Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

EXCLUSIV RL. Ambasadorul Ungariei la Bucureşti: A avut şi Ungaria o combinaţie Ponta-Antonescu, dar a funcţionat rău

Laurentiu Mihu 25.04.2013 - 20:54

Acesta admite însă că relaţia bilaterală este marcată de “poveri istorice uriaşe”, dar crede că instalarea Guvernului USL a generat o spirală ­conflictuală, alimentată de declaraţiile tăioase ale unor oficiali ...

Share

Acesta admite însă că relaţia bilaterală este marcată de “poveri istorice uriaşe”, dar crede că instalarea Guvernului USL a generat o spirală ­conflictuală, alimentată de declaraţiile tăioase ale unor oficiali ­români şi maghiari. În fine, deşi România şi Ungaria s-au expus în ultimul an celor mai dure critici ale Bruxelles-ului, ­ambasadorul Oszkár Füzes susţine că sunt două situaţii total diferite.

România liberă: Miniştrii de Externe de la Budapesta şi Bucureşti sunt de acord pe cel puţin un lucru: relaţiile dintre România şi Ungaria sunt mai complicate în momentul de faţă. Ce a dus la deteriorarea lor?

Oszkár Füzes: Nu cred că sunt mai rele sau mai complicate decât de obicei. De-a lungul timpului avem unele ciocniri, unele diferenţe de abordare. În mare parte, e vorba de drepturile comunităţii maghiare din România sau ale celei româneşti din Ungaria. În ceea ce priveşte baza, cred că nu s-a schimbat nimic. Avem un nivel ridicat de încredere, suntem aliaţi, avem aceleaşi interese. Nimic nu s-a schimbat dramatic sau, dacă vreţi, senzaţional.

În februarie, Titus Corlăţean considera că la Budapesta există politicieni „cu minţile înfierbântate sau doritori de câştig electoral pe spatele maghiarilor din România”. În martie, Janos Martonyi spunea că “poate retorica folosită în România a mers puţin prea departe”. Între timp, cei doi s-au întâlnit la Bucureşti. S-au lămurit lucrurile, s-au identificat vinovaţii?

O. F.: În relaţiile dintre noi există poveri istorice uriaşe şi din când în când mai apar, cum se zice, cartofi fierbinţi. Dar încă o dată, nu văd ceva dramatic. Concret, a fost vorba de folosirea steagului şi a simbolurilor secuieşti.

Cum aţi caracteriza abordarea României?

O.F.: Din punctul de vedere al Bucureştiului, este un simbol unguresc sau străin. Din al nostru, este un simbol secuiesc, în nici un caz străin. Vorbim de o comunitate care trăieşte în România. De ce secuii, care sunt cetăţeni români şi locuiesc aici, nu pot folosi un simbol al comunităţii, care nu are nimic în comun cu steagul sau simbolurile Ungariei?

Deci a fost exagerată cumva reacţia României?

O.F.: Pentru o parte a românilor, folosirea simbolurilor secuieşti sau maghiare sau ungureşti este un fel de provocare. Un fel de provocare în spaţiul simbolic.

De ce credeţi că se creează această impresie?

O. F.: Povara istorică.

Deteriorarea relaţiei bilaterale pare să fi coincis cu instalarea USL la putere, cu trecerea UDMR în opoziţie şi, în acelaşi timp, a existat o retorică foarte tăioasă a unor politicieni români din arcul guvernamental de la Bucureşti la adresa UDMR.

O.F.: Da şi nu. Sunt de acord, în ceea ce priveşte baza problemelor, uneori se poate simţi că da, este vorba de schimbarea puterii în România, pentru că unul dintre punctele moţiunii de cenzură (care a dus la căderea Guvernului Ungureanu – n.r.) a privit înfiinţarea unor secţii în limba maghiară la UMF Târgu-Mureş. Bineînţeles că Ungaria nu a putut fi de acord, iar asta a fost un fel de punct de pornire spre dezbatere şi spre conflict.

Cum  vi se pare că a evoluat ulterior UMF Târgu-Mureş?

O.F.: Dacă în Universitatea Babeş-Bolyai, dacă la cea de Teatru şi Film din Târgu-Mureş înfiinţarea unei linii în limba maghiară s-a produs fără probleme, în cazul UMF acest lucru a devenit un subiect pentru lupta simbolică şi cea politică. A fost folosit la nivelul cel mai înalt în moţiunea de cenzură şi, bineînţeles, de aici s-a intrat într-o spirală.

La începutul anului, primarul din Miercurea Ciuc, Raduly Robert Calman, declara: ­“Cunoaşterea limbii maghiare este obligatorie, nu discriminatorie, ci obligatorie în Miercurea Ciuc”. A doua zi, primeşte replica ministrului român al Apărării, Mircea Duşa, care a etichetat drept hitlerist un asemenea discurs. Incidentul, deşi particular, este emblematic pentru cum au decurs ostilităţile în ultimele 12 luni.

O.F.: Escaladarea declaraţiilor nu este bună nici pentru noi, nici pentru voi, dar asta e viaţa.

Aţi discutat cu actualul Guvern sau cu partidele de la putere despre declaraţiile tăioase făcute de oficiali de rang înalt?

O.F.: Da, am avut întâlniri între secretari de stat, şi nu numai de la ministerele de Externe, şi ne-am înţeles că escaladarea afirmaţiilor, a sentimentelor trebuie oprită pentru că nu are nici un sens. Unde se va ajunge dacă dezbaterea continuă astfel?

UDMR nu mai este unica voce politică a maghiarilor din România, iar apariţia PPMT şi a PCM a catalizat radicalizarea. Cum se văd lucrurile de la Budapesta, în condiţiile în care există contacte oficiale strânse între administraţia Orban şi liderii celor două formaţiuni?

O.F.: Eu nu cred că PPMT sau PCM sunt mai radicale decât UDMR. Şi UDMR promovează un şir de solicitări şi dorinţe ale comunităţii maghiare din România, inclusiv autonomia, inclusiv legea minorităţilor, care aşteaptă să fie adoptată de şase sau şapte ani, inclusiv folosirea mai largă a limbii maghiare, în sensul de limbă oficială, regională. Privit dinspre ceea ce doreşte comunitatea maghiară, eu nu văd mare diferenţă între UDMR, PPMT şi PCM.

Chiar zilele trecute, Laszlo Tokes a atacat dur „nomenclatura UDMR” pentru că „abuzează” de încrederea comunităţii maghiare, lăsându-se folosită de „puterea Ponta” ca nişte „elevi cuminţi”. Au frustrările domnului Tokes o bază reală?

O.F.: Nu pot să comentez treburile interne ale partidelor din România, chiar dacă e vorba de cele ale comunităţii maghiare.

Declaraţia lui Laszlo Tokes a fost făcută sâmbătă, 20 aprilie, la Adunarea Generală a Delegaţilor PPMT, la care au fost prezenţi şi oficiali ai statului ungar, inclusiv dumneavoastră.

O.F.: Şi probabil vom fi prezenţi şi la Congresul UDMR de la Miercurea Ciuc, de luna viitoare. Dar, încă o dată, nu pot să comentez.

Dintre toţi liderii USL, Victor Ponta a avut cea mai mare deschidere în relaţia cu UDMR, dar a precizat că partidul condus de Kelemen Hunor este unicul partener de discuţie dintre formaţiunile maghiare. E o abordare corectă?

O.F. Este dreptul domnului Ponta să decidă cu cine să negocieze şi cu cine nu. Din nou, nu pot să comentez.

Un subiect care apare constant este cel al autonomiei teritoriale, proiect pe care Budapesta îl sprijină. A fost abordat în timpul vizitei ministrului de Externe Janos Martonyi la Bucureşti?

O. F.: Sigur că da, însă nu a apărut nimic nou. Toate guvernele din Ungaria din ultimii 20 de ani au sprijinit dorinţele comunităţii maghiare, iar între ele figu­rează şi autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc, autonomia culturală şi autonomia personală.

În România încă se discută despre regionalizare şi încă nu se ştie foarte clar cum se vor aşeza lucrurile. În ce fel înţelege Ungaria autonomia?

O.F.: Pentru noi e foarte simplu. Există nişte proiecte de lege, care au fost transmise Parlamentului României, în care se descrie formula autonomiei Ţinutului Secuiesc, deci trebuie citite ­aceste documente. Ungaria sprijină, dar Ungaria nu se amestecă în treburile interne ale României, iar asta nu numai din principiu, ci şi din raţiuni practice. Este vorba de un dialog sau de o lipsă de dialog între o categorie de cetăţeni ai României, care sunt de etnie maghiară, şi statul român. Dacă asta este dorinţa comunităţii maghiare, Ungaria sprijină, cu condiţia că totul ­trebuie făcut pe cale democratică şi prin Parlamentul României. Asta a fost întotdeauna poziţia şi oficială, şi informală a Ungariei.

Consideraţi oportună ideea ca statul român să organizeze un referendum naţional pe tema acordării autonomiei în anumite regiuni?

O.F.: De ce nu? Dar eu nu pot să vă dau sfaturi. Singurul meu vis este să începem un dialog sincer, un dialog concret.

Zilele trecute, preşedintele Janos Ader s-a întâlnit cu reprezentanţi ai comunităţilor maghiare din afara Ungariei, pentru a discuta despre autonomie. Din România a fost prezent Laszlo Tokes, dar nimeni de la UDMR, în condiţiile în care are cea mai mare reprezentativitate. De ce?

O. F.: Sunt două tipuri diferite de întâlniri. Există aşa-zisul Consiliu al Autonomiei Maghiare pentru Bazinul Carpatic, iar domnul Tokes este preşedinte. Este un ONG al cărui scop e promovarea ideii autonomiei. În ceea ce priveşte formula oficială, există Forumul Reprezentanţilor Partidelor şi Organizaţiilor Maghiare din Bazinul Carpatic, un organism diferit, dar oficial, care funcţionează sub egida Parlamentului Ungariei, for în care participă şi Kelemen Hunor, Sasz Jeno, Laszlo Tokes şi alţii, din Slovacia, Serbia etc.

Este comunitatea mai eficient reprezentată după separarea unor facţiuni din UDMR care s-au transformat în partide şi, practic, separarea liderilor? Este mai bine?

O.F.: Sunt două şcoli de gândire diferite. Una spune că singura cale utilă este cea a unei organizaţii-umbrelă, cum a fost UDMR până prin 2007. Potrivit celeilalte, un asemenea organism e eficient în abordarea problemelor de bază, în ­rest fiecare are dreptul de a crea o organizaţie, un partid propriu, care intră în competiţie cu altă formaţiune de etnie maghiară. UDMR, sau cea mai mare parte a UDMR, consideră acest din urmă model dăunător. PPMT şi PCM cred că, dimpotrivă, mai multe orientări pot creşte numărul votanţilor. Pentru că asta este rădăcina problemei: participarea maghiarilor la vot este mai scăzută decât a românilor, la nivelul de 40%.

Şi-au pierdut credibilitatea liderii comunităţii maghiare?

O.F.: Şi da, şi nu. Chiar dacă e o comunitate diferită din punct de vedere etnic, mai este vorba şi de ceea ce înseamnă o viaţă politică normală, de platforme, ideologii.

Guvernul ungar ce şcoală de gândire preferă?

O.F.: Guvernul ungar nu sprijină nici un partid, nici un proiect de partid, ci proiecte concrete în legătură cu învăţământul, cultura.

Nu sprijină financiar partidele maghiarilor şi ONG-urile lor politice din România şi alte părţi?

O.F.: Pentru partide, în nici un caz, n-am făcut-o niciodată. Dar dacă este vorba de un proiect important din punctul de vedere al comunităţii maghiare, în sfera învăţământului, culturii, păs­trării identităţii şi aşa mai departe, atunci Guvernul Ungariei îl sprijină.

Pot UDMR, PPMT să aplice cu astfel de proiecte?

O.F.: Pot şi se întâmplă asta. Pe de altă parte, da, actualul guvern maghiar are în componenţă mai multe personalităţi aflate în legătură strânsă, de prietenie, cu Laszlo Tokes sau cu PPMT.

Cum se explică?

O. F.: Asta-i viaţa.

O investigaţie publicată recent de transindex.ro, şi preluată de mass-media, concluziona că Loteria Ungară ar fi finanţat partidul lui Laszlo Tokes…

O. F.: În nici un caz partidul. Ar fi finanţat înfiinţarea Centrului pentru Democraţie, care se ocupă cu pregătirea dosarelor pentru cei ce doresc cetăţenia maghiară.

Aceeaşi anchetă mai arăta că diverse companii de stat şi instituţii publice din Ungaria ar fi finanţat cu aproximativ 3 milioane euro organizaţii aflate în legătură cu domnul Tokes.

O.F.: În orice caz, este vorba de proiecte concrete. Pe de altă parte, şi UDMR obţine bani din Ungaria. Este normal.

Care sunt sumele anuale pe care le obţin UDMR, PPMT pe proiectele de care vorbeaţi?

O.F.: Depinde. În orice caz, e pe bază de aplicaţii.

Dar la cât se ridică efortul bugetar  anual al statului ungar? Există o statistică?

O.F.: Există o statistică globală şi, dacă nu greşesc, bugetul ­Ungariei acordă 12 miliarde forinţi.

Adică 40 milioane euro, în total, pentru toate ţările în care există minorităţi maghiare?

O.F.: Pentru cele din vecinătate.

Care este situaţia aplicaţiilor pentru obţinerea cetăţeniei? Aveţi cifre?

O.F.: Au primit-o în jur de 117.000 de persoane, iar numărul de aplicaţii e dublu.

Câţi maghiari din România estimaţi că vor avea, în final, cetăţenia ungară?

O.F.: Sper că cel puţin trei sferturi. Nu este o poziţie oficială, ci ceea ce sper eu.

În ce orizont de timp?

O.F.: Nu contează, nu există o limită.

În România, în perioada în care au crescut tensiunile, s-a vorbit adesea că există şi un interes electoral al Guvernului Orban legat de aceste cetăţenii.

O. F.: Aiurea! În cel mai bun caz, s-ar obţine trei mandate în Parlament. Trei! Eu, personal, cred că va fi vorba de unul sau două. În teorie, se pot obţine cel mult trei.

În ultimii doi ani, Ungaria şi România au devenit un soi de oi negre pentru Comisia Europeană, din cauza unor decizii luate de guvernele Orban şi Ponta…

O.F.: Din păcate, da…

Au devenit regulile UE, de a căror respectare a fost condiţionată aderarea, prea constrângătoare?

O.F.: Nu pot să comentez în ceea ce priveşte România. Singurul lucru pe care doresc să-l subliniez este că Ungaria este solidară cu România şi sprijină necondiţionat intrarea în spaţiul Schengen. Totodată, respingem legătura dintre MCV şi Schengen, iar noi credem că România a îndeplinit toate condiţiile. E o chestiune de principiu. Cât priveşte opiniile politice despre starea statului de drept din România, nu vreau să comentez. O pot face în ceea ce priveşte Ungaria, unde este pur şi simplu vorba de un caz de aplicare a standardelor duble.

Din partea cui? A Comisiei Europene?

O.F.: Da. Atunci când Guvernul sau Parlamentul maghiar au făcut ceva – de exemplu când s-a modificat Constituţia sau regulile în mass-media sau modul în care judecătorii sunt pensionaţi – de fiecare dată ne-am confruntat cu critici dure din partea Parlamentului European şi a Comisiei. În fiecare caz, criticile au fost lipsite de o bază faptică, iar în multe situaţii oficialii de la Bruxelles nici măcar nu se documentaseră. Sau a fost vorba de o campanie politică condusă de liberali sau socialişti, adversari ai Guvernului Orban.

Au existat şi proteste în stradă.

O.F.: E normal, e un fenomen democratic şi nimeni, niciodată, nu va avea vreo problemă cu asta. 

Iată un citat dintr-un articol de luna trecută, apărut pe Deutsche Welle: “Tactica aplicată de Orban şi regimul său e similară celei utilizate la Bucureşti. Se face uz, din greu, de limbajul dublu şi de naţionalism gregar, de luări de poziţie duplicitare, prin care una se spune în străinătate, alta se face acasă, precum şi de atacuri imunde la adresa celor ce îndrăznesc să critice superbia puterii”.

O. F.: Prim-ministrul Ungariei şi întregul Guvern, inclusiv eu, avem o singură întrebare: care sunt faptele? Cu ce? Când? Cum? Viktor Orban a fost de trei sau patru ori la Strasbourg şi a răspuns tuturor întrebărilor, dar niciodată nu am auzit, din partea cealaltă, o argumentaţie care să răspundă acestor întrebări.

Pentru că vorbeam de similitudini: avem acuzaţiile aduse de Europa celor două ţări şi avem o majoritate parlamentară foarte confortabilă la Budapesta şi la Bucureşti. La fel e cazul şi cu restrângerea atribuţiilor Curţii Constituţionale, pentru care ambele ţări au fost aspru criticate de cancelariile europene. Inevitabil, se naşte întrebarea dacă în Europa de Est începe cumva să adie vântul unui deficit de democraţie.

O. F.: Întâi, noi suntem deschişi pentru orice dezbatere. În al doilea rând, niciodată nu am auzit probleme concrete. Am schimbat vârsta de pensionare pentru judecători? Da, am schimbat, dar care e problema? Există un prag universal?

Oficialii europeni invocă şi reducerea prerogativelor Curţii Constituţionale, spre exemplu. Asta s-a întâmplat anul trecut şi cu România.

O.F.: Dar nu am redus.

Atunci, de unde au apărut aceste reacţii la nivelul Comisiei Europene? Explicaţiile dumneavoastră sună destul de similar cu cele date anul trecut de reprezentanţii Guvernului de la Bucureşti. Şi ei le reproşau oficialilor europeni că sunt superficiali.

O.F.: Există totuşi o mare diferenţă. Noi nu am vrut să-l suspendăm pe preşedinte în trei săptămâni. Nu am avut probleme cu referendumul şi aşa mai departe.

Pe 6 martie, patru miniştri de Externe (german, olandez, danez şi finlandez) s-au adresat Comisiei Europene, în sensul instituirii unui mecanism care să penalizeze derapajele de la statul de drept. Luni, scrisoarea lor a fost discutată în Consiliul Afacerilor Generale, iar Viviane Reding a salutat iniţiativa. Cum vă aşteptaţi să evolueze lucrurile?

O.F.: Din câte ştiu, noi i-am întrebat pe miniştrii acestor patru ţări dacă este vorba despre Ungaria şi România, iar răspunsul lor a fost că nu. În ceea ce o priveşte pe doamna Reding, dumneaei are probleme cu noi, are o opinie destul de categorică, dar suntem deschişi să discutăm şi asta vom face.

Vă aşteptaţi să se ajungă la implementarea unui asemenea mecanism, care ar putea viza inclusiv suspendarea fondurilor europene ca măsură de penalizare?

O.F.: Nu se ştie niciodată, nu cred că se va ajunge în acel punct.

S-a arătat, totuşi, cu degetul spre România şi Ungaria, ca fiind statele ale căror evoluţii politice ar fi stat la baza iniţiativei celor patru miniştri de Externe.

O.F.: Singurul lucru care ne leagă trimite spre o problemă destul de filosofică: apariţia într-o ţară democratică din Europa a unei coaliţii de guvernare cu doi-trei membri. Noi am avut această experienţă în timpul socialiştilor, am avut deja o combinaţie Ponta-Antonescu.

Cum a funcţionat?

O.F.: Rău. Acum avem o coaliţie de dreapta, dar pentru că are două treimi din Parlament se naşte teama că s-ar avansa spre autoritarism. Cel puţin în cazul Ungariei nu cred că există acest pericol. Dacă la alegerile de anul viitor se va spune “La revedere, domnule Orban!”, atunci asta e. Dar dacă oamenii nu-i vor zice la revedere şi dacă va rezulta o majoritate tot de două treimi, asta e democraţia. Cunosc paralela cu Hitler, dar suntem în Europa lui 2013 şi nu mai e potrivită.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...