8.9 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSpecialScandalul SRI: cine-l întreține și cine profită? | OPINIE

Scandalul SRI: cine-l întreține și cine profită? | OPINIE

Un fost colonel bănuit că a complotat împreună cu mercenari străini pentru eliminarea șefei DNA și un fost general care-și făcea vacanțele cu un politician dubios developează fața „bună“ și fața „rea“ a celui mai mare serviciu secret din România. Dincolo de eroii pozitivi și negativi, se întrevăd însă și profitorii scandalului, din politică și din afara ei.

Din „dezvăluirile“ colonelului rezultă că procurorii anticorupție ar fi fost la dispoziția SRI, că Serviciul Român de Informații făcea abuzuri și chiar poliție politică, iar presa care susținea DNA ar fi fost, de fapt, subordonată conducerii Serviciului. Nu există probe ale derapajelor invocate, dar ani de zile a fost pregătit terenul pentru a demonstra că lupta anticorupție ar fi fost doar o revanșă politică.

Nu e clar cine și-ar fi luat revanșa în fața cui, de vreme ce DNA a trimis la închisoare lideri din toate partidele și din toate instituțiile, inclusiv cele de forță. Panica a fost cu atât mai mare cu cât algoritmul DNA era aleatoriu, iar protocolul între SRI și DNA a rămas secret până în zilele noastre. De partea cealaltă, fostul număr 2 din SRI, generalul Florian Coldea, în loc să lămurească lucrurile, face, în singurul interviu pe care l-a dat vreodată, filosofia serviciilor de intelligence și spune platitudini de genul „există forțe interne și externe care și-ar dori servicii românești inhibate și retrase în cazarmă, pentru ca unii să își realizeze planurile și obiectivele care nu au nimic de-a face cu interesele României“.

Așa e, fiecare stat se confruntă cu astfel de probleme și de aceea există servicii secrete: să anihileze forțele despre care vorbește generalul. Scandalul din care SRI în­cearcă să iasă de mai multă vreme, din motive necunoscute, nu poate fi oprit, ca și cum din interiorul Serviciului și din afara lui cineva ar vrea să-l dinamiteze. La începutul anului au apărut filmările și fotografiile compromițătoare cu Florian Coldea și fostul deputat PSD Sebastian Ghiță, aflat, între timp, sub protecția autorităților de la Belgrad; a urmat schimbarea conducerii militare a Serviciului; au fost publicate în presă poze în care Elena Istode, fosta șefă a Departamentului Securității Economice din SRI, apare  alături de familia deputatului PSD Cristian Rizea, la Monaco; odată cu anunțul despre schimbarea legii privind pensiile speciale, au loc o serie de treceri în rezervă ale unor oameni de bază din SRI; fostul colonel Daniel Dragomir, în așteptarea unei sentințe în dosarul Black Cube (BC), în care este acuzat că ar fi fost cureaua de legătură între cei ce voiau să o intimideze pe Codruța Kövesi și angajații agenției private de informații BC, vorbește despre o serie de nereguli care s-ar fi petrecut în SRI, susținând că are dovezi în acest sens.

Cine e de vină că forțele „interne și externe“ pomenite de generalul Coldea lucrează împotriva României? Nu ține de responsabilitatea SRI să-și păzească oamenii, să nu-i lase să devină vulnerabili?

Cum poate acest Serviciu să aibă grijă de o țară întreagă, dacă nu e în stare să-și securizeze propriii oamenii? Cum să aibă românii încredere în structura de forță care ar trebui să-i ferească de teroriști, când văd ce fel de acuzații apar? De ce nu poate opri Serviciul Român de Informații scandalurile în care este atras de aproape un an: încearcă în vreun fel să profite de pe urma lor sau e neputincios? Sunt câțiva beneficiari politici, cum ar fi Liviu Dragnea, și câteva „forțe externe“ care se bucură de toată dezordinea și neîncrederea create,  unii cu gândul că scapă de șefa DNA, alții fiindcă întrevăd o breșă. Dar asta e doar ceea ce se vede cu ochiul liber.  

Sabina Fati
Sabina Fatihttp://sabina-fati
Sabina Fati, redactor-sef adjunct
Cele mai citite

Investițiile Guvernului Ciolacu conduc la o creștere semnificativă a producției industriale în România

Premierul Ciolacu își validează strategia de investiții, pe măsură ce producția industrială a României înregistrează o creștere notabilă în 2024. Potrivit datelor publicate de...

CSM amână soluţionarea cererii de suspendare din funcţie a judecătoarei din dosarul în care este implicat Vlad Pascu

Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a amânat, miercuri, pentru data de 24 aprilie, soluţionarea propunerii Inspecţiei Judiciare de...

PSG și Borussia Dortmund s-au calificat în semifinalele Ligii Campionilor

Paris Saint-Germain s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe FC Barcelona cu scorul de 4-1 (1-1), marţi seara,...
Ultima oră
Pe aceeași temă