UNICEF a aniversat cei 25 de ani de prezență în România și cei 70 de ani de prezență la nivel mondial, printr-o Gală, la care au participat numeroşi invitaţi, care au mulţumit ambasadorilor UNICEF pentru timpul și dedicația pe care au alocat-o întotdeauna cauzei protecției copiilor, în România și peste hotare. Sandie Blanchet, reprezentantul UNICEF în ţara noastră a declarat într-un interviu pentru România Liberă că, pentru combaterea sărăciei, dezvoltarea serviciilor sociale la nivel local este esenţială.
România Liberă: UNICEF, 25 de ani în România, moment aniversar de Ziua Copilului. Cum aţi caracteriza situaţia copiilor din România?
Sandie Blanchet: Mulţumim. La Liga UNICEF am invitat toţi partenerii noştri cu care lucrăm zi de zi, autorităţi din guvern şi parlament, asociaţii şi organizaţii neguvernamentale, jurnalişti, donatori, sectorul corporatist, unde am discutat despre viitorul copiilor din România, astfel că şi invitaţi speciali au fost copiii, care au dansat şi au cântat. A fost o aniversare veselă şi impresionantă. Cred că aceşti copii minunaţi ai României merită şanse mai bune în viaţă. Am văzut că ei muncesc foarte mult, pentru sistemul de învăţământ este foarte solicitant în România, dar se descurcă, sunt extrem de inteligenţi. Însă, mulţi copii sunt privaţi de lucruri elementare. Am fost recent în Bacău şi am dus cu noi pachete cu ajutoare, dar şi multe jucări. Unui băieţel i-am oferit o minge albastră, iar reacţia lui şi a celorlalţi copii a fost stupefiantă: au luat mingea în braţe cu bucurie, au sătutat-o pe ca pe un lucru de preţ. Atunci mi-am dat seama că acest copil nu avea nici o jucărie a lui. Deci, în multe zone defavorizate din România, copiii au nevoie de suport pentru a se bucura cu adevărat de copilărie, iar UNICEF va continua misiunea sa de a face tot ce este posibil pentru acest lucru.
Problema sărăciei din anumite zone defavorizate, cum este Moldova, preocupă autorităţile române de ani buni. Cum puteţi sprijini eforturile la nivel instituţional?
S.B.: Sărăcia este un fenomen social la nivelul României şi ar trebui să fie o precupare constantă a autorităţilor, pentru că, se ştie, copiii care cresc în sărăcie au mai puţine şanse la educaţie şi la sănătate, dar în acelaşi timp devin mult mai des victime ale violenţei în familie şi în colectivitate, inclusiv la şcoală. Iar atunci când vor deveni adulţi, societatea nu va putea conta pe ei ca angajaţi calificaţi şi cetăţeni responsabili. Sărăcia copiilor ar trebui eradicată în România, cu prioritate pentru toţi factorii de dezicie. Ministerele de resort, cel al protecţiei sociale, al educaţiei şi al sănătăţii, cu siguranţă trebuie să lucreze împreună pentru politici concrete de sprijin în acest sens, pentru că familiile românilor nu sunt afectate doar de o problemă, ci de un cumul de probleme. Acestea trebuie să fie sprijinite mai ales pe plan local de autorităţi: copiii, dar şi părinţii lor, au nevoie de să fie văzuţi de medicul comunităţii, au nevoie de sprijin din partea şcolii, au nevoie de asistenţă din partea primăriei, a municipalităţii, a asistenţilor sociali. De cele mai multe ori trebuie să intervenim să-i ajutăm pe părinţi pentru a putea avea grijă de copii. Este foarte importantă implicarea părinţilor, a familiei în general. Este necesară implicarea comunităţii pentru a combate sărăcia.
Credeţi, aşadar, că politicile sociale din România trebuie îmbunătăţite?
S.B.: Cred că România trebuie să se exeze mai mult de servicii. Majoritatea cazurilor de sărăcie pun accent de finanţare, pe nevoie de bani, dar în realitate familiile nu au nevoie doar de bani, ci şi de servicii de asistenţă pe diferite zone de interes, în funcţie de particularitatea lipsurilor. De aceea, dezvoltarea serviciilor sociale la nivel local este esenţială. Şi nu este vorba de donaţii, doar de acte de caritate, este vorba în primul rând de ajutor calificat care să-i recupereze pentru societate. Din punctul mei de vedere, ceea ce-i lipseşte României la ora actuală sunt aceste servicii sociale la nivelul comunităţii.
Chiar şi în condiţii de sărăcie, copii din anumite zone ale ţării reuşesc performanţe deosebite, devin olimpici şi uimesc comunitatea internaţională cu aceste rezultate de excepţie. Cum explicaţi acest, să-l numim aşa, paradox?
S.B.: Sistemul de educaţie din România este foarte competitiv, dar şi exclusiv, criteriile de performanţă sunt la un nivel foarte ridicat, însă riscul este ca mulţi copii să fie lăsaţi în afara sistemului. Desigur, este îmbucurător şi onorant pentru o naţiune să aibă tineri olimpici care adună zeci de medalii şi trofee la competiţii internaţionale de prestigiu, dar trebuie să nu uităm un principiu de bază: o ţară nu se dezvoltă cu 10-20 de copii de excepţie. O ţară se construieşte cu toţi copiii săi, toţi trebuie să fie educaţi şi la un nivel de performanţă acceptabilă. Şi, din păcate, statisticile sunt extrem de îngrijorătoare, aproape 40% dintre copii sunt analfabeţi, nu ştiu să scrie şi să citească. Deci este nevoie de un sistem de educaţie de incluziune, care să le permită tuturor copiilor să-şi dezvolte potenţialul. Şi asta va ajuta cu siguranţă România pe termen lung.
Aţi menţionat un aspect extrem de important la ora actuală în România, care de cîţiva ani a deveni un fenomen: copii rămaşi singuri în ţară, neglijaţi, în lipsa părinţilor plecaţi la muncă în străinătate. Cum ar trebui gestionată această problemă?
S.B.: Această problemă este specifică anumitor state şi nicăieri nu s-a reuţit o soluţie miraculoasă, în sprijinul copiilor. Trebuie în primul rând să înţelegem de ce părinţii aleg să muncească în străinătate. Nu sutn părinţi răi, ei vor de fapt să le ofere copiilor un viitor mai bun, se sacrifică pentru ei pentru că în ţara lor nu au multe şanse în special în zonele lor de reşedinţă, la nivel local. Cu toate acestea, trebuie să încurajăm părinţii să înţeleagă mai bine impactul emoţional în special al absenţei lor din viaţa copiilor, din mediul lor de zi cu zi. Acest lucru este valabil şi pentru părinţii care sunt în ţara, dar nu sunt foarte absenţi din viaţa copiilor, petrecând foarte mult timp la serviciu. Dacă este posibil, pentru că nu toată lumea are de ales, ar trebui să poată să le ofere mai mult timp de calitate petrecut împreună cu copii. Aici este nevoie de ajutor specializat care să le explice cum se poate valorifica mai bine acest timp. Iar în cazul părinţilor care lucrează peste hotare, o soluţie bună ar fi ca să profite de vacanţe şi alte ocazii de a fi cât mai des împreună cu aceştia, chiar şi pentru perioade scurte de timp.
Ce proiecte aveţi pe agendă în viitorul apropiat?
S.B.: În prezent, lucrăm cu guvernul la un proiect de reducere a numărului copiilor instituţionalizaţi, cu o implicare remarcabilă a Ministerului Protecţiei Sociale şi a Autorităţii naţionale pentru protecţia copilului. Scopul este de a reuşi ca o treime din aceşti copii să fie scoşi din sistem, însă este nevoie de timp pentru a elabora şi a implementa acest proiect. Vom da startul luni, pe 6 iunie, însă va dura câţiva ani. De asemenea, avem în lucru împreună cu Guvernul României o strategie pentru atragerea de mai multe fonduri europene în vederea asigurării unui pachet minimal de servicii sociale în comunităţile rurale, astfel încât fiecare copil şi familia acestuia în special din zonele defavorizate să beneficieze de sprijin calificat la nivel de asistenţă medicală şi şcolară. Acestea sunt cele două mari proiecte la care lucrăm în viitorul apropiat.
"UNICEF a semnat primul acord de partneriat cu România în anul 1991. La vremea aceea, am oferit asistență umanitară copiilor care trăiau în acele orfelinate groaznice: mâncare, haine, pături… Astăzi, România este o țară membră a Uniunii Europene și o țară dezvoltată unde indicatorii sociali pentru copii au înregistrat progrese remarcabile în ultimii 25 de ani. Rolul nostru este să sprijinim și să lucrăm în parteneriat cu Guvernul și Parlamentul, să generăm evidențe prin intermediul studiilor și modelelor inovatoare testate la nivel local, să facem advocacy pentru realizarea drepturilor copilului, să mobilizăm resurse pentru ei. În anii care urmează vom pune mai mult accentul pe identificarea de bune practici și expertiză pe care România să le împărtășească cu alte țări”, a declarat Sandie Blanchet, reprezentantul UNICEF în România, la Gala UNICEF 2016.
