11.7 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialReferendumul lui Basescu

Referendumul lui Basescu

Va fi referendum. Nici nu incape discutie. Basescu a anuntat ca e decis sa consulte populatia asupra ideii de Parlament unicameral, indiferent daca partidele politice invitate la Cotroceni saptamana aceasta vor spune da ori ba. Seful statului s-a bazat in primul rand pe dorinta romanilor de a se reduce uriasele cheltuieli pentru intretinerea sutelor de senatori si deputati. Apoi, pe nevoia de a se iesi din actualul blocaj practicat de PSD, partid care-si permite sa faca fite, deoarece speculeaza la maximum rezultatul strans al alegerilor din noiembrie. Daca Basescu reuseste sa mobilizeze la urne un procent mare de votanti care sa-i sustina cererea de modificare a Constitutiei, Alianta poate profita de oportunitate si sa declanseze anticipate. S-ar putea ca liberalii sa nu aiba incotro si sa fie nevoiti sa le accepte in cele din urma daca nu doresc sa fie asimilati imaginii de remorca a pesedistilor.
Subiectul distractiv insa al acestor zile este asa-numita “revolutie a binelui”, pe care se straduieste sa o promoveze Mircea Geoana. Care s-a grabit sa-l salute pe Basescu pentru ca ar fi devenit aliatul PSD deoarece a imbratisat ideea unicameralismului. Sa fim seriosi. Basescu are un singur aliat de nadejde. Pe el insusi. Dar de fapt ce solutie salvatoare a gasit Geoana? Inconjurat de greii promovati de Iliescu si Nastase, inca nu stie cam cati adepti reali ar putea avea in partidul pe care spune ca-l conduce. Ar dori sa-l modernizeze, sa-l curete de petele negre, dar inca nu stie cum va face asta. Cel mai usor ii vine in acest moment sa vorbeasca. Sa spuna ce? Ceea ce vor oamenii sa auda, in speranta ca el, in primul rand, va deveni credibil. N-a fost nimic mai simplu decat sa readuca in actualitate subiecte agreate de societatea civila. Insa asa-numita “revolutie a binelui” este departe de a fi credibila. PSD are antecedente periculoase tocmai in blocarea Parlamentului unicameral ori a votului uninominal. Cine sa-l mai creada pe Geoana cand vorbeste despre “reformarea din temelii a politicii romanesti”? El nu a fost in stare sa-si reformeze propriul partid! Oricum, atunci cand abordeaza asemenea teme ar trebui sa aiba grija ca macar langa el, la prezidiu, sa nu-i aseze pe franarii reformei.
Pesedistii incearca o diversiune prin aglomerarea agendei pentru consultarea populara. Spera, probabil, sa agate si ei procente electorale, iar Geoana, sa-si lipeasca numele de referendum. Asta in cazul in care nu cumva pesedistii vor face pasul inapoi, speriati de posibilitatea de a-si pierde alte multe privilegii. Liberalii nu prea inteleg ritmul lui Basescu si pun piciorul pe frana. Tariceanu a anuntat deja ca nu crede in necesitatea existentei unui Parlament unicameral, dar, ca sa nu para ca refuza aprioric propunerea prezidentiala, s-a emis un comunicat al PNL in care se spune ca subiectul va fi analizat in cadrul Biroului Permanent Central. Liderii UDMR inca nu stiu daca sa fie de acord sau nu, desi inclina mai degraba catre sistemul bicameral. Cei de la PD nici nu puteau fi impotriva, de vreme ce si atunci cand erau in opozitie au sustinut demersurile societatii civile in privinta votului uninominal si a Parlamentului unicameral.
In total, de la bugetul de stat, Senatul si Camera Deputatilor consuma in acest an 2.518.923.696.000 lei. Ce distractie pe bani grei pentru pesedistii care au reusit sa blocheze activitatea Parlamentului! Si pentru chiulangii! Imaginati-va cam ce economie s-ar face daca intreaga suma ar fi impartita la doi… Solutia Basescu va intampina destula rezistenta din partea “alesilor”, insa ea este deja agreata de populatie…

Cele mai citite

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă