Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

USL a deschis un nou front. Ce preţ vom plăti pentru ambiţiile lui Voiculescu şi Dragnea?

Dan Cristian Turturica 14.09.2012 - 19:29

Discursurile de înfierare a comisarului european pentru Justiţie, Viviane Reding, rostite la Strasbourg de europarlamentarii USL nu reprezintă epilogul războiului sordid pe care partidele lor l-au pornit în această vară ...

Share

Discursurile de înfierare a comisarului european pentru Justiţie, Viviane Reding, rostite la Strasbourg de europarlamentarii USL nu reprezintă epilogul războiului sordid pe care partidele lor l-au pornit în această vară împotriva statului de drept.

 

Nu regretele înveninate că Uniunea Europeană i-a împiedicat să măture pe jos cu Legea pentru a-l debarca pe Traian Băsescu s-au făcut auzite miercuri în Parlamentul European, ci strategia de intimidare a oficialilor de la Bruxelles în pregătirea a ceea ce urmează: ofensiva pentru înlocuirea şefului Departamentului Naţional Anticorupţie, Daniel Morar, şi a procurorului general, Laura Codruţa Kovesi, cu magistraţi care să blocheze toate anchetele în care sunt acuzaţi lideri ai USL şi oamenii de afaceri care îi finanţează.

Ca şi în chestiunea demiterii preşedintelui, cei mai disperaţi să împingă războiul cu instituţiile statului şi mai departe, indiferent de riscuri, dar şi de preţul pe care îl plătim în planul credibilităţii externe, sunt Voiculescu şi Antonescu. Cu toate acestea, la Strasbourg, europarlamentarii PSD şi PNL au făcut front comun. Mai mult decât atât, cel mai isteric discurs l-a avut un pesedist, Cătălin Ivan, care i-a reproşat comisarului Reding că poartă un sacou portocaliu, semn că este "un membru PDL desăvârşit, care îl susţine necondiţionat pe Traian Băsescu".

Una dintre explicaţiile înrolării cu entuziasm a PSD-ului şi în această nouă cruciadă antieuropeană poate fi găsită într-o şedinţă foarte tensionată care a avut loc acum mai bine de două săptămâni la vârful partidului.

La masa prezidiului s-au aflat Victor Ponta, pseudo-şeful, Florin Georgescu, ministru de Finanţe, Mircea Duşa, ministru de Interne, şi Liviu Dragnea, noul lider al baronilor locali. În sală, baronii locali. Nervoşi.

În termeni cât se poate de tranşanţi, generalii armatei electorale a partidului le-au reproşat celor trei de la prezidiu (Dragnea fiind purtătorul lor de cuvânt şi din când în când traducătorul, atunci când ameninţările nu erau formulate suficient de explicit) că nu îi susţin suficient şi că, dacă nu o vor face de-atunci încolo, ei nu vor mai garanta nici voturi, nici bani şi nici susţinere pentru actuala conducere a partidului.

După cum era evident din funcţiile celor aflaţi la întâlnire, reproşurile au mers pe două direcţii - financiară şi judiciară. I-au reproşat lui Georgescu că nu ajung suficienţi bani la investiţiile locale, că din cauza asta nu au ce să dijmuiască pentru a-şi plăti datoriile din campaniile locale şi de la referendum şi, implicit, că nu vor avea cu ce să-şi omenească trupeţii nici la alegerile parlamentare. În plus, nici nu fusese anunţaţă vreo majorare salarială sau de pensii pe care să o promită pentru a compensa măcar parţial scăderea în sondaje înregistrată după eşecul demiterii preşedintelui.

Cele mai dure acuzaţii însă i-au vizat pe Ponta şi pe Duşa, care nu ar fi făcut suficient pentru a-i proteja pe cei mai harnici culegători de voturi de hoardele de procurori ai lui Băsescu. "Cum să mai cerem noi, în decembrie, oamenilor să ne ajute, dacă potera e pe ei?! Asta e mulţumirea pentru că şi-au pus pielea la bătaie pentru partid?", ar fi sunat unele dintre întrebări, la care Ponta s-a mulţumit să zâmbească feciorelnic.

Probabil însă că nu era zâmbetul lui. Pentru că, după câteva zile, liderul oficial al PSD i-a cerut subalternei domnului Voiculescu, Mona Pivniceru, să demareze procedurile de numire a unui nou şef la DNA şi a unui nou procuror general.

Ce fel de şef la DNA şi procuror general îşi doresc Voiculescu, Antonescu şi Dragnea? Nu este greu de presupus. Unii care să oprească anchetarea voturilor ilegale la referendum şi care să-şi bată mai puţin capul cu fraudarea banilor publici şi a fondurilor europene, sau să dirijeze anchetele exclusiv spre oamenii PDL-ului (nici ei cu ceva mai breji decât mafioţii USL, de altfel).

Fără o schimbare de curs a priorităţilor actualilor şefi ai procurorilor, USL se confruntă nu doar cu un risc penal, ci şi cu unul politic, major.

Cu o armată de hoţi de voturi tremurând la gândul că îi paşte puşcăria, cele 5-10-15% furate la referendum, de care vorbea Daniel Morar, şi pe care ar putea să le bage în conturile USL şi la parlamentare, vor fi compromise. Or, după cum arată trendul simpatiilor politice postreferendum, după ce vor trece trei luni marcate de scumpiri pe toată linia şi de veşti economice din ce în ce mai proaste, un astfel de risc va fi pur şi simplu inacceptabil. Chiar şi un plus ilegal de 5% s-ar putea să-i fie insuficient USL pentru a obţine majoritatea în Parlament.

În acest context, nu este de mirare că USL se pregăteşte din nou de război cu instituţiile statului, pentru a forţa instalarea unor magistraţi obedienţi în fruntea parchetelor. Ei nu vor trebui să facă nimic mai mult decât a făcut noul ministru al Justiţiei în faţa votului negativ pe care l-au dat parlamentarii la solicitarea de aprobare a începerii urmăririi penale împotriva foştilor miniştri Laszlo Borbely şi Victor Paul Dobre: să asiste impasibili la dezastrul de sub şi de lângă ei.

"Nu îi triaba mia şi votiază Parlamientul...", a rostit doamna Pivniceru în dulşele grai moldovinesc. După ce România liberă s-a întrebat, vineri, pe prima pagină, "De ce tace ministrul Justiţiei?", Mona Pivniceru şi-a amintit că ar trebui să ia totuşi o poziţie faţă de votul din Parlament. Tardivă şi scăldată.

Şi în acest nou război, pentru controlul parchetelor, însă, USL se va confrunta în primul şi în primul rând cu Comisia Europeană şi în special cu instituţia comisarului european pe Justiţie, principala susţinătoare a magistraţilor din România care au avut curajul să trimită în judecată zeci de politicieni în ultimii ani.

Aşa se explică tirul concentrat, miercuri, împotriva lui Viviane Reding. Tactica Antenei 3 de intimidare a adversarului s-a mutat la Strasbourg. Scopul: să inhibe reacţia critică a comisarului pe Justiţie la simulacrul de proces de selecţie pe care îl pregăteşte Pivniceru. Să o facă să se întrebe de două ori dacă nu cumva o va acuza din nou cineva că este agentul lui Băsescu dacă va îndrăzni să critice manevrele USL-iste de instalare în fruntea DNA şi a Parchetului General a unui tandem de tipul Bălan-Sâmpetru.

Din nefericire pentru partidul Antena 3, Viviane Reding a dovedit că nu se înclină în faţa unor adversari mult mai redutabili - marii operatori de telefonie mobilă, de exemplu, pe care i-a obligat să renunţe la o parte din profiturile pe care le obţineau din convorbirile în roaming. Este greu de crezut că se va lăsa impresionată de Renate Weber sau de Ciuvică.

Şi asta cu atât mai mult cu cât chiar şi cele mai abile manipulări nu vor reuşi să convingă majoritatea românilor că aşteptările Comisiei Europene de la Guvernul României reprezintă un nou tertip menit să-l avantajeze pe Traian Băsescu. Pentru că tot ceea ce cer oficialii europeni de la ministrul Justiţiei în privinţa desemnării succesorilor lui Morar şi Kovesi poate fi rezumat în două cuvinte: transparenţă totală. Şi se regăseşte negru pe alb în recomandările din raportul MCV din iulie:

"Introducerea unui proces transparent de numire a procurorului general şi a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie; un astfel de proces transparent ar trebui să includă depunerea unor candidaturi deschise, fondate pe criterii de experienţă profesională, integritate şi rezultate pozitive în acţiunea anticorupţie. (...)

Viitoarele numiri în posturile de procuror general, procuror-ş̦ef al DNA ş̦i în alte posturi importante în cadrul parchetelor reprezintă o oportunitate de a demonstra că factorii de decizie politici şi din sistemul judiciar sprijină pe deplin instrumentarea strictă şi independentă a cazurilor de corupţie. Acest lucru impune un proces transparent şi obiectiv de numire în funcţie, conform cadrului legal existent, prin organizarea unui concurs deschis cu criterii clare, care să vizeze cei mai buni candidaţi posibili pentru aceste funcţii de conducere, în scopul asigurării continuităţii în funcţ̦ionarea instituţ̦iilor respective."

De ce insistă atât de tare Comisia Europeană pe cuvântul transparenţă? Pentru că doar dacă toate etapele nominalizării candidaţilor şi ale selecţiei pot fi urmărite şi înţelese de public va putea fi eliminată suspiciunea că numirile au fost aranjate, de fapt, de politicieni care doresc să-şi asigure imunitatea.

Paradoxal este că ministrul Justiţiei ar trebui să fie chiar mai interesat decât Comisia Europeană în asigurarea transparenţei. Având în vedere că decizia finală îi aparţine preşedintelui, cea mai bună măsură de protecţie împotriva unui eventual abuz al lui Traian Băsescu, care ar putea respinge o propunere valoroasă doar pentru că este agreată de USL, ar fi ca Ministerul Justiţiei să convingă pe toată lumea că acel magistrat, şi nu altul, este cel mai potrivit pentru a ocupa funcţia.

Cum poate face asta? Arătând publicului dosarele detaliate ale tuturor candidaţilor şi, implicit, calităţile superioare ale celui desemnat, explicând pe înţelesul tuturor argumentele pentru care a fost selectat în raport cu alţi concurenţi, astfel încât eventualul refuz nejustificat al preşedintelui de a-l învesti să poată fi judecat şi sancţionat de către fiecare cetăţean.

Cum şi-ar mai putea argumenta Traian Băsescu o astfel de decizie, dacă împotriva ei ar sta concluziile diametral opuse, publice, explicite, ale unui comitet de selecţie format din oameni a căror probitate profesională şi morală nu a fost pusă niciodată sub semnul întrebării?!

Dacă planurile de management şi o expunere a viziunii strategice pe care candidaţii o au asupra misiunii instituţiei, obligatorii într-un proces de selecţie serios, vor putea fi citite de toată lumea şi dezbătute atât de către magistraţi, dar şi de opinia publică, ar mai putea obiecta cineva că totul a fost o lucrătură menită să-l scoată învingător pe cel stabilit la întâlnirile de taină ale USL sau de la Cotroceni? Şi dacă ar exista în continuare astfel de voci, ele vor fi irelevante.

De ce insistă Comisia Europeană pe nevoia ca noii şefi ai parchetelor să fi avut "rezultate pozitive în acţ̦iunea anticorupţie"? Răspunsul este din nou de natura evidenţei. Numai nişte procurori care au trecut deja proba de foc a presiunilor făcute de mahării pe care i-au anchetat şi trimis după gratii pot conduce cu succes instituţii în care absenţa inhibiţiilor în faţa politicienilor, a demnitarilor, a mogulilor, a devenit esenţială.

Un procuror curat, bine şcolit, cu note bune la examene, va avea nevoie de ani ca să ajungă să nu îi tremure genunchii când un şef de partid îi spune că îl va distruge sau când un mafiot îi şuieră că îi va omorî copiii. România nu are răgazul de a pierde ani până ce o nouă tânără speranţă va confirma. Există deja procurori care au trecut cu brio aceste teste dure, care şi-au dovedit competenţele manageriale şi sunt pregătiţi să urce pe un alt palier de responsabilitate. Doar ei pot asigura acea continuitate de care se vorbea în raportul MCV.

Modul în care a fost atacată miercuri Viviane Reding ne indică fără echivoc care este atitudinea USL nu doar faţă de comisarul pentru Justiţie, ci şi faţă de recomandările Comisiei Europene în chestiuni pe care noii guvernanţi se consideră îndreptăţiţi să le administreze după voia inimii, fără "amestec în treburili interne".

Încercările noului ministru al Justiţiei de a scurtcircuita procedura de selecţie profesionistă, de bun-simţ, normală pentru nivelul funcţiilor scoase la concurs, convingerea că va ţine şi o fuşăreală tipică pentru vechea birocraţie românească vor duce fără doar şi poate la o nouă criză în relaţiile strategice cu Uniunea Europeană şi cu Statele Unite.

Cine conduce Justiţia în România a ajuns să conteze aproape la fel de mult ca şi cine este preşedinte. Motivul? Garanţia unei evoluţii pozitive a ţării noastre depinde crucial şi de cele două persoane care pot opri tendinţa de re-mafiotizare a statului, pe care au abandonat-o cu greu unii dintre foştii guvernanţi şi pe care o promovează cu cerbicie actualii.

Dacă România are vreo şansă să iasă într-un final din fundătura în care a intrat acum 70 de ani, ea presupune ca progresul înregistrat în ultimii ani de unii magistraţi în destructurarea SISTEMULUI, chiar dacă încă modest, să continue. Şi nu de dragul americanilor sau al nemţilor, ci de-al nostru. La urma urmei, noi trăim aici, nu ei. Noi plătim preţul subdezvoltării, pentru că trăim într-o ţară în care cei ce ne-au furat decenii de-a rândul au fost protejaţi de cei care ar fi trebuit să-i arunce după gratii, nu altcineva.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...