15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăOp & EdOpiniiHristos reîntors pe Pământ sau Diavolul împielițat?

Hristos reîntors pe Pământ sau Diavolul împielițat?

Ați auzit de reîntoarcerea  Domnului Iisus Hristos pe Pământ? Am auzit, vor spune cel puțin creștinii de pretutindeni. Scrie chiar în „Crez”: „și iarăși va să vină cu slavă să judece vii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit”!  Și creștinii de pretutindeni așteaptă reîntoarcerea în slavă a lui  Hristos pentru Judecata de Apoi!
Ei par însă a nu fi tocmai bine informați. Hristos a revenit deja. De când a făcut-o, au trecut câteva luni. Suficiente pentru a nu ne grăbi să spunem ceva nepotrivit. S-a reîntors, pentru că a mai fost o dată, pe la începutul anilor 90, în absolut aceeași întrupare: a muritorului de rând, dar vorbitor din Scripturi, dl Geoffrey Sachs, mare sculă pe basculă un timp pe la Harvard și acum pe la Columbia University. Cu toate că Dumnezeii nu greșesc, ăsta din povestea noastră ce credeți că a făcut la reîntoarcerea după un sfert de veac? Autocritica! Ne-a spus acum că atunci, la începutul anilor 90, când ne-a povățuit, spre mântuire desigur, să aplicăm o terapie de șoc pentru a trece repede, repede tot de la stat la privat s-a cam înșelat, mizând pe faptul că tot ceea ce ar fi abandonat statul ar fi urmat să fie înlocuit de investitorii privați într-un ritm amețitor și la standarde noi, de eficiență. Numai că investițiile private n-au prea venit într-un asemenea ritm, căci mântuitori autohtoni nu prea existau, iar mântuitorii externi, pe care se miza, s-au dus doar spre anumite sectoare de profit rapid! Astfel că țările care au abandonat ce deținuse statul au rămas cu pantalonii în vine! Oricum, în baza povețelor dlui Sachs, statul român a ajuns o legumă, mântuită complet. Nu mai este în stare de nimic. E adevărat că nu mai poate face niciun rău, dar, vai Doamne, nici vreun bine! Autostrăzi nu poate, căi ferate nu poate, iar baza infrastructurală minimă pentru ocrotirea sănătății și educație lipsește. Și, prin dispariția statului, a pierit și cine le-ar putea face! Mântuitorii privați, îndeosebi străini, nu se ocupă de astea. Pentru ei Dumnezeu este profitul! Rapid și suculent! Restul este amețeală pentru proști.
Na, că am făcut-o, am făcut-o! Luându-ne după falși Hristoși. Numai că aceștia insistă. Își fac autocritica și-i dau înainte! Ce ne spune mântuitorul nostru Geoffrey Sachs la reîntoarcere?  „Țările din Europa Centrală și de Est – glăsuiește Sachs – sunt din ce în ce mai convergente cu restul Uniunii Europene. Acest proces funcționează și este foarte ciudat faptul că oameni precum Viktor Orban din Ungaria atacă Uniunea Europeană, pentru că Ungaria fără Uniunea Europeană nu ar avea un succes economic. România, de asemenea, cu siguranță nu ar avea un succes economic, este imposibil. Uniunea Europeană este cel mai bun instrument pentru ceea ce noi numim convergență economică, adică de a reduce decalajele în ceea ce privește veniturile… Foarte multe țări din Europa Centrală și de Est, chiar și Polonia, au devenit foarte naționaliste. Până și antieuropene, dar aceasta e o poziție ridicolă. Pot spune, cu ceva cunoștințe personale, pentru că acum 30 de ani am fost consilier al Mișcării pentru Solidaritate în Polonia, și în acea vreme ei înțelegeau perfect că întoarcerea către Europa este cheia! Și a funcționat pentru Polonia, dar mai apoi vine acest naționalism care este foarte extrem și dăunător pentru țările în care se manifestă… Problema pe care o înfruntăm acum, în toată lumea – naționalismul american, naționalismul polonez, naționalismul maghiar sau italian – este caracterizată de politici nesănătoase și mai ales autodistructive!”
Măi să fie! De ce după 30 de ani – adică între cele două coborâri pe Pământ ale falsului nostru Hristos – o fi devenit naționalistă America? America, cea mai transnaționalistă din lume! Hai să zicem că din cauza toanelor lui Trump! Dar oare despre „toane” este vorba? Dar de ce o fi devenit naționalistă, ba chiar antieuropeană, Polonia, care acum 30 de ani, după înseși spusele dlui Sachs, înțelegea că tocmai întoarcerea la Europa este cheia?! Dar de ce, după ce a încercat cu disperare să intre în Uniunea Europeană, vrea s-o părăsească acum chiar și fără un acord, Marea Britanie, țară în mari dispute istorice cu multe dintre actualele țări UE, dar europeană și ea, oricum nu mai puțin europeană decât cele cărora se străduiește acum din răsputeri să le spună „pa”?! Prin comparație, faptul că un Viktor Orban duce și el o politică stigmatizată ca naționalistă și antieuropeană este, ca să spunem așa, de gradul doi!
La toate acestea, dl Sachs însă nici măcar nu reflectează, ci, precum falșii Dumnezei, dă doar verdicte. La toate acestea există răspunsuri precise care contrazic integral verdictele întrupatului Sachs.
Uniunea Europeană a încetat de mult să mai fie o Europă a națiunilor, construită, ca o premieră istorică demnă de slăvit, prin liber consimțământ. Să spunem că în locul acesteia se construiește o Europă unită mai puternică?! Să fim serioși! În locul unei Europe a națiunilor se construiește un nou imperiu german, pe toate direcțiile și în toate domeniile, care folosește structurile zis „europene”! Și de care se  mefiază SUA și de care fuge pur și simplu Marea Britanie ca Dracu de tămâie! Pentru apartenențele din Est, UE s-a transformat într-un bastion colonial, cu „două viteze” – una a stăpânilor din Vest, alta a salahorilor din Est – că de mirare sunt nu schimbările de macaz poloneze sau maghiare, foștii copii teribili ai integrării în Europa, ci papagalii de tip românesc, în frunte cu România însăși, care repetă aproape idiot refrene europene, deși UE le-a redus apartenența la rolul de anexe coloniale, fără vreun cuvânt de spus.
Locul României în UE nu este vreo bizarerie, ci chiar o anomalie! România este practic singura țară din UE în care se înregistrează un raport serios supraunitar de încredere în UE, de adeziune populară la UE. Părerea românilor despre UE este dată de suprapunerea acesteia, în mintea lor, cu ieșirea lor în lumea largă, la muncă, în călătorii, cu alte cuvinte în supraviețuire și în petrecerea timpului liber. Că UE a ajuns un bastion colonial, că are „două viteze”, că UE a luat țării lor tot la dispoziția altor popoare (resurse ale subsolului, industrii, bănci, păduri, pământuri) pur și simplu nu contează! Deocamdată, este important doar că UE înseamnă că pot părăsi România, unde nu mai au niciun rost, și pot pleca aiurea la un trai eventual mai bun. Victoria UE asupra României este totală, fără întoarcere, răpindu-i și economia națională, și decizia națională, și identitatea națională. Când românii vor realiza ce este de fapt cu țara lor în UE va fi prea târziu! Țara lor nu va mai exista. Cel mai probabil va fi împărțită între proprietarii ei străini! E dreptul lor, doar ne aflăm în capitalism!

Cele mai citite

Reforma austerității, îmblânzită. Plafonări peste plafonări de la Guvern

După austeritatatea de anul trecut și cu un deficit bugetar la limită, Executivul face cadouri pentru români, iar angajații din companiile de stat pot...

Atentat Moscova: bilanțul atacului a ajuns la 143 de morți

Bilanţul atentatului comis în suburbia Moscovei săptămâna trecută a urcat miercuri la 143 de morţi, potrivit unui nou raport comunicat de autorităţile ruse, atacul...

Coreea de Nord l-a primit pe șeful spionajului rus

O delegație a Biroului de Informații Externe al Rusiei a vizitat capitala nord-coreeană Phenian între luni și miercuri și a discutat despre stimularea cooperării...
Ultima oră
Pe aceeași temă