Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Interviu: Răzvan Ioan Dincă ne propune să trăim în Operă

Gabriela Lupu Actualizat: 17.11.2014 - 22:05

Opera Națională din București a îmbrăcat haine noi. Clădirea a fost supusă unei reparații capitale, iar artiștii sunt gata de întâlnirea cu publicul. La început de stagiune s-a jucat “La Traviata“ cu sala arhiplină, iar programul reprezentațiilor este gata pe toată stagiunea.

Share

Opera Națională din București a îmbrăcat haine noi. Clădirea a fost supusă unei reparații capitale, iar artiștii sunt gata de întâlnirea cu publicul. La început de stagiune s-a jucat “La Traviata“ cu sala arhiplină, iar programul reprezentațiilor este gata pe toată stagiunea.

Despre noutățile pe care Opera le propune spectatorilor am vorbit și noi cu Răzvan Ioan Dincă, directorul acestei instituții.

Ce reparații s-au făcut la clădirea Operei?

Am făcut o investiție, prin Ministerul Culturii, care a presupus o serie de intervenții atât la hainele Operei, cât și la lucruri de substanță. Când ne referim la haine, ne referim la faptul că s-a făcut în așa fel încât Opera să se apropie cât mai mult de ceea ce fusese ea atunci când a fost construită, adică în 1953, de arhitectul Octav Doicescu. Am început de la fațadă, care a fost adusă într-o culoare plăcută ochiului, simplă și conformă cu ce era inițial, intrând mai apoi în foaier, în care
s-au făcut intervenții la componentele artistice, la stucaturi, la marmură, la pardoseli totodată. Mai apoi în sala de spectacole, unde, în baza unui studiu tehnic, s-a intervenit cu o serie de elemente ce au rolul de a îmbunătăți acustica. Opera Națională a fost o instituție prejudiciată din punct de vedere sonor, deși ar fi trebuit să ne remarcăm printr-o acustică aproape perfectă – noi am avut întotdeauna aceste probleme, dar acum s-au putut face intervenții care au ameliorat cu mult acustica. S-au modificat scaunele spectatorilor, lojile au fost, la rândul lor, îmbrăcate în lemn care are o suprafață reflectantă, fosa orchestrei a căpătat alte unghiuri, scena s-a retehnologizat prin adăugarea a patru trape mari, precum și a uneia pentru fosa orchestrei, avem acum un pod de scenă complet computerizat care permite coborârea și urcarea decorurilor pe bază de telecomandă. S-a înființat o sală de repetiții de câteva sute de mii de metri pătrați, care presupune practic că poți monta spectacolul întâi acolo și mai apoi să-l duci în sala mare. Hainele acestea noi sunt sigur că ele nu au valoare singure, ele contează într-un context artistic.

Am văzut că aveți programul spectacolelor deja stabilit până în iunie.

Nu e nimic anormal în asta. Dimpotrivă, ăsta e un act de normalitate, nu trebuie tratat ca pe o laudă, din păcate este anormal la noi. Noi lucrăm la programul din 2016, chiar suntem aproape gata să-l definitivăm, și lucrăm pe alocuri și la premierele din 2017. Așa se lucrează profesionist dacă dorim să intrăm într-o echipă a operei mondiale. Nu poți face de pe o zi pe alta o coproducție cu Covent Garden. Ei nu lucrează așa. Ei își fac programul pentru 2018 și e firesc să fie așa. Stagiunea, odată ce e predictibilă, poate fi și comentată, poate fi și cumpărată, poate fi și marketată, vândută, e un lucru important pentru noi că știm exact ce se întâmplă în viitor. E mult mai ușor așa. Noi n-am făcut altceva decât să ne ușurăm munca, nu să ne complicăm, pentru că în momentul în care știi foarte clar ce ai de făcut pe un termen lung știi cum să-ți organizezi întreaga bucătărie pentru ca lucrurile să funcționeze. Dar o stagiune nu e important doar să existe, este important să ai ce spune cu ea.

Cu ce îi atrage Opera pe spectatori?

Anul acesta am aruncat pe piață o sintagmă grăitoare pentru ce ne propunem: “Trăind în Operă“. Încercăm să convingem spectatorii noștri că încetul cu încetul își pot petrece timpul în Opera Națională și altfel decât venind la spectacole. Spectacolele au, desigur, rolul lor și, în același timp, constituie primul element de atracție al Operei Naționale. Vorbim de 4-5 spectacole pe săptămână, cu o singură sală la dispoziție, ceea ce este foarte mult.

Câte locuri are sala?

Are 1.000 de locuri. Este cea mai mare sală de spectacole din București. Asta înseamnă că peste 4-5.000 de oameni intră în fiecare săptămână la Opera Națională.

La ce vă referiți când spuneți că le propuneți spectatorilor și alte activități?

Oamenii, încetul cu încetul, pot să petreacă mai mult timp în Operă prin activitățile conexe pe care încercăm să le facem – de la tururile ghidate prin care le este prezentată clădirea, de la culise până la foaier. În scurt timp inaugurăm muzeul și librăria Operei, avem deja o cafenea care funcționează. Avem activități pentru copii... În plus, e unul dintre puținele spații din București care au și parcare. Importanță “culturală“ a parcării e una foarte mare în ritmul actual al vieții noastre.

Ce premiere pregătiți?

Vom avea șase premiere în această stagiune, trei de operă, trei de balet. Am debutat pe 30 octombrie cu spectacolul “La Traviata“, în regia lui Paul Curran, unul dintre marii regizori de operă din lume. Urmează premiera spectacolului “La fille mal gardée“ – un spectacol coregrafic ce nu s-a jucat de mult timp în Opera Națională –, un spectacol de sărbătoare și de sărbători în același timp. El înlocuiește în acest an în repertoriu “Spărgătorul de nuci“, văzut ca un spectacol tradițional de Crăciun. Dar și acest spectacol, “La fille mal gardée“, este de familie și de Crăciun. Așa cum de fiecare dată când te uiți la televizor și vezi pe toate posturile “Singur acasă“ înseamnă că se apropie Crăciunul, la fel, la Opera Națională vei vedea anul acesta “La fille mal gardée“, probabil că la anul “Spărgătorul de nuci“ și tot așa. După aceea urmează un spectacol pe care-l așteaptă lumea – cunoscătorii, ca să zic așa, și iubitorii de teatru și de operă –, și anume “Falstaff“, în regia lui Graham Vick, un pisc al regiei de operă mondiale. E un regizor care nu trece neobservat, spectacolele sale sunt niște manifeste publice, nu sunt pur și simplu niște montări așa, de petrecut un timp plăcut la Operă. Poți să-l petreci și plăcut, dar îți spune și lucruri deosebite. Nu e un regizor convențional. Vom face o campanie foarte mare cu ajutorul vostru până atunci pentru a pregăti publicul spectator asupra acestui tip de spectacol pe care Graham îl poate propune. Deci, pun în vedere publicului, atât celui conservator, cât și celui dornic de lucruri noi, că acest spectacol va însemna altceva decât sunt obișnuiți să vadă și o să rog din start publicul care nu vrea decât operă din secolul în care a fost scris libretul și cu o montare care să respecte toate indicațiile pe care libretistul anilor respectivi le-a dorit să nu vină. Dacă veniți cu gândul să nu vă placă, mai bine nu veniți. Dacă veniți cu gândul să fiți deschiși pentru o provocare artistică, atunci veți avea șansa să vedeți un regizor absolut fabulos, care are multe de spus. Pe vremuri nu exista regie de operă. Regizorul era pur și simplu un agent de circulație ce avea ca rol să facă în așa fel încât corul să nu se lovească de soliști și soliștii să nu se împiedice de balerini. Ei, regia aceea nu mai există. Urmează mai apoi “Manon Lescaut“, o coproducție Royal Opera House Covent Garden, în regia lui Jonathan Kent, un spectacol produs de trei teatre - Royal Opera House Covent Garden, Shanghai Grand Theatre și Bucharest Opera House.

Și în ce constă coproducția?

Coproducția înseamnă rețeta spectacolului – decorul, costumele, regie, coregrafie... E un spectacol care poate fi văzut la Londra, după care urmează să vină la noi pentru o stagiune și jumătate și urmează apoi să plece la Shanghai. Coproducția constă în împărțirea banilor pentru această producție. Adică cele trei părți și-au împărțit bugetul acestei producții și îl joacă pe parcurs. Vom continua acest stil de a lucra și cu alte producții pentru că e foarte economic, pe de-o parte, împărțim banii frățește și câștigăm de trei ori mai mult. Adică acel spectacol cu numele nostru pe el se joacă, iată, în trei locuri foarte importante, are o viață mai lungă și nu-l aruncăm la gunoi după 2-3 ani de reprezentații, cum se practică în mod normal. Vom mai avea apoi “Giselle“, o reluare pe scena Operei, reluare de titlu, dar într-o altă coregrafie. Ethan Stiefel este coregraful împreună cu Johan Kobborg. Ei doi semnează coregrafia acestui spectacol absolut superb, o coregrafie absolut superbă, de-abia îl așteptăm. Pregătim apoi un triptic pe muzică românească. Pe 1 decembrie, va fi o primă parte a acestui triptic, un concert simfonic pe muzica lui Rogalski, un compozitor român foarte puțin cunoscut, dar extraordinar de important, partea a doua este un poem coregrafic după „Lecția“ lui Eugene Ionesco, iar partea a treia este opera „O noapte furtunoasă“ a lui Paul Constantinescu. Deci producție care are ca scop promovarea creației românești într-o destul de mare măsură și sper să se vadă că ceea ce a produs România din punct de vedere al creației muzicale e important.

La Operă va fi ținuta obligatorie sau nu?

O să-mi sară-n cap foarte multă lume pentru această declarație, dar eu cred că important este să vină lumea îmbrăcată. Dacă se întâmplă acest lucru, noi suntem mulțumiți. N-o să impunem o ținută de seară pentru că nu cred că este cazul să impunem ceva. Putem să propunem. Și o putem face într-un mod foarte elegant, adică în condițiile în care spectatorul va intra într-un spațiu, acel spațiu oferă anumite tipuri de condiții, un anumit fel de a te comporta – de la garderobă până la toaletă, de la plasatoare până la spectacol, dacă vor simți un anumit tip de eleganță a spațiului și a locului, și a genului, și a celorlalți spectatori, eu sunt convins că ținuta se va autoimpune. Am dubii că dacă toată lumea e îmbrăcată într-un anumit fel va apărea cineva în bikini. Chiar nu cred că acest lucru se va întâmpla. E important să existe o decență a vestimentației care ține de educație. Nicăieri în lumea aceasta nu se impune o ținută. De obicei, cutuma e că vii îmbrăcat mai de seară pentru că e seara spectacolul. Și n-o să vii ca dimineața, în halat. Sau ca la jogging. Dar nici nu-i împotriva legii s-o faci. Chiar ne gândim cum să fim cât mai adresabili unei categorii cât mai mari de public și cât mai diverse. Pentru că toate instituțiile de spectacol au ca rol să le ofere spectatorilor posibilitatea de a petrece timpul liber. Oamenii nu vin la serviciu aici, ei vin să-și petreacă timpul liber. Pornind de la această premisă, că petrecerea timpului liber este o chestiune plăcută, nu trebuie să impunem nimic. Noi nu trebuie să tratăm un pacient care nu are nici o boală, noi trebuie să-i tratăm pe cei care au o afecțiune și la care noi răspundem într-un anumit fel cu acest medicament numit arta în diversele formele sale.

Managerul Răzvan Dincă îi mai dă spațiu și regizorului Răzvan Dincă să se exprime?

Eu sper că se va întâmpla povestea asta pentru că nu mai pot. Sunt prea frustrat. Și de la frustrare la complex e un pas mic, așa că n-aș vrea să ajung să fac acest pas. Da, probabil că anul viitor o să-mi reiau munca de regizor (mai bine nu mă mai întrebați lucrul ăsta). Am publicat o carte de poezie despre care știți. Acum mai vine încă una, pregătesc și un spectacol, dar, având în vedere că am avut șansa să coordonez două șantiere, construcția Operei și construcția Operetei, creativitatea mea s-a redus la zona de inginerie ca să zic așa.

Cu Opereta ce se mai întâmplă?

Iaca e gata. Săptămâna viitoare începem repetițiile la “Fantoma de la Operă“ și în luna ianuarie vor avea loc premiera acestui spectacol și inaugurarea noii clădiri a Operetei – un beneficiu pentru spectatorii din București care mai adaugă un punct pe harta lor.

E primul teatru construit de la zero în ultimii ani?

De vreo 30 de ani nu s-a mai construit un teatru în România. A fost un mare succes obținerea dreptului de autor montarea acestui spectacol cu atâta notorietate, un spectacol care atrage prin nume, prin muzică, prin faptul că se joacă pe Broadway de peste 28 de ani, 360 de zile pe an.

Au însemnat foarte mult, desigur, primii pași pe care noi i-am făcut la Operetă. Constat acum și sunt foarte bucuros că există dorință și în alte teatre de a se monta musical. E foarte bine că se formează practic așa un fel de lume a spectacolului muzical în România.

Știm că suntem la baza acestei „întâmplări“, și vom continua, dar vom continua cu toate forțele și atunci când există concurență, ea are mai multe beneficii. Pe de-o parte, acela că știi tot timpul că cineva suflă în ceafă, pe de altă parte trebuie să se vadă diferențele. Adică scopul nostru e să facem musical-uri de top, cu regizori de top, montări absolut spectaculoase, și cu credința că oricare dintre spectacolele pe care le montăm aici pot concura cu orice tip de spectacole depe marile scene ale lumii.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...