Henri Paul este ambasadorul Franţei în România din 2007, dar cei trei ani de mandat într-o ţară aflată la graniţa dintre Vest şi Est nu par să îi fi alterat natura în nici un fel. Henri Paul este francez până în vârful unghiilor. Jovial, bon viveur, purtându-se cu o naturaleţe de invidiat, ne-a întâmpinat la poarta ambasadei pentru interviu, după care ne-a invitat cu o ospitalitate ireproşabilă într-un salon decorat simplu dar cu un bun gust remarcabil. Cineva trebuie neapărat să vadă cum arată ambasada Rusiei, rămasă, cel puţin din punct de vedere al designului interior, adânc fixată în epoca sovietică, pentru a aprecia la adevărata lui valoare rafinamentul francez.
Henri Paul nu este genul diplomatului scorţos, care ţine la un protocol strict. Dimpotrivă, râde mult şi cu poftă, este cald, foarte natural şi deschis. Fiecare gest al său este impregnat de conştiinţa atât de clară a faptului că aparţine unei culturi şi unei naţiuni mari, care îi face pe francezi deopotrivă simpatici şi nesuferiţi.
De ce este atât de mare datoria publică a Franţei?
H.P.: Datoria publică este mare pentru că încasările nu au crescut atât cât am fi vrut, iar anumite cheltuieli au crescut, în special cheltuielile cu pensiile şi cheltuielile sociale, care sunt importante. Acestea trebuiau acoperite şi pentru a le acoperi am recurs la datorie. Obiectivul guvernului francez este să reducă datoria în special prin măsuri de a înlocui corpul funcţionarilor. Vom suprima zeci de mii de posturi. Am suprimat deja 100.000 de posturi în sectorul public şi vom continua. Noutatea măsurilor de austeritate constă în faptul că reducerile de efectiv nu vor viza exclusiv bugetul de stat, ci şi diversele agenţii, companii naţionale, adică periferia bugetului de stat. Este un plan de austeritate serios, care trebuie asumat politic.
Mai este viabil modelul social european?
H.P.: Din punct de vedere politic este clar că există un consens politic în Europa în favoarea menţinerii modelului social. Este una din priorităţi. Eu personal cred că acest model este una din caracteristicile definitorii ale UE. Cu alte cuvinte, ceea ce caracterizează UE este exact interesul deosebit pentru o anumită armonie socială şi solidaritatea. Nu sunt sigur însă că toate ţările trebuie să ofere acelaşi nivel de protecţie socială pentru că acesta depinde de bogăţia naţională, de eforturile pe care fiecare ţară consimte să le facă pentru cei mai săraci. Există ţări în care eforturile pentru protecţia celor mai săraci sunt foarte ridicate. Există ţări, şi printre ele se află, din nefericire, şi România, unde aceste eforturi sunt mai modeste, în acord cu vremurile.
Modelul european este, într-adevăr, foarte avansat, foarte atractiv şi este cauza imigraţiei puternice din Europa. Nu trebuie să considerăm însă că va continua să meargă la nesfârşit pe acest drum.
Bine, dar nu e posibil ca germanii sau francezii să plăteasca la nesfârşit pentru erorile grecilor…
H.P.: Cazul Greciei este, după părerea mea, un caz special. Nu are legătură cu modelul social, ci este un caz în care guvernul grec a cam înşelat pe toată lumea de mai multă vreme. A produs statistici despre care ştia că sunt false. A intrat în zona euro pentru a obţine beneficiile, dar fără a face lucrurile necesare pentru a rămâne o ţară convenabilă pentru zona euro.
Când faci parte dintr-un grup, trebuie să existe disciplină, ca la şcoală. Din nefericire, unii nu o respectă şi nu e vorba numai de greci. Grecia face parte din ţările care nu au respectat disciplina şi au fragilizat ansamblul, deşi Grecia s-a dezvoltat mult. A profitat mult de intrarea în UE şi a profitat de intrarea în zona euro.
Spun „Grecia”, dar gândesc „România”. Este posibil ca pe viitor să fie gândite mecanisme de excludere a unui stat în cazul în care acesta nu-şi respectă ţintele de deficit?
H.P.: Nu. Excluderea este exclusă. În fond, la baza UE se află solidaritatea. Statele membre sunt state democratice cu guverne alese, care sunt pe deplin responsabile de efectele politicii lor. Dacă vă uitaţi la Grecia, guvernul plăteşte acum preţul erorilor trecutului. România nu este membră a grupului euro, unde disciplina este mult mai puternică. Dar trebuie să decideţi singuri dacă doriţi să intraţi sau nu în acest club. Dacă da, există condiţii. Condiţii bancare şi condiţii de politică bugetară. Există posibilitatea reluării creşterii economice. Dar dacă economia nu îşi revine, România trebuie să intre pe calea rigorii şi să facă economii. Chiar dacă nu este în zona euro, România trebuie să respecte disciplina colectivă din UE în contextul coordonării şi integrării politicilor economice.
Care sunt diferenţele între măsurile adoptate de guvernele francez şi român?
H.P.: Diferenţa e că deocamdată nu am prea văzut măsurile anticriză ale guvernului român. În Franţa suntem deja la a doua revizuire generală a politicilor publice. Suprimarea unui post de funcţionar din doi nu este un lucru nou. Adevărul este că multe state au luate deja măsuri de austeritate şi că cele de acum sunt măsuri suplimentare. Diferenţa este că, de când sunt în România nu am văzut nici un fel de măsură de austeritate din partea guvernului român. Din 2007, chiar din 2006, au existat măsuri de austeritate în Franţa. S-au făcut economii, s-au redus posturi. Diferenţa e că în România s-a întâmplat pe dos: au fost sporite cheltuielile şi au fost create birouri iar efectivele au fost sporite.
Dacă acum guvernul se gândeşte să îmbunătăţească eficienţa şi competitivitatea, este obligat să facă două lucruri: să revină asupra funcţiilor publice create în perioada anterioară şi să revina asupra măririlor de salarii din perioada anterioara şi apoi va trebui să facă ceva în plus. Prin urmare, marea diferenţă este că în Franţa a început mai devreme, în vreme ce România a reprezentat contratipul. De aceea insist asupra coordonării politicilor economice în Europa. Este necesar ca ţările europene să îşi coordoneze acţiunile şi măsurile. Dacă o ţară ia un set de măsuri, iar alta face exact contrariul, atunci se perturbă ansamblul. România este parte a UE şi trebuie să îşi coordoneze politicile cu ale altor ţări. Desigur, se pot gândi măsuri specifice de relansare în România, precum dezvoltarea suplimentară a anumitor sectoare.
Toate aceste programe de austeritate provoacă însă nemulţumirea publicului…
H.P.: Păi, n-am văzut cine ştie ce nemulţumire publică în România! Aţi văzut manifestaţia din fata Guvernului? Uitaţi ce e! În Franţa, dacă s-ar fi făcut ce s-a făcut aici, vă asigur că am fi avut milioane de oameni în stradă. Dacă am fi scăzut salariile cu 25% în sectorul public am fi avut manifestaţii enorme. Aici mi se pare ca oamenii sunt foarte, foarte calmi.
Dacă aţi putea schimba ceva în politica anticriză a Guvernului român, ce aţi schimba?
H.P.: E dificil să mă pronunţ. Ca ambasadori, oferim uneori sfaturi Guvernului roman. Eu prefer să o fac în cadru privat. România este o ţară democratică, cu un guvern ales în mod democratic, şi nu mi se pare în regulă să dau sfaturi la televizor. De altfel unul dintre obiectivele cooperării bilaterale este să oferim consultanţă guvernului român. În materie de agricultură, de administraţie, în privinţa reformei teritoriale etc.
Ceea ce mă frapează însă este că evaluarea cea mai bună şi mai utilă a situaţiei României o găsesc în discursul şi în documentele autorităţilor publice române. Dacă citiţi Strategia Naţională de Apărare, veţi vedea ca preşedintele României face acolo nişte constatări extrem de lucide. Ce spun eu este: „Faceţi ceea ce voi înşivă aţi scris!”. Noi suntem pregătiţi să vă ajutăm din punct de vedere tehnic să faceţi ceea ce v-aţi propus pentru că ştim cum s-o facem.
Cum colaboreaza Romania şi Franţa din acest punct de vedere?
H.P.: Cooperarea bilaterală este foarte bună, dar ar putea fi mai bună. Cred că am putea face mai multe în anumite domenii, cum ar fi, de exemplu, domeniul militar. Am putea face mai mult în domeniul securităţii şi apărării în cadrul Uniunii Europene. Am putea face mai multe, de asemenea, în domeniul economic şi financiar.
Ati fost consilier al Curţii de Conturi a Franţei. În această calitate, ce le puteţi spune guvernanţilor români despre cheltuirea banilor publici?
H.P.: Încă mai sunt. Când ai ajuns acolo, rămâi acolo. Cum nu se poate demisiona, am rămas în continuare consilier pentru probleme financiare în particular. Ce pot să vă spun este că există un subiect care nu a fost tratat corect. Este vorba de controlul colectivităţilor teritoriale şi aleşilor locali. În Franţa, aleşii locali sunt supuşi controlului curţii teritoriale de conturi, care le analizează bugetul. În Franta, colectivităţile locale nu au dreptul la deficit bugetar. Dacă o colectivitate locală depăşeşte cheltuielile, prefectul, cu avizul Curţii de Conturi, constată deficitul şi poate cere colectivităţii să rectifice bugetul pentru a respecta cheltuielile obligatorii. Asta înseamnă că în Franta colectivităţile locale sunt complet responsabile de propriul buget. Aleşii locali nu pot face ce doresc, iar când greşesc, plătesc. Cred că şi aici ar trebui exercitat un control mai strict asupra aleşilor locali.
Franţa şi România au stabilit anul trecut un parteneriat strategic. Cum se manifestă el?
HP: Parteneriatul strategic este expresia unei legături puternice între Franţa şi România. Franţa este dispusă să îşi coordoneze strategia de politică economică împreună cu România, în special în privinţa investiţiilor strategice în domenii importante cum ar fi energia. Important este să discutăm cum putem face aceste lucruri. Un alt domeniu pe care îl discutăm în cadrul parteneriatului şi care este foarte important pentru România este agricultura. Suntem interesaţi să discutăm toate domeniile care pot duce la o dezvoltare durabilă, dar ştiţi, ceea ce este important într-un parteneriat este că trebuie să fie doi parteneri. Am constituit deja un grup de lucru asupra energiei, dar şi asupra problemelor de migraţie, pentru că ne preocupă migraţia românilor în Franţa.
Şi în domeniul securităţii?
HP: În chestiunile de securitate, aşteptăm în continuare propunerile Guvernului român. Noi suntem dispuşi şi deschişi spre colaborare. În materie de apărare suntem dispuşi să vă vindem rachete şi vehicule blindate şi tot ce doriţi să cumpăraţi. Cred că Guvernul român ar trebui să reflecteze în acest domeniu şi la soluţii europene. Dacă există echipamente europene, poate că ar trebui să se gândească să cumpere echipamente europene destinate apărării europene.
Da, dar România are un parteneriat strategic şi cu SUA…
HP: Da, dar aici este vorba de strategia investiţiilor în România. Dacă România decide să cumpere elicoptere Eurocopter, atunci oferă locuri de muncă cetăţenilor români pentru că există o uzină Eurocopter în România. Poate să cumpere, desigur, avioane F16, dar avioanele F16 nu se fabrică în România.
Dacă vorbim de schimburi, deficitul comercial bilateral este considerabil.
HP: Ei, bine, România nu prea are multe bunuri de vândut în Franţa. Pentru a creşte exporturile româneşti, trebuie să vă dezvoltaţi industria, care nu este deloc una enormă. Dacă eliminăm sectorul automobilelor produse de grupul Dacia-Renault şi anumite bunuri de consum, cum ar fi textilele şi încălţămintea, precum şi anumite produse de bază, nu prea mai rămâne nimic.
În condiţiile crizei, mulţi vorbesc despre falimentul sistemului şi despre nevoia unor noi revoluţii. Mai există astăzi Bastilii de cucerit?
HP: Există întotdeauna Bastilii de cucerit! Vor exista întotdeauna tabuuri despre care nu vorbim şi vor exista întotdeauna lucruri pentru care merită să lupţi. Dacă vorbim de Bastilia şi de 14 iulie, atunci vorbim, în primul rând, despre valori franceze cu vocaţie universală, care pot să anime oamenii de oriunde. Libertate, Egalitate, Fraternitate. Putem spune că le avem în toate ţările lumii? Nu. Prin urmare, există multe Bastilii de cucerit în lume.
“Guvernul este obligat să facă două lucruri: să revină asupra posturilor create în perioada anterioară şi să revină asupra măririlor de salarii.”
“Chiar dacă nu este în zona euro, România trebuie să respecte disciplina colectivă din Uniunea Europeană, în contextul coordonării politicilor economice.”
“Dacă România decide să cumpere elicoptere Eurocopter, atunci oferă locuri de muncă cetăţenilor români, pentru că există o uzină Eurocopter în România.”
