Marele actor afirmă, într-un interviu acordat RL, faptul că este dezamăgit de modul în care au evoluat lucrurile în România, după căderea comunismului
RL: Vreau să vă întreb ce vă amintiţi că s-a întâmplat în 21 Decembrie 1989? Cum a început ziua pentru dumneavoastră?
Dorel Vişan: Domnule, ce s-a întâmplat în ziua de 21 Decembrie, după părerea mea, este deja istorie şi am repetat de foarte multe ori. Ce s-a întâmplat la Cluj s-a întâmplat aproape peste tot. Deci, eu nu aş mai vrea să reiau toate poveştile acelea, că m-am săturat de revoluţionarii care tot povestesc poveşti cum a fost şi ce s-a întâmplat şi fără nici un rezultat. Eu aş comenta mai mult tema dacă ce s-a întâmplat atunci are vreun efect astăzi. Nu ştiu dacă nu ar fi mai important aşa…
“Istoria este glasul mormintelor”
RL: Vă rog…
Dorel Vişan: Adică, aşa se zice, că Istoria este glasul mormintelor. Şi noi am îngropat nişte oameni atuncea, aici, la Cluj. Şi unii au rămas cu necazuri mari, cu răni şi cu dureri, cu tot felul de necazuri, de vătămări. Şi mie mi se pare că ecoul acestora al oamenilor care au căzut pe un drum de încercare nu are valoarea pe care ar trebui să o aibă, după ceea ce se întâmplă astăzi în România şi după consideraţiile pe care le au revoluţionarii. Totdeauna, onoarea şi amintirea faţă de cei care s-au sacrificat au făcut ca generaţiile care au urmat să primească un imbold clar. Mie mi se pare că în ăştia 20 de ani am creat un om urât şi nu pe măsura – nu ştiu acum – a virtuţilor binefăcătoare pe care le-am crezut atuncea că le facem scară pentru ţara noastră.
RL: În afară de dezamăgire, de dezamăgirea care răzbate din glasul dumneavoastră, vă mai încearcă şi un alt sentiment în legătură cu evenimentele de atunci?
Dorel Vişan: Domnule, aproape că nu mă mai încearcă nici un fel de sentiment. Decât aşa, sentimentul istoriei, al amintirilor, pentru că atunci noi am pus în faţă libertatea. Şi toată lumea asta a strigat, toată lumea a dorit şi toată lumea, astăzi, asta zice: ”Cel puţin, trăim în libertate!”, dar eu nu înţeleg ce-i libertatea asta. Pentru că libertatea asta în care noi trăim, eu am impresia că nu-i aceea pe care am dorit-o. Adică nu-i aceea a graţiei, a desăvârşirii noastre. Cel puţin, eu, personal, nu-i angajez pe alţii, deocamdată, că nu sunt de faţă, dar eu, personal, nu consider că libertatea noastră, de astăzi, ne-a adus pe această cale, a unei desăvârşiri. Pentru că este o libertate prost înţeleasă şi o libertate care exclude munca. Ori, libertatea, asta spunea Eminescu cu aproape un secol şi jumătate în urmă, că libertatea este calitatea şi facultatea omului de a dispune de el însuşi în muncă şi în capitalizarea muncii. Ori tocmai asta nu se vede, dacă ne uităm în jurul nostru.
“Am creat un om urât!”
RL: În decembrie 1989, în momentul în care dumneavoastră aţi vorbit mulţimii, toată lumea v-a aclamat ca pe un erou…
Dorel Vişan: Da, aşa a fost atunci, dar, între timp, noi am predat Puterea. Şi se pare că n-am predat-o cui trebuia.
RL: În ce sens?
Dorel Vişan: Pentru că nu ştiu cum e în alte părţi, dar cel puţin aici la Cluj, eroismul a fost considerat doar atuncea, în serile acelea şi în nopţile acelea nenorocite în care nu ştiam pe unde să ne ferim şi era vai de capul nostru acolo. Ne păzea Armata… dar pe urmă, noi am avut foarte mari necazuri, de exemplu, cu Primăria din Cluj, cu nişte drepturi ale oamenilor şi chiar ale răniţilor şi ale văduvelor şi ale celor care au rămas după morţi. Preocuparea pentru aceste lucruri a fost foarte, foarte anemică. La Cluj, de exemplu, s-au dat ceva, mai mult pentru case, la revoluţionari nu s-a dat nimic până astăzi, dar s-au făcut nişte hârtii, dar foarte multe lucruri care au fost atuncea considerate că se vor întâmpla nu s-au mai întâmplat. Şi acuma oamenilor – eu îi văd, că sunt preşedintele unei organizaţii de revoluţionari aicea, aşa – au obosit, sunt obosiţi de – am impresia – că de propria noastră ignoranţă şi de maimuţăreala asta pe care o facem. Maimuţărim o lume nouă pe care nici nu o înţelegem şi se pare că nici nu suntem în stare să o construim.
RL: Care a fost cel mai scump vis al dumneavoastră din Decembrie 1989 şi care nu a fost realizat nici până astăzi.
Dorel Vişan: Păi, visul a fost o schimbare. Păi, nu pot să spun că nu s-a făcut o schimbare, că aş fi nedrept dacă aş spune treaba asta. Dar schimbarea nu s-a făcut, aşa cum spuneam mai devreme, spre un om într-adevăr nou. Comuniştii s-au străduit 50 de ani ca să facă un om nou şi n-au reuşit să-l facă decât într-o oarecare măsură. Iar noi am reuşit în 20 de ani să facem un om nou foarte urât. Un om nou foarte urât! Care, cum să spun, nu mai, nu este omul acela pe care l-am dorit. Asta este toată treaba, asta-i dezamăgirea mea. Am făcut un fel de fragmente de oameni ai viitorului. Aşa mi se pare mie. Un fel de fragmente de oameni, pentru că ei nu sunt oameni, care sunt manipulaţi dintr-o parte în alta. Sigur că ăsta-i cel mai lesnicios mod de a manipula oamenii, sărăcindu-i. Şi uite că am ajuns şi la treaba asta. Deci, nu pot să spun că nu este o schimbare, nu pot să spun că nu s-au făcut nişte lucruri care ţin mai ales de relaţiile noastre cu alte ţări, cu Europa sau cu alte state puternice, dar în ceea ce priveşte partea interioară, partea internă a ţării, partea care ţine de sfletul oamenilor, acesta este mult mai urât şi mult mai gol decât atunca.
