzi politicieni de la Chișinău au înțeles că în această direcție nu au sorți de izbândă.
Cum vedeți felul în care se raportează România la ceea ce se întâmplă la Chișinău?
I.L.: La nivel interguvernamental, România își armonizează poziția cu cea a UE, condiționează asistența financiară de progresul legat de FMI, ceea ce e justificabil, dar îmi pare rău că anumite elemente pe care le-am promovat anterior nu sunt continuate, cum ar fi spre exemplu sprijinul pentru renovarea grădinițelor din Republica Moldova, proiect pe care l-am făcut cu fostul premier Ponta. Acest proiect a creat locuri de muncă și a dat un semnal clar că România nu susține doar guvernarea de la Chișinău ci și comunitățile. Au fost 23 de milioane de euro alocați și mai urmau să vină încă 5 milioane. Acești bani care urmau să fie de ajutor comunităților puteau fi oferiți necondiționat. Deocamdată am văzut ceva asistență umanitară, niște zahăr… e bun și zahărul, numai că zahărul se topește foarte repede în ceai și dispare, dar grădinițele vor rămâne și oamenii își vor aduce aminte cine le-a dat bani pentru ele.
