EXCLUSIV. Interviu cu Nini Săpunaru, inițiatorul legii supermarketurilor: Toate preţurile din România sunt ţinute sus artificial

Legea supermarketurilor, promulgată de curând de pre­șe­dintele Klaus Iohannis, a suscitat vii controverse, iar mediul pu­blic a fost inundat de cele mai diferite păreri și puncte de vedere. “România liberă” a vrut să afle chiar de la iniţiatorul actului normativ, deputatul PNL Nini Săpunaru, care este scopul vizat de această lege.

Procesatorii de carne și lactate afirmă că, așa cum este acum, legea supermarketurilor este imposibil de aplicat. Care este punctul dumneavoastră de vedere?

Nini Săpunaru: Nu toţi pro­cesatorii de carne și lactate. A nu se confunda președintele Rom­alimenta (Sorin Minea – n.r.) cu totalitatea procesatorilor de carne din România. Sunt alţii ce susţin legea. Din discuţia pe care am avut-o cu domnul Dorin Cojocaru, jumătate din patronat e de acord cu legea, cealaltă jumătate este “așa”. Dacă mă întrebaţi pe mine, sunt “așa” pentru că le e frică să afirme deschis că susţin legea. Aceasta este una dintre pro­blemele pe care le au furnizorii cu marile lanţuri comerciale. E identificată, pusă în dezbateri, în documente oficiale la Comisia Europeană, în Parlamentul European, în care scrie, negru pe alb, că producătorilor le este frică să vorbească despre pro­blemele pe care le au în relaţia cu marile reţele comerciale, deoarece le e frică de represalii.

Chestiunea a fost obiectul unor negocieri foarte dure în anul 2009, pe vremea ministrului Agriculturii Dacian Cioloș.

N.S.: În anul 2009, legea ne-a fost “vândută” și nouă, parlamentarilor, din păcate. Eram membru al Comisiei buget-finanţe la momentul acela și știţi cum e procedura în Parlament: nu am de unde să știu ce se votează în Comisia de Agricultură. Au votat o aberaţie legislativă. Într-un articol scria că se desfiinţează taxele de raft, în articolul următor se înfiinţau taxele de listare! Aceeași Mărie, pălăria era schimbată. Toată legea din 2009 este o aberaţie economică. Din punctul de vedere al economiei de piaţă, preţul unui comerciant este preţul unui furnizor, la care se adaugă adaosul comercial. Punct! În funcţie de ce alte servicii mai dorești, se trec în contract și, dacă producătorul vrea ca să-i facă transportul comerciantul, comerciantul mai primește bani pentru aceasta. Dacă nu, rămâne preţul. Toate lucrurile acestea se trec în contract.

Acum nu sunt trecute în contract?

N.S.: Toate preţurile din România sunt ţinute sus artificial de către marile lanţuri comerciale. Dacă am listat o bucată de salam cu, să zicem, 10 lei/kg, lanţul de retail pune 10,50 lei/kg în magazin, iar eu nu am voie să vând în altă parte sub 10 lei. Realitatea tristă e că, din 10 lei/kg, la produse procesate furnizorul nu primește înapoi decât 5,50 lei/kg. De multe ori, din cauza acestor taxe ascunse, mici producători și procesatori intră în faliment într-un an, dacă nu au și altă reţea de distribuţie. Fenomenul, ce se petrece la mâncare, e mai dur la produse industriale. La tot ce mișcă în ţara românească există condiţii contractuale ferme că, dacă ai listat un ac cu gămălie, undeva, într-un lanţ comercial, nu mai ai voie să vinzi sub acel preţ nicăieri în altă parte și oricum dai înapoi jumătate din preţ. Practic, ei (marile lanţuri de retail – n.r.) își ascund profiturile, prin aceste servicii, care nu știm unde se duc. Comerţul tradiţional românesc, care a mai rămas doar cu 42% din piaţă, pe agroalimentare, aduce mai mult impozit pe profit decât comerţul străin.

Interlocutorii chestionaţi de “România liberă” au spus că lanţul scurt ar putea fi aplicat numai la legume–fructe și că sunt servicii pe care nu pot să le facă, ca de exemplu cel de transport.

N.S.: Când semnez un contract, în acesta se specifică: cu ce preţ vrei tu să-mi vinzi roșia asta? Şi vânzătorul specifică un preţ. Bun. Ţi-o cari tu sau ţi-o car eu? Dacă ţi-o car eu, dai mai jos din preţ. Totul poate fi stipulat în contract fără probleme. Asta cu transportul este o poveste aruncată…

La lanţul scurt de aprovizio­nare am copiat ad literam textul comunitar, ca să nu fim atacaţi. Toată această discuţie despre lanţul de aprovizionare e doar forma, nu fondul problemei. Pe domnii de la supermarket îi deranjează că i-am lăsat fără taxe de listare. Din momentul aplicării legii, toată lumea va vinde netto-netto și vreau să lansez această idee (dacă nu o să o facă fermierii, o să o fac eu, ca președinte al Comisi­ei de Agricultură din Camera Deputaţilor), de a face un moni­tor al preţurilor: producătorul sau fermierul să spună cu cât vinde kilogramul de telemea și să merg apoi în supermarket, să văd care e preţul acolo.

Exemplificaţi concret.

N.S.: Supermarketurile sunt aprovizionate de la procesator cu 6 lei/kg de telemea. Ştiţi cu cât se vinde în supermarket? Cu 22 de lei. Şi acesta e cel mai mic preţ!

Criticii spun că pentru acest “lanţ scurt” indicat în lege nu ar fi textul comunitar.

N.S.: Este fix textul comunitar. Căutaţi, vă rog, la definiţii. L-am definit conform textului comunitar. Unii dintre colegii noștri de comisie au făcut o propunere, cu 51% produse românești. A trebuit să o scoatem, după ce am discutat cu cei de la Consiliul Concurenţei, pentru că, dacă o lăsam, intram în infringement (procedura de infringement se referă la o succesiune de pași ce trebuie parcurși de către Comisia Europeană, dacă un stat UE încalcă reglementările comunitare – n.r.). Atunci, am păstrat pur și simplu noţiunea de “lanţ scurt”.

Deci acum scrie așa: 51% produse românești proaspete?

N.S.: Nu, aveţi o altă versiune a legii. Scrie că “se încurajează aprovizionarea de pe lanţul scurt local și regional, în așa fel încât 51% să provină din acest lanţ scurt de aprovizionare”. La produse proaspete, vorbim despre carne proaspătă, pâine și produse de patiserie, ouă, lapte și produse lactate și legume-fructe. La toate celelalte, în afară de legume-fructe, nu avem nici o problemă să asigurăm acest 51% din lanţul scurt de aprovizionare. Acest concept de “lanţ scurt de aprovizionare” nu este gândirea lui Săpunaru, ci este o noţiune care ne-a fost propusă de cei de la Ministerul Agriculturii, pe care noi am preluat-o. La legume-fructe, am lăsat posibilitatea ca, prin norme, ministrul, în urma consultării, dacă va vedea că nu sunt întrunite condiţiile pentru acel 51% în lunile de sezon, să spună: “Anul acesta nu facem asta, gata, 30% și am închis discuţia”.

Se pune problema dacă economia românească are forţa să asigure necesarul de producţie.

N.S.: Vorbim despre drobul de sare, care e undeva la 100 de metri înălţime, bate un uragan de 200 km/h, de ia drobul de sare și-l pune mai încolo cu 10 metri, și stăm și ne uităm la el. Acest 51% este suspensiv.

Adică? Ce înseamnă suspensiv?

N.S.: Legea intră în acţiune în trei zile. Partea care privește etichetarea (unde este vorba despre carne proaspătă, acolo am introdus o etichetă nouă, în care spunem că, dacă porcul este crescut și îngrășat în România, sacrificat în România, are dreptul să scrie “carne românească” pe etichetă, intră în vigoare la 90 de zile după comunicarea cu cei de la Comisia Europeană. Partea de 51% intră în funcţiune în felul următor: Guvernul are timp două luni de la promulgarea legii să lucreze la norme. Se va face un mecanism de consultare, format din actorii pieţei, care discută. “Uite, eu aș avea nevoie până la anul pe vremea asta de următoarele cantităţi. Ești în stare să oferi?” Dacă nu e, nu e. Dacă este, va fi 51%, poate să fie și 60% în lunile propice, în care putem să intrăm cu legume pe piaţă. În rest, nu, în rest e la liber.

Ieri, într-un supermarket, ­m-am uitat cu mai multă atenţie la roșii. Roșii românești, din Grecia și din Turcia. Trei sortimente. De multe ori, sunt cinci sau șase. Apar roșiile aurii sau galbene și roșiile cherry. Ce facem, ne apucăm să calculăm ponderi din produs după “lanţul scurt”?

N.S.: Haideţi să vedem normele. Eu, Parlamentul României, nu sunt dator să-i fac Guvernului normele. Acesta e un concept pe care Comisia Europeană l-a pus în Politica Agricolă Comună (PAC). Parlamentul European critică faptul că nu este expli­citat suficient și nimeni nu s-a aplecat asupra acestui concept și e insuficient aplicat. Undeva, cândva, trebuie să se apuce cineva să-l și aplice. Cred că cel mai bun prim-ministru pentru asta este fostul comisar european pentru Agricultură, Dacian Cioloș, pe vremea căruia s-a scris acest concept în PAC. Sunt convins că vor găsi soluţii ca să aplice fericit acest concept.

S-a spus că ar fi trebuit întâi ca producătorii români din sectorul agroalimentar să fie sprijiniţi, să capete forţă de producţie, să devină competitivi, abia apoi să se dea o astfel de lege.

N.S.: Subvenţionăm agricultura României cu aproape jumătate de miliard de euro și mai dăm aproape două miliarde de euro, prin finanţări și diferite subvenţii pentru Agricultură. La acest moment, problema nu e legată de acest 51%. Singura chestie pe care pot să apară probleme, pentru că vorbim despre marfă sezonieră, sunt legumele și fructele. În rest, la carne proaspătă, lapte, ouă, pâine nu avem nici o problemă. Noi mai avem puţin și subvenţionăm și guguștiucul, că în rest subvenţionăm de toate. Dacă fermierul vinde laptele la procesator cu 70 de bani, procesatorul vinde mai departe cu 1,50 lei la supermarket, iar laptele lui ajunge în supermarket cu 4,50 lei, explicaţi-mi și mie: mâine, dacă subvenţionez și mai dau 20 de bani pe litrul de lapte la fermier, sigur ăsta de la supermarket află și mai presează un pic pe procesator, să mai scadă din preţ! Am scăzut TVA de la 24% la 9%. Laptele cu TVA 24% era 4,5% în magazin, iar astăzi, după scăderea TVA, tot cu 4,50 lei îl găsim! 

Din momentul aplicării legii, toată lumea va vinde netto-netto și vreau să lansez această idee (dacă nu o să o facă fer­mierii, o să o fac eu, ca președinte al Comisiei de Agri­cultură din Camera Deputaţilor), de a face un monitor al preţurilor: producă­torul sau fermierul să spună cu cât vinde kilogramul de telemea și să merg apoi în supermarket, să văd care e preţul acolo.

citeşte şi: