Sute de adulţi civilizaţi, unii de condiţie bună, şi sute tineri educaţi au strigat şi afişat sâmbătă şi duminică în Piaţa Universităţii lozinci exagerate, obscene sau jignitoare împotriva lui Traian Băsescu şi a membrilor Guvernului. Agresivitatea verbală şi ura profundă manifestate nu de huliganii care au venit la miting exclusiv pentru dezordine şi pentru a se bate cu jandarmii ci de oameni de bună credinţă care şi-au exercitat dreptul constituţional la protest, ne arată exact unde a ajuns dezbaterea socială şi politică în România. Este vinovat Traian Băsescu pentru agresivitatea din stradă?
Dacă scoatem din această ecuaţie zecile de derbedei care au aruncat cu pietre şi sticle incendiare în forţele de ordine, au incendiat şi devastat tot ce le-a ieşit în cale, şi bucureştenii ce au venit în Piaţa Universităţii doar din curiozitate, rămâne o masă mare de manifestanţi care ore întregi, timp de trei zile, a scandat lozinci anti-Putere. Multe dintre acestea au fost însă cel puţin deplasate. „Ieşi afară javră ordinară”, „Băsescu şi Piticu să plece cu dricu” sunt doar cele mai blânde dintre scandările din Piaţa Universităţii. S-au făcut trimiteri la perioada lui Ceauşescu s-a vorbit de dictatură, s-au scuipat obscenităţi la adresa familiei lui Băsescu sau a fost ironizată statura lui Boc. Chiar şi într-o ţară în care nivelul de trai a scăzut simţitor din cauza măsurilor de austeritate drastice adoptate de guvernanţi, astfel de manifestări pot fi considerate exagerate. Este totuşi evident că nu trăim într-o dictatură, aşa cum este deplasată orice comparaţie între Ceauşescu şi Băsescu, oricât de mult ne-ar enerva actualul preşedinte. Agresivitatea oamenilor din Piaţa Universităţii are totuşi câteva explicaţii simple.
Principalul vinovat pentru aceste reacţii este chiar preşedintele Traian Băsescu. În ultimii ani, preşedintele a cultivat o atitudine agresivă atât faţă de duşmanii politici cât şi, paradoxal, faţă de o bună parte a populaţiei. Spre exemplu, aproape de fiecare dată când a vorbit de tăieri de pensii şi salarii sau de concedieri din aparatul de stat, preşedintele a făcut-o de aşa manieră de parcă ar fi vrut să le transmită bugetarilor că „voi meritaţi tot ce vi se întâmplă deoarece sunteţi responsabili de criza prin care trece bugetul ţării”. Ce l-ar fi costat însă să joace măcar rolul unui preşedinte îngrijorat de soarta acestor oameni, care a încercat toate variantele dar, iată, conjunctura internaţională l-a determinat să-i sacrifice. Nimic.
Poate pare exagerat exemplul ministrului Afacerilor Sociale din Italia, Elsa Fornero, care a izbucnit în plâns când a anunţat îngheţarea pensiilor şi înăsprirea condiţiilor de pensionare, dar un astfel de mesaj este incomparabil mai bine primit de populaţie decât cel adoptat de Traian Băsescu.
Agresivitatea preşedintelui s-a manifestat în ultimul timp în aproape toate direcţiile: de la categorii sociale întregi,”pensionarii nesimţiţi” , categorii profesionale, „procurorii DNA, al căror profesionalism este pus sub semnul întrebării”, până la personalităţi cu imagine mult mai bună în rândul populaţiei, precum regele Mihai, „cel care a fost slugă la ruşi”, sau Raed Arafat, „duşmanul sistemului privat de sănătate”. Nu discutăm aici dacă atacurile lui Băsescu au fost sau nu justificate (în unele cazuri da, în altele nu) ci doar despre modul arogant şi agresiv de a conduce această ţară, care, iată, a iritat o bună parte a populaţiei. Acum, preşedintele primeşte în faţă exact efectele propriei sale atitudini.
Agresivitatea de acum a manifestanţilor mai are o cauză directă iar aceasta este comportamentul fără discernământ al multora dintre analiştii politici sau ziariştii care participă la emisiunile de televiziune. „Dictatura lui Băsescu”, nu s-a inventat la manifestaţii ci în studiourile de televiziune, şi tot de acolo oamenii au aflat, de la un celebru jurnalist, că Traian Băsescu este „Marele Masturbator”, care „se masturbează tot timpul în oglindă cu Puterea”. Dacă „oamenii mari” vorbesc aşa, atunci ce am putea să le cerem oamenilor din stradă?
Ce s-a întâmplat în weekendul trecut nu este decât începutul. Suntem într-un an electoral important iar astfel de confruntări vor fi frecvente. Unde vor ajunge acestea în condiţiile în care nimeni nu pare hotărât să facă nici măcar un pas înapoi?
