România n-are timp să se joace 4 ani „Hoţii şi vardiştii”! PSD trebuie scos în afara legii | OPINIE

de George Mioc , 08 mai 2017 - stire actualizata la ora 15:14, 08 mai 2017
România n-are timp să se joace 4 ani „Hoţii şi vardiştii”! PSD trebuie scos în afara legii | OPINIE

Credeţi că această ţară poate rezista patru ani sub conducerea unei cete de jefuitori al cărei unic obiectiv este să-şi scoată tovarăşii din puşcărie? Credeţi că oamenii cinstiţi din această ţară merită să trăiască în teama că, dacă dorm prea liniştiţi, într-o dimineaţă se vor trezi cu hoţii pe străzi?

Eu sunt un antreprenor din Texas, ştiu ce înseamnă să munceşti de dimineaţă până seara, iar când ajungi acasă să îţi doreşti să stai liniştit împreună cu familia. Cum putem noi să cerem românilor ca, de acum până în 2020, să stea cu ochii pe Facebook şi pe site-urile de ştiri, să-i păzească pe pesediştii lui Dragnea şi, când sună alarma, să iasă în stradă?

Aceasta nu este o ţară guvernată, dragi prieteni!

Românii au nevoie de spitale care să le redea sănătatea, în care să nu moară cu zile, nu de graţierea lui Dan Voiculescu. Măcar să fi dat înapoi cele 60 de milioane de euro pe care i-a furat, construiam un spital cu banii aceştia.

Românii au nevoie de școli în care copiii lor să se pregătească pentru viitor, nu de o educație pesedistă care pregătește doar iobagi pentru moșiile domnului Dragnea.

Românii vor ca statul să le pună la dispoziţie o infrastructură modernă, pe care să o poată folosi în siguranţă. În secolul XXI, sunt drumuri naţionale – nu comunale sau judeţene - de pământ, iar trenurile de pe unele rute circulă mai încet decât la începutul secolului XX, pe vremea lui Carol I. În anul de graţie 2017, o simplă furtună de zăpadă a lăsat 120.000 de familii în întuneric. După o săptămână, mai erau 60.000 de familii fără curent. După două săptămâni, câteva sute continuau să trăiască în beznă...

Românii trebuie să-i aducă înapoi, acasă, pe cei 4,4 milioane de concetăţeni care au emigrat în străinătate. Ţara are nevoie de ei! Dar asta nu se poate face când ambasadele şi consulatele sunt înţesate de politruci, iar în fruntea diplomaţiei se află un vechi agent ceauşist.

Ce a făcut PSD în cele cinci luni în care s-a aflat la guvernare? A forţat porţile puşcăriilor. Punct! Între două asalturi, a năucit poporul cu aberaţii: triplarea salariilor bugetarilor, impozitul pe gospodărie sau Balena Albastră. N-au fost în stare să ofere o soluţie! Din ţară lipsesc vaccinuri şi medicamente esenţiale, bolnavii de cancer stau cu sabia deasupra capului, iar ministrul Sănătăţii e preocupat să o pună pe „partenera de viaţă” a lui Sorin Oprescu şefă peste cel mai mare spital din România.

Singurul lucru bun pe care l-am învăţat în aceste zile este că noua garnitură de pesedişti, în frunte cu condamnatul Dragnea, ştie de frică! Sunt speriaţi, mor de teama că alegătorii vor năvăli peste ei. Poporul i-a alungat după drama de la Colectiv, poporul i-a forţat să retragă infama ordonanţă 13 şi a fost nevoie de doar câteva mii de români ieşiţi în stradă ca să abandoneze amendamentele la legea graţierii. Dar nu putem să continuăm aşa încă patru ani! Eu am scris încă din februarie: simpla revocare a OUG 13/2017 prin OUG 14/2017 înseamnă că banda de tâlhari pune bijuteriile furate la loc în seif şi pleacă acasă sub privirile îngăduitoare ale poliţiştilor. Dacă nu li se întâmplă nimic, desigur că vor ajunge la concluzia că pot încerca din nou, până când dau lovitura.

Dragi prieteni, hoţii aceştia trebuie pedepsiţi fără milă, fiindcă altfel nu-i putem opri. Mulţi îmi spun să nu fiu un „radical”, să fiu ponderat şi să-mi măsor cuvintele. Dar, nu, nu voi face asta! Aici, în Texas, ne mândrim că justiţia se face repede şi aspru, „a swift and stern punishment”. De aceea o spun fără ezitare: pentru PSD nu mai este loc în spaţiul politic românesc.

Acesta nu este un partid, ci un grup infracţional organizat, care trebuie scos în afara legii. Mă bucur că tot mai mulţi oameni conştientizează ceea ce eu cer încă din iarnă. Există o cale legală: Constituţia, care, la articolul 40, spune negru pe alb că formaţiunile care „militează” împotriva statului de drept sunt în afara legii. Democratic este ca astfel de partide să fie desfiinţate.

Tolerarea lor nu este defel un semn al democraţiei, ci al unui stat eşuat, captiv în mâinile infractorilor.

Guvernul unui grup infracţional organizat este el însuşi ilegal şi trebuie schimbat. De fapt, acest nu este un „Executiv”, ci o adunătură de reprezentanţi ai diferitelor facţiuni din interiorul grupării.

E datoria cetăţenilor români să se apere cu tot ceea ce le stă la îndemână atunci când statul este capturat. Iar atunci când cetăţenii românii vor ieşi în stradă pentru a-şi apăra drepturile, le spun să aibă în minte aceste cuvinte:

„Ori de câte ori, o formă de guvernământ devine distructivă (...) este Dreptul Poporului să o schimbe sau s-o înlăture și să instituie un nou guvern” – 4 iulie 1776, Declaraţia de Independenţă a SUA.

Comentarii

  • Ecce Kurrupt

    08 mai 2017 0:07

    Ecce normal ca problema să fie pusă pe invers de când poponautul a devenit orificial om iar omul a devenit ciorditor heterorist.

    raspunde comentariului
  • Franjo Glavina PSD PARTIDUL SOVIETIC DAMBOVITEAN SCOS IN AFARA LEGII

    08 mai 2017 0:06

    In concordanta cu Legea 142003 legea partidelor politiceExtras din aceasta lege CAPITOLUL VII Incetarea activitatii partidelor politiceArt. 44. Un partid politic isi inceteaza activitatea prin b dizolvare, prin hotarare pronuntata de Tribunalul Bucuresti Art. 46. 1 Un partid politic se dizolva pe cale judecatoreasca in urmatoarele conditii b cand scopul sau activitatea partidului politic a devenit ilicita ori contrara ordinii publice c cand realizarea scopului partidului politic este urmarita prin mijloace ilicite sau contrare ordinii publiceOri finantarea partidelor politice prin bani obtinuti ilicit, prin traficarea functiilor in stat, prin practicarea cotei de 10 din contractele pe bani publici, intrunesc cerintele legii pentru dizolvarea partidelor politice.

    raspunde comentariului
  • Franjo Glavina FU TU VA MORTIII GAT LA TOTI POSTACII PSD

    07 mai 2017 23:54

    PLEACATI IN PIZ DA MAMELOR VOASTRE LA MOSKVA, TARATURI BOLSEVICE! O SA VINA ZIUA CAND O SA FUGITI MANCAND PAMANT.

    raspunde comentariului
  • JOS LABELE DE PE JUSTITIE!

    07 mai 2017 22:54

    SE MAI INDOIESTE CINEVA CA NEMERNICII ASTIA DIN PSD SUNT COMUNISTI INCIRDASITZI CU SECURISTII CEAUSISTI AI LUI VOICULESCU??ASTIA COPIAZA EXACT "DEMOCRATIA" LUI PUTIN DESCENDENTUL DIRECT AL LUI STALIN ! PSD-UL ESTE UN PARTID DE TRADATORI VINDUTI MOSCOVEI, OAMENI BUNI ! ACESTI NEMERNICI VOR SA PUNA MINA PE TOATA PUTEREA IN STAT SI SA SCOATA ROMANIA DIN UNIUNEA EUROPEANA SI NATO ! RUSII SE FOLOSESC DE PENALII DIN PSD, PROMITINDU-LE LIBERTATEA SI PASTRAREA AVERILOR !!! JOS PSD-UL COMUNIST SI TRADATOR ! JOS BOLSHEVICII LUI DRAGNEA, PONTA, ILIESCU, SIRBU, HREBENCIUC ! ANTENA 3 ESTE O COADA DE TOPOR A VOCII RUSIEI FOLOSITA IMPOTRIVA ROMANILOR !!!

    raspunde comentariului
    • MIRCEA NEAGU

      07 mai 2017 23:16

      Si eu sunt un antrepenor din Chicago si stiu ce inseamna sa vii acasa dupa o zii de munca si cand te culci linistit in pat sa incepi sa auzi focuri de arma, ca-ti sparg geamurile cu gloante, sa deschizi televizorul si sa vezi cum intr-o scoala un descreierat inpusca elevi dint-o clasa iar pentru toate acestea este de vina Dragnea . .Judecati dumnevoastra domnilor, se mai poate sta in USA, inca trei ani cu Dragnea in fruntea statului

      raspunde comentariului
      • Partidul Sovietic Dimbovitean

        07 mai 2017 23:24

        Pushlamalele PSDiste de ROMANICA trebuiesc urgent stirpite sau infundate puscariile cu ei. Acesti banditi din PSDul romanesc.. nu au nimic in comun cu socialistii europeni sau cu doctrina socialista. Un partid de argati in slujba Moscovei.. de hoti, neamuri proaste, mincinosi patologici si manelisti parveniti cu scoli plagiate sau cumparate la fabricile de diplome ale lui Androneasca. LUATI-VA FAMILIILE MIZERE, OTREPE COMUNISTE, SI DISPARETI IN CHINA, RUSIA SAU COREEA DE NORD... PINA N-O SA FITI "LUSTRATI" DE-O SA ATIRNATI DE COPACI CA LUSTRELE !!

        raspunde comentariului
  • Intact Marlania Group

    07 mai 2017 22:51

    PE DRUM, PSD-eiii, FUGIND CATRE SOCI,I-A PRINS DNA-ul.. SI-I TRAGE DE F***i !!LA FEL SI PC-ul.. PARTID DE C***T,VINDE VARAN IN LOC DE MINZAT !!!IAR LA ANTENE... IN MOD "DEMOCRAT""PASTORUL" GIDEA... MANINCA RAHHATT.

    raspunde comentariului
  • Ilarie Pasca

    07 mai 2017 22:50

    Ar fi interesant sa vedem si noi cine sunteti "voi poporul" de 3,5 milioane26-majoritatea olteni din 20 de milioane de romani care traiesc in tara asta. Sa vedem cine sunt cei care voteaza ,inca, dupa 25 de ani.. tot comunistii lui Ponta, Hrebenciuc, Sirbu, Adrian Nastase, Iliescu, Dragnea care au vindut rusilor 80 din industrie pina la aderarea noastra la U. E... iar acum urla ca Europa si SUA ne-au furat fabricile si resursele. De-aia aresteaza Justitia, PSD-isti, cu zecile ! Astia-s care au furat si devalizat tara,.. nu U.E. sau americanii care cer confiscarea averilor lor si intoarcerea acestora in bugetul tarii. De-aia se zvircolesc PSDeiii si vor afara din U.E. si NATO ! Nu vor legi civilizate, ca alea nu permit furtul ! Ei vor justitie ruseasca ptr. "poulime" si gainari, nu ptr. BARONII PSD !!

    raspunde comentariului
  • Alec Marcu

    07 mai 2017 22:23

    Romania e sub influenta mafiei ruse inca din 1907. Tezaurul a fost dat bolsevicilor si nu tarului de catre simpatizantii politicieni la putere. Dupa cotropirea tarii in 1945, mafia rusa si-a tesut un paienjenis de agenti care mai activeaza si azi in toate colturile si domeniile tarii. Autoritatea electorala permanenta a cumparat de la firmele securitatii romane, vezi fsb-kgb, softul pentru toate alegerile din Romania. Oficiul national de statistica are 2 milioane de alegatori fantoma pe care ii manipuleaza la nevoile psd. Propaganda comunista il da pe Geoana castigator cu 60, vine apoi softul lui Ghita fugarul si adauga 2 milioane de alegatori fantoma la alegerile din 2009 si 2014. Catastrofa pentru bolsevici e ca voturile in favoarea lui Basescu ori Iohannis au fost coplesitor de multe incat cele 2 milioane de mortisori nu a fost de ajuns. La parlamentare si locale, iese mereu psd ca aici se manipuleaza grosolan cu cele 2 milioane de morti ai lui Dragnea. Securitatea romana cu fsb in spate ori in interior conduce Romania prin frauda votului romanilor. Priviti America, priviti Europa cum sparg rusii serverele, vin cu propaganda oribila contra reformistilor si vor sa cucereasca toata lumea civilizata. BUBA E LA SOFTURILE LUI GHITA, vezi securitatea, vezi fsb, vezi mafia rusa!

    raspunde comentariului
  • UBAFCA

    07 mai 2017 21:11

    Vai, ce judecata limpede are acest antreprenor, pe nume Mioc, un pic cam EXCROC .. ,.. Prin 1992 un buhai romanesc, putin antreprenor, pe nume Vagim Tudor, cerea insistent sa se califice doar doua partide, al si a lui Gavra

    raspunde comentariului
    • Franjo Glavina PSD SCOS IN AFARA LEGII

      07 mai 2017 23:44

      NU AI FACUT VOMA INFARCT SAU ACCIDENT VASCULAR CEREBRAL? LASA FU TU TI MORTII MA-TII CA LE FACI CAND PSD ALDE VOR FI SCOASE IN AFARA LEGII.

      raspunde comentariului
  • MARIA

    07 mai 2017 20:10

    Credeti ca acesti precursori comunisti vor putea sa fie scosi in afara legii??Acestia sunt mult mai rai, decat comunistii, reprezinta "BURGHEZIA COMUNISTA,". cu averi colosale, furate dupa cum au vrut de la popor, iar acum cand sa si le puna la adapost si sa-si faca legi, ca sa-i scape de inchisoare, credeti ca-i putem opri?? Nu-i intereseaza ce spune strada, cum e sa fie democratie si dreptate la noi in Romania, manipuleaza, mint si nu se vor lasa pana nu vor FACE TOTUL pentru a subjuga justitia, CCR-ul, si tot ce le sta in cale. Cu cata batjocora, Dragnea, Tariceanu, Grindeanu cauta sa ne minta, sa para mielusei. De ce nu analizati si cum au ajuns sa FURE ATAT si sa aiba averi si atata putere??DE CE-I LASAM SA NE MINTA??DE CE-I LASAM SA NE CONDUCA? CUM SA FACEM???!!!!!!!!!

    raspunde comentariului
  • teodor

    07 mai 2017 19:56

    Bun articol.Din nefericire in tara noastra in cei 27 ani populatia a devenit dependenta de gasca de imbogatiti proveniti din fosta nomenclatura pecerista.A devenit dependenta prin saracire, prin neputinta de a face fata traiului pentru parinti si copii, prin neputinta de a obtine un loc de munca in mod cinstit. Astazi ne uitam la tv cum se joaca unii si altii cu banii in timp ce copiii nostri nu reusesc sa obtina un loc de munca. PARTIDUL are grija de cei care l-au sprijinit. PARTIDUL pedepseste pe cei care i se impotrivesc, ca sa se vada si sa ia aminte si cei care s-ar lua dupa aceia. Astfel, prin intimidare, prin saracire, prin ignorare, prin batjocura trimisa asupra celor impotriva asa cum este in cazul meu , prin promisiuni electorale, PARTIDUL isi creeaza o majoritate de populatie servila, care aproba tot ce face. Ba mai mult, este folosita in actiuni mai mult sau mai putin fatise asupra celor impotriva. Eu cel putin, nu am zi sa nu fiu insultat si amenintat in orasul in care m-am nascut si traiesc.

    raspunde comentariului
  • Yoi! Curat constitutional coane Mioc!

    07 mai 2017 19:03

    Si sa ramana Partidul Meu Unic?! Reinventam ce facura comunistii! Acesta ar fi visul de aur al clicii mafiote a binomului, ptr ca este logic ca presedintele ar deveni si mai marioneta in mana mafiei serviciilor decat actuala patzakina de la Cotroceni......Leo

    raspunde comentariului
  • Mitica

    07 mai 2017 18:24

    Si pesedistii citesc Romania Libera ? Nu-i rau .

    raspunde comentariului
  • Bogdan

    07 mai 2017 18:19

    Ce ar vrea domnul Mioc o lovitura de stat militara, sau un accident terorist de genul Colectiv ? ca sa schimbe guvernul ca unii nu se impaca cu rezultatul alegerilor odata la 4 ani cum prevede constitutia Romaniei ?.

    raspunde comentariului
    • relativ

      07 mai 2017 19:33

      --- mai j-a-v-r-a banuiesc ca esti un pacalici al ciumei sau un postac tahui, -- este usor sa vorbesti de "alegeri drepte" cand sunt in jur de patru milioane de "pacalici" iar restul poporului nu are pe cine sa voteze pentru ca toata clasa politica este un J_E_G -- dar asta nu incape in capul tau pentru ca ori esti "mai putin pregatit" adica , P_R_O_S_T - ori esti o naparca i_m_p_u_t_i_t_a , un trompetist de al lor. -- ia du-te repede si fa ceea ce stii mai bine -- ALUPIGUS.

      raspunde comentariului
      • om

        07 mai 2017 21:21

        Bai acesta Relativ la 3.14zda matii esti un excrement uman de j_a_v_r_a totalitara. Marsh in cakat de aici.

        raspunde comentariului
        • relativ

          07 mai 2017 22:04

          -- treci si ALUPIGUS este menirea ta de naparca sau pocitanie dar nicidecum nu te poti numi "om" -- voi toti treceti pe druga sorosistilor I_M_P_U_T_I_T_I_L_O_R -- va veti turna unul pe altul , se apropie ziua cand veti da socoteala -- odata veti fi jupuiti iar pe urma va veni orgasmul suprem -- TEAPA!

          raspunde comentariului
  • just

    07 mai 2017 18:10

    Nu-i așa ,nedomnule? 4 milioane de pensionari uciși, 1 milion de bugetari linșați, 2 milioane de copii lăsați fără educației ,400 mii psd-iști băgați la GUANTANAMO, iar YOU să rveniți în țara pustie care de bine de rău are LOCUINȚE,VILE, AUTOTURISME,, Stațiuni Pline,Școli GRATUITE,SPITALE GRATUITE,VACCINURI SUFICIENTEde ce RUJEOLA face ravagii doar în județele cu comunități numeroase de secte religioase după modelul AMERICANO_OLANDEZ .Cine e atât de sărac în ROMÂNIA? ,la cine a-ți dat dYOU ajutoare,?Credeți că romania are mai mulți săraci decât TEXASUL? De ce n-ați scris articolul pe vremea când Premier ea KOLLECTIVISTUL Gogonel Ceposu? Nazi-nazi Stai pe DOLARII .,.,Sor.,.,!

    Copyright © 2014. Toate drepturile rezervate RomaniaLibera.ro

    Dezvoltat de Bluebay Design